◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Alte două apariţii editoriale ale jurnaliştilor băcăuani

Jurnaliştii băcăuani îşi continuă proiectele colective şi cele…individuale. De curând, au văzut lumina tiparului două noi apariţii editoriale, ambele la Editura Studion (Bacău). Poetul Ioan Enache revine în faţa cititorilor cu incitantul volumul de versuri “Scrisori pe undele răului- cartea a doua a pocăinţei”, o continuare a meditaţiei din “Iudacainul” (apărut în 2019) şi un marş vindecător către “Salvarea unui suflet sfâşiat de destrămarea autenticităţii fiinţei” (Ion Fercu). Iată finalul Poemului V: “Şi cuvântul ca pluta pe nemărginitele unde! / Tablele râului memorează fişierele-ntregi, / dar nu pricep o iotă din graiul străvechi al durerii. / Şi eu redactez continuu zădărnicia pe nălucirile apei…” Ioan Enache (membru UZPR din 1977) este născut la 1 ianuarie 1950, în comuna Pănceşti, judeţul Bacău, întreaga viaţă activând ca ziarist la ziarele locale. Este autorul mai multor cărţi de poezie şi bio-bibliografii: “Patimi stângace” (volum de debut în poezie, apărut la Editura Quadrat Press-Bucureşti, 1993, sub pseudonimul Ioan Enea Moldovan); “Contra vicleanului Nimeni” (eseuri, 2015); “Viorel Savin-60” (bio-bibliografie, 2001), “George Genoiu” (biobibliografie, 2013). Marius Manta (născut la Bacău, la 7 august 1985, membru UZPR din 2017) este redactor al Revistei de cultură “Ateneu” şi un apreciat critic literar. Cartea sa de debut, apărută la Editura Studion (iunie 2020), poartă titlul Cronofiabile, fiind o antologie a articolelor publicate, de-a lungul anilor. Un autentic demers exegetic care îşi propune să menţină în prim-planul atenţiei “ceea ce rămâne cu adevărat valoros, reprezentativ pentru datele organice ale unui neam… Cărţi de ieri, cărţi ale prezentului, cărţi necunoscute, cărţi uitate; cărţi ce au nevoie de o nouă punere în scenă, de o reîntâlnire cu marele public…” Cronofiabilele lui Marius Manta sunt, implicit, pariul peste vremi şi vremuri ale unui jurnalist-scriitor, pus în slujba (de data aceasta, nevindecătoare) a frumosului şi adevărului.

Leonard POPA / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *