Omul talentat sfințește nu numai locul  dar și cuvântul scris

          Am primit zilele trecute, prin feciorul meu dr.Ionuț Țene, de la preotul Radu Botiș, scriitor cu harul dat de Dumnezeu, să meșteșugească CUVÂNTUL revista MĂRTURII MARAMUREȘENE, anul II, nr.2, martie 2020, pe care  o editează, broșura “Viața vie a unui mănunchi de creștini români “ la care, lângă cupa cuvântului umplută cu harul sufletului, a surprins memoria clipei, pentru eternitate, imagini ale Bisericii de lemn monument istoric cu Hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril “ din satul Arduzei din comuna Ulmeni, și sidiul cu poezii și gânduri creștine recitate de Radu Botiș, sub genericul “Stropi de Rouă Divină “.

            Revista “Mărturii maramureșene “(ce apare sub egida UZPR și a Asociației Cultural Creștine Umanitare ARS VIVAT),  având fondatori pe Andreia (Chib) Botiș și Radu Botiș, editată sub formă de carte, având 262 de pagini, cuprinde creații literare ale autorilor din toată țara, fiind un adevărat barometru care a înregistrat starea culturii a ultimei perioade.Printre cei care semnează în această revistă descoperim nume cunoscute din cultura națională, precum:Constanța Abălașa Donosa, Constantin Dobrescu, Gelu Dragoș, Aurel Chilezan, Marius (Maxim ) Moraru, Ana Cristina Popescu, Walter Ubelhart, (aceștia făcând parte din Comitetul redacțional),Radu Botiș, prof.Viorel I. pop, Ionuț Țene, Adrian Botez, Carmen Băițan, Ligya Diaconescu, Al.Florin Țene, Valer Popean, Ionuț Țene, Mariana Popa, Traian Vasilcău,  Nicolae Goja, Vasile Bele, Gelu Dragoș,  Voichița Tulcan Macovei Raul Alexandru Mitruți etc.

            Cea de a doua carte “Biserica de lemn monument istoric din satul Arduzel, comuna Ulmeni “ semnată de preotul Radu Botiș,  cu binecuvântarea P.S.Arhiereu-Vicar Iustin Sigheteanu al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, cuprinde date și întâmplări de seamă despre satul Arduzel, atestat documentar din anul 1405, ce a aparținut de județul Solnocul de Mijloc.Cartea are reproduceri după documente originale  despre această biserică, imagini ale bisericii, inclusive a  icoanelor din interior și o corespondență cu Președenția României.Practic cartea se constituie într-o monografie, bine documentată, despre un monument istoric, înscriindu-se pagină într-o istorie locală, făcând parte, neîndoit, din marea Istorie a neamului românesc.

            Spuneam la început că am mai primit și un sidiu cu poezii și și gânduri creștine de Radu Botiș,recitate de Radu Botiș, despre care Irineu Pop Bistrițeanu episcop vicar al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului scrie: “Poeme de adâncă sensibilitate și spiritualitate etnică în care vibrează marile și sfintele învățături ale Bisericii noastre apostolice scântei din inimă“ “ și îndemn pentru mulți poeți de a se întoarce la matca dătătoare de viață a poeziei sănătoase românești, cu ritm și rimă“, așa cum au scris poeții creștini Radu Gyr și Traian Dorz, adaug eu.

            Cele trei lucrări primite de la preotul Radu Botiș le consider trei trepte pe scara sfințirii cuvântului românesc.

                                                                                          Al.Florin Țene / UZPR

 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.