Cărțile nu au fost sechestrate în captivitatea carantinei  

În captivitatea virusului Covid-19, devenit atât de rapid și imprevizibil pandemie socială (cu efectele cunoscute de enclavizare, claustrare, financiare, o proiecție a întregii vieți în online), magia comunicării culturale rămâne un raport de egalitate activ între lume și individ.

Fără a face digresiuni sau agresiuni culturale, narativizare persuasivă sau un act de răzvrătire împotriva bolii sociale, subliniez imprevizibilul unei ecuații simple: proiectul didactic ca summa multiculturală. 

          În media culture, produsul cultural-educativ construiește identități.

          Conceptul de universitate postmodernă definește, mai ales în paradigma americană (postmodern university apare în nu mai puțin de 21.500.000 postări pe Google), o reconfigurare conformă spiritului contemporan al educației.

          Despre postmodernitate (în sensul experimentului hi-tech), menționăm studiile și inovația excepțională, în domeniul IoT, Internet of Things, http://bpuh.hyperion.ro/proiecte-hi-tech-realizate-de-studentii-universitatii-hyperion/), datorate domnului profesor universitar doctor Sever Spânulescu, rectorul Universității Hyperion:

25 mai 2020 este ziua în care celebrăm  cea de a 30-a aniversare a Universităţii Hyperion şi putem privi cu îndreptăţită mândrie, la paginile de istorie academică pe care această instituţie cu nume de astru le-a scris în acest interval. Atât pentru ansamblul ideilor de progres colectiv, cât şi pentru fiecare dintre noi, Universitatea Hyperion a fost permanent o sursă de mari satisfacţii intelectuale, o zonă a împlinirilor şi un context integrator al pasiunilor. O atmosferă de colegialitate, înţelegere şi prietenie, pe care cei din exterior o invidiază dar care aici ni se pare firească, a contribuit în mod sigur la toate succesele comunităţii academice Hyperion şi ale fiecărui membru al acesteia. S-a întâmplat ca această aniversare să coincidă cu un moment de sporire a încrederii în viitor, în care devine certă ieşirea cu succes din situaţia de criză mondială a anului 2020, care ne-a adus o mai mare aplecare spre meditaţie şi seriozitate fiecăruia dintre noi.

Principiile de bază ale promovării ştiinţei şi culturii, competenţei și talentului au rămas impenetrabile acţiunilor corozive fireşti ale unui context istoric complex şi frământat. Iar Universitatea Hyperion a dovedit de-a lungul acestor trei decenii o stabilitate remarcabilă, probată în numeroasele încercări pe care le-a traversat.

In imaginile de arhivă ale diverselor evenimente care au marcat această istorie academică putem vedea mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii care şi-au adus contribuţia la evoluţia Universităţii, care ni s-au alăturat în diverse momente sau permanent şi a căror încredere în noi ne-a impulsionat în elita intelectualităţii. Poate nici o altă universitate din ţară nu prezintă o paletă atât de completă de specializari şi competenţe, iar alăturarea acestora creează permanent oportunităţi de progres interdisciplinar, atât ştiinţific cât şi didactic. Poate de aceea zecile de mii de absolvenţi ai Universităţii Hyperion alcătuiesc deja o comunitate solidă, vizibilă şi cu un cuvânt important în cele mai diverse domenii.

Nu întâmplător această aniversare coincide cu aniversarea celui care a canalizat toate energiile, idealurile şi entuziasmul  atât de multor personalităţi – profesorul Ion Spânulescu, Preşedintele Universităţii Hyperion. El este cel care a reuşit să convingă, în momente de început sau de cumpănă, prin propria convigere, toate forţele capabile să obţină pentru această universitate realizările remarcabile pe care le contemplăm astăzi. Cu toţii am simţit permanent prezenţa sa, în vâltoarea evenimentelor, ca un punct fix, de sprijin hotărât şi sigur, care a dat forţa şi impulsul permanentei evoluţii a Universităţii Hyperion.

La mulţi ani Universităţii Hyperion, la mulţi ani fondatorului său şi tuturor care poartă în inimă aceasta universitate!” (Prof. univ.dr. Sever Spânulescu, Rectorul Universității Hyperion – Universitatea Hyperion, 30 de ani de EXCELENȚĂ)

Promovând tinerețea și avangarda educației, Universitatea Hyperion își păstrează, denominativ, amprenta eminesciană a tradiției. Studenții – it-iști, filologi, jurnaliști, actori în devenire – prin vervă și entuziasm, în continuă căutare a identității, demonstrează că blocajul social în care se află societatea românească de azi – pulsiunile politice, criza financiară, kitschul “monden” care invadează excesiv România (cum scrie Eminescu în Timpul, într-un număr din decembrie 1878, “toate acestea, trecătoare, ce formează luxul istoric al existenței noastre”), sunt un simplu Much Ado About Nothing shakespearian.

Folosiți acești ani să învățați! Educația este cea mai importantă investiție.  

          Este atât de simplu să alegi ceea ce ți se potrivește!

          Universitatea Hyperion este o ȘCOALĂ – în cel mai complex-modern creativ sens al termenului, specializat și cu rost! 

 

                                                        Lector univ. dr. Ely-Grațiela Popescu

                                                                   

 

 

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.