Valoarea conștiinței filosofice la jurnaliști

Conștiința filosofică este singura între formele spiritualității sociale contemporane care nu are cum intra în iluzia de sine, fapt foarte necesar la meseria de jurnalist comentator și editorialist, în ipostazierea ”suprapractică “ a autoînchipuirii de sine. Ea nu poate ființa ca atare deasupra unei realități vii, în perpetuă facere, și  nu se poate întoarce ca de aiurea, ca din exterior, supra unei realități nefilosofice, material.

Atunci când o filosofie este în chip material crescută din suma de idealuri ale poporului nostru sau a unei clase democratice, în niciun caz comuniste, făuritoare a progresului social-istoric, ea depășește principial orice prezentism, orice situaționism plural și anarhic, formulându-și constructiv viziunea asupra prezentului și viitorului, printr-o fundare solidă, pertinentă a opțiunii sale naționale și sociale,  în trecutul de luptă spre civilizație și de speranțe, în valorile constituite pe care le respectă cu sfințenie. Filosofia autentică și conștiința ziaristului, este în chip necesar piramidală, arhitectonică, ei nu ignoră nici una din cele trei dimensiuni ale ființării istorice: trecut, prezent, viitor. Prin aceasta, ea este singura care, fiind actuală, reprezintă o deplină conștiință a permanenței și trăiniciei, căci este deopotrivă: retenție sau valorizare responsabilă și simțită a trecutuluiprotecție sau prospectivă programatică a dezvoltării țării și neamului românesc; percepție-acțiune, ca praxis făuritor de valori și de nouă calitate la toate palierele sistemului democratic al țării. O astfel de gândire nu se poate scleroza, întrucât libertatea ei de creație și de viețuire nu riscănici să repete ritual o dogmă anistorică, dar nici să involueze către gestul infatuat al anarhicului iconoclast, demolator. Ea nu se impune nici științei, nici artei, nici altei forme a spiritului uman; decât prin ceea ce creează ea însăți menținând trează vitalitatea ideii de mai bine, de mai drept, de mai frumos, de mai adevărat.Demnitatea ei, în sine și în fața cititorilor, se susține tocmai printr-o înțelepciune mereu actuală, care nu ignorează discrepanțele, greutățile, lipsurile, dar nici pericolele. Actualitatea ei perpetuă rezidă în lipsa ei de naivitate, într-o superioară știință a păstrării acelui echilibru promițător de liniște și pace.Conștiința jurnalistului se formează de-alungul anilor, prin cultură și relații interumane, inclusiv în cadrul redacției în care lucrează, fiindcă ea este fiica legitimă a unicei deveniri, care este Istoria. De aici izvorăsc toate virtuțile ei, ca și toate rădăcinile ei. Conștiința timpului nostru suportă, atât în jurnalist cât și în neamul românesc, atracțiile și presiunile întregului destin uman ca operă a omului însuși.Conștiința este ființa prin care izbucnesc problemele în lume, în care natura materială și jurnalistul însuși își interoghează temeiurile, rațiunile de a fi și a avea, sensul scrierilor și zicerilor sale. Iată însă că ordinea imanentă a muncii în redacție, creației și hărniciei este tulburată radical de interese politice și comerciale și de acel rezultat negativ al praxisului istoric, de acel cancer al luciferismului orgolios, al fuduliei.Dualitatea originară, care era pecetluită de gândul unității  și al conaturalității omului și universului  este  substituită cu o dihonie activă a unei forțe impersonale, care se  refuză omenescului simplu: binelui, adevărului, frumosului, demnității, virtuții, vieții.

Din gura poetică a milenarului popor românesc a izbucnit, într-o zi, această magnifică idee a judecății, care este, cum spunea Alecu Russo, “rezumatul cumințeniei omenești, relevarea simțului de nemurire “:”Viața omului/ Floarea câmpului?/  Câte flori p-acest pământ/ Toate se duc la mormânt;/ Însă floarea lacului/ Stă la ușa raiului/ De judecă florile,/ Ce-au făcut miroasele!

Această înțelepciune a poporului nostru care a crezut veșnic în valoarea nemuririi se înalță în prezent, împotriva forței impersonale a distrugerii, printr-o unitate de voință exprimată de întreaga populație a țării noastre, dintr-un întreg evantai al generațiilor, dovedind că întotdeauna glasul ce strigă și clădește binele, adevărul sau frumosul este o voce personal, pe care trebuie s-o promoveze ziaristul, o viață individualizată, responsabilă, demnă, aflată la antipodul impersonalității, care este totodată al minciunii și lașității, cum se petrece la unele televiziuni și cotidiene din țara noastră.

Ziariștii cu aptitudini filosofice din țara noastră gândesc la fragilitatea finitudinii ființei umane, dar înțelesul este învingător căci numai o astfel de “limită” asigură permanenta ascensiune spre valoare și spre numele cel bun al fiecăruia, căci, numai o ființă finită, muritoare, are privilegiul ontologic unic de a fi „condamnată la libertate”.

Împotriva ideologiilor comuniste și fasciste, de stânga extremă și dreapta extremă, de rasism ideologizat, un optimism necesar înalță valoarea de etern, de peren a creației naturale și a conștiinței creatoare umane.Un înțelept al zbuciumatului nostru timp istoric gândea ca și noi: “A acționa înseamnă a crea, iar a crea înseamnă pentru totdeauna.  Acțiunea reflectă și dispariție totală prevăzută sunt, deci cosmic incompatibile.“(T.de Chardin ).

Un rol și puternic îndemn către ziariștii: aceștia trebuie să militeze pentru reapropiere și frățească înțelegere umană ce străbate cursul vital al conștiinței bune a prezentului, spre a edifica fapta umană liberă  de conflicte, bazată pe solidaritate și cooperare umană, având ca finalitate promovarea continuă a civilizației la scară națională.

                                                                                    Al.Florin Țene / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.