Iertați-mă că-s fericit!

Comentariu la imagini: La 15 iunie 1989, Literatura și arta apărea într-un tiraj de 260 000 – cu grafie latină și un exemplar – cu grafie chirilică, anticipând cu aproape trei luni „Legea privind trecerea scrisului la grafia latină”.

 Când vezi în jurul tău atâta suferință, ți-e rușine să fii fericit. Și atunci îți vine să strigi întregii lumi: „Iertați-mă că nu pot fi nefericit!” Dar, fericit știe să fie fiecare, doar că încă nu și-a descoperit fericirea. Și pentru toate câte ni se întâmplă îl învinuim întotdeauna pe acel care n-a știut să spună: „Iartă-mă!” Care n-a știut să plângă. Care, cu o singură lacrimă ar fi putut să schimbe toată existența noastră. Și c-un singur regret ar fi omorât moartea.

Și totuși, ce-i fericirea? De ce n-am căuta-o în memoria noastră? Dar o căutăm în idealuri pământești, în împliniri trecătoare, o căutăm în povestirile altora, încercând s-o atingem ca pe ceva de neatins. Și chiar dacă  o întâlnim, tot nu știm să-i recunoaștem chipul.

Pentru că fiecare dintre noi se cunoaște prea puțin, pentru că goana după ea ne-a perforat inimile și a răstignit iubiri. Pentru că din teama de a fi mai buni, am ucis emoții și-am întins otravă peste zile. Dar, dacă ne-am întoarce în inima noastră, așa cum se-ntoarce înapoi o rază de soare, am găsi-o acolo și-am vedea-o cum ne așteaptă, îmbătrânită de atâta așteptare.

Iertați-mă că nu-s nefericit într-un veac în care să fii fericit și bun e o rușine. Dar fericirea depinde de noi, fericirea depinde de tine!

Doina DABIJA / UZPR Chișinău

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.