default-logo

Imigrare sau emigrare, șoc cultural – Destine românești în Canada

Imigrare sau emigrare, șoc cultural – Destine românești in Canada (ancheta Observatorul )

Socul cultural de care fiecare imigrant a auzit atât de des în primii ani este, pãrerea mea, un mit și la urma urmei un neadevãr. Mai revin la asta.

Adevãrata întrebare este: ați imigrat sau emigrat. În cazul meu, eu am emigrat. Nu mi-am ales Canada, ci îmi era practic unica opțiune. Nu am plecat benevol, ci am fost forțat sa plec. Mai revin și la asta, dar ca sa va explic situația trebuie sa ma-ntorc puțin în trecut.

Vã rog sã mã iertați dacă scrisul meu are neajunsuri. Eu nu am fãcut nici o zi de scoală în limba romana. Sunt autodidact, cu ajutorul pãrinților mei, bineînțeles.

În 1675, Împãrãteasa Maria Terezia, emite un decret prin care romanii din Banat si Crișana erau forțați sa-si părăsească plaiurile natale si au fost aruncați în mlaștinile care pe timpul acela era Banatul de vest. Așa a luat naștere satul meu natal. Jumătate criseni, jumătate frãtuti. Prinții mei erau printre primii care au spart bariera, una dintre primele casnicii “mixte”. Tata, crisan, mama fratuta.

Pânã mai exista imperiul habsburgic, strãmoșii noștri întrețineau legãturi cu neamurile din Sacalaz. Serdinul a fost, se pare șters de pe fata pământului. Dar, mai apoi, în 1918 situația se schimba drastic. O nouã frontierã. Și o nouã putere, nici asta mai prietenoasã. Mai deschis, mai pe ascunse, satele romanesti dispar, devin sârbești. Numele noastre încep sa se termine cu “ici”, bisericile și mãnãstirile intra în posesia statului sau a bisericii sarbesti. Școlile se desființează. Fiecare rãzboi este o scuzã pentru epurare etnicã. În 1918 pleacã ungurii, în 1945 dispar nemții.

In anii 1990 era timpul sa dispara celelalte minoritati.

Așa am emigrat. Unii au trecut frontiera ilegal, alții legal. Mobilizarea pe criterii etnice și politice da rezultatele dorite de sistemul lui Milosevici. Mulți dintre tinerii români, maghiari, slovaci, sa nu mai vorbim de croați, aleg sa nu participe la rãzboiul civil, ci mai degrabã sã emigreze.

Ajuns în Canada, am intrat în “socul cultural”. Ce înseamnã acest termen? Pentru mulți, înseamnã sa inveti o limba nouã. Personal nu aveam problema asta. Pentru alții înseamnã schimbarea poziției social-economice. Da, în cazul meu am început dupã doua saptamani sa lucrez ca operator CNC la Linamar. Din mijlocul piramidei sociale, am ajuns la fund. Dar știam ca este temporar. Din profesor am devenit muncitor. Temporar. Pentru mulți este schimbarea sistemului social. Din socialism la capitalism. Pentru mine era o întoarcere la normalitate. Tot ceea ce-mi povestea bunicul meu cum era pe timpul Austro-Ungariei, mi se pãrea ca am gãsit aici. Deci, am scapat de aberațiile comuniștilor, de horia coloniștilor sarbi aduși la noi în sat dupã fiecare rãzboi. Faptul ca în Canada te duci la ferma, sau la marginea șoselei, cumperi ouã sau legume și nu vezi nici un vanzator ci pur și simplu lași banii sa iti iei marfa singur mi se pãrea normal. Faptul ca lumea nu scuipa pe strada, mi se pãrea normal. Faptul ca nu te claxoneaza daca intarzii sa pleci cand se aprinde verde mi se pãrea normal….

Socul a fost ca am rãmas fãrã “pile”. Reteaua socialã care ne-a permis sa supravietuim comunismul, rãzboaiele, etc. am lãsat-o acasa. Rudele, prietenii totul a dispãrut in cele 9-10 ore de zbor. Nu ca am început de la lingura de lemn a fost problema. Problema a fost ca mi-a luat 20 de ani sã-mi fac “pile”.
“Acasa” chiar dacã nu aveam bani, aveam relații. Dacã nu se gaseaua medicamente în farmacie, dãdeam un telefon la o prietena farmacista și se rezolva. Dacã nu aveam fãinã, sunam un prieten fermier, și se rezolva. Daca nu aveam benzina, stiam cine face contrabanda….

Aici, am fost și fãrã bani și fãrã rețea.

Acum, dupã 25 de ani, mã uit si nu-mi vine sa cred ca totuși am supraviețuit. Și chiar am prosperat. Acum, nu pot sa trec prin oraș și sã nu mã intalnesc cu persoane cunoscute. Coriști, fotbalisti, foști elevi, foști colegi, români….Azi, dacã fiica mea are nevoie de ceva, știu pe cine sa sun. Sa nu credeti ca pila este o invenție balcanicã. Tot așa merge și aici. Doar ca noi, emigrantii. trebuie sa ajungem acolo.

Și la urma ma-ntorc la început. Probabil ca fiecare dintre noi a fost întrebat cel puțin o data. Și, cum te-ai adaptat la Canada? Personal, m-am adaptat dar am și schimbat Canada în mai multe feluri. Am fortat-o sa mã accepte și poate chiar sa ma respecte. Am înființat o orchestra multiculturala care canta muzica româneascã. Am fost antrenorul echipei de fotbal care avea pe tricouri “WFC”, Waterloo Football Club. Nu soccer, sa intelegeti…Am introdus imnul României de 1 decembrie la scoala unde am lucrat. Am schimbat Canada mea, în multe feluri… sper spre bine.
Fãrã sa renunt a fi pui de Dac.



Ion Damian, dascãl, Waterloo

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.