O fotografie pentru vindecare și mântuire

   ”La 28 iunie 1940 România  s-a retras din Basarabia fără sa tragă, cel puțin,  un glonte”- această afirmație am auzit-o mulți  dintre noi, ba chiar și am repetat-o uneori cu mânie, alteori cu regret și tristețe.

      Nu fiecare din cei care  au auzit această afirmație cunoștea și circumstanțele ce-au determinat acea  realitate. Mulți  n-au avut de unde să știe, pentru că dacă știau, își  aminteau neapărat, asemeni poetului Grigore Vieru, de mama  din  faimoasa judecată a regelui Solomon,  care,  pentru a-i salva viața,  și-a cedat copilul unei străine…

     Nu fiecare a  văzut atunci sau mai târziu o fotografie,  ce-avea să-i  mângâie  rana  sângerândă, o fotografie ce-i  reprezenta pe  românii din dreapta Prutului, îngenunchiați în rugă, pe  Calea Victoriei din București,   la auzul știrii că România a  fost nevoită să cedeze Basarabia.

     Pe fonul dominant al rănii provocate de ”abandon”, a fost foarte ușor să ne lăsăm  rătăciți  prin hățișurile  ideologiei sovietice. Spunea cineva că pentru a înțelege fenomenul e nevoie de un studiu aparte al psihologiei umane.  Altfel cum am putea explica de ce  unii interpretează mult mai pregnant și dureros    comportamentul  jandarmului român,   decât  tragedia deznaționalizării,  a  valurilor de deportări  și a  foametei   organizate,  prin care a trecut aproape fiecare familie de  români basarabeni?

     La școala ni s-a spus că la 28 iunie 1940 am fost eliberați de sub  jugul burghezo–moșieresc  român,  iar  pentru a evita confuzia  eliberării românilor  din Basarabia  de sub jugul român,  trebuia să fim convinși că suntem doar moldoveni și limba pe care o vorbim este moldovenească.

     Mai târziu, mult prea târziu pentru unii, era să constatăm: Eliberați de sub jugul  turc, eliberați de sub jugul  român, eliberați de sub jugul fascist  și ….perpetuum dominați  de eliberatori.

     În cazul nostru, al Basarabiei, dreapta judecată ne-am  făcut-o singuri prin declanșarea procesului de rezistență,  care a culminat cu Renașterea Națională și a înglobat evenimente  majore,  de cotitură,   în istoria noastră recentă:  Marea Adunare Națională din 27 august 1989, în baza căreia a fost adoptată,  la 31 august,  Legea cu privire la limba de stat/română și grafia latină, Podul de Flori din 6 mai 1990, Declarația de Suveranitate din 23 iunie 1990, Declarația de Independență din 27 august 1991, concepută drept un prim pas spre reunirea cu țara-mamă,  România.

    Din 1990 încoace mii de tineri români basarabeni au beneficiat de studii gratuite, locuri în cămine  și burse oferite de Statul român, mii de cărți, donate  de instituții publice  și din colecții  particulare ale   românilor din dreapta Prutului, alcătuiesc fondul de carte al bibliotecilor publice și al instituțiilor de învățământ  din stânga Prutului.

    Au devenit firești  vizitele  la nivel înalt  între șefii de stat și  de guvern,  încheierea protocoalelor  de colaborare între ministere și de înfrățire între autoritățile publice locale.

    Odată cu ratificarea și intrarea în vigoare a Convenției Europene cu privire la Cetățenia Multiplă, semnată la Strasbourg  atât de România cât și de Republica Moldova,  redobândirea cetățeniei române  a devenit legală și a deschis alte oportunități  pentru românii basarabeni.

            Oamenii de cultură au fost printre primii care au trecut Prutul,  colaborarea și schimburile între uniunile de creație româno-române  au cunoscut o  dezvoltare continuă,  astfel încât mulți au devenit membri cu drepturi depline  ai  uniunilor de creație din România: Uniunea Scriitorilor,  Uniunea Ziariștilor Profesioniști, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Muzicienilor și interpreților, Uniunea Artiștilor Plastici,  iar alții  și  a celui  mai important for științific – Academia  Română.

         Angajați, originari din Republica Moldova, atestăm  în  administrația centrală,   Guvernul României,   Ministere și Agenții   și   în calitate de  membri aleși ai celor două camere ale Parlamentului României, Senatul  și Camera Deputaților.

         În toți acești ani,  România a susținut constant,   pe toate canalele diplomatice demersurile românilor basarabeni,  dezideratul  cetățenilor Republicii Moldova   de a implementa   sistemul  de valori european,  bazat pe respectarea drepturilor omului, a statului de drept, a  democrației pluraliste, a angajamentelor  din cadrul Acordului de Asociere   și al Acordului de liber schimb cu Uniunea Europeana,  liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană pentru cetățenii Republicii Moldova, modernizarea și profesionalizarea administrației publice în acord cu standardele europene, impulsionarea schimburilor economice, multiplicarea oportunităților pentru studenți, profesori, oameni de cultură și știință.

      Cât a costat acest sprijin, nu ni s-a contabilizat niciodată. Ar fi de reținut,  totuși,  că doar în ultimii 10 ani de Parteneriat Strategic, marcat la 27 aprilie curent, pe lângă  cele enumerate deja, constatăm că doar în ultimii ani, Romania a finanțat proiecte de sute de milioane de euro drept ajutor nerambursabil pentru bunăstarea cetățenilor și dezvoltarea  Republicii  Moldova, a renovat  grădinițe,  a donat   microbuze școlare, a renovat  Muzeului de Artă,  Sala cu Orgă,  Institutul  Mamei și Copilului din Chișinău, a  reconstruit   Teatrul ”Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.  Un alt șir de obiective au fost sau urmează a fi construite,  reconstruite sau renovate în baza  protocoalelor de înfrățire la nivelul  autorităților  publice locale, între care

restabilirea  scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”  din Chișinău,  proiect în valoare de   circa 920 mii de euro,  finanțat  de Consiliul local al Sectorului 1, al municipiului  Bucureşti,  reconstrucția, cu sprijinul primăriei municipiului Iași a  clădirii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău,  în care în 1918 a fost votată Unirea Basarabiei cu România, proiect estimat la valoarea de 2 milioane de lei.

Pentru asigurarea securității economice și energetice a Republicii Moldova se construiește   gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău,  se  impulsionează creșterea schimburilor economice   și  se facilitează  accesul  produselor din Republica Moldova  pe piețele europene. 

            Precizări suplimentare : https://chisinau.mae.ro/local-news/1877

       În mănăstirile din munții României i-am auzit nu o dată pe sfinții călugări, mărturisindu-mi: “ Basarabia e Golgota neamului românesc”,  la spectacolele  In memoria Grigore Vieru sub genericul “ Taina care mă apără”  și ” Născuți în limba română”, ambele desfășurate  la Sala Palatului din București,  unde s-au adunat mii de spectatori bucureșteni,   i-am văzut pe mulți din ei cu  ochii în lacrimi,  retrăind împreună cu artiștii noștri  trăirile noastre exprimate în versurile poetului,  de-a lungul timpului,  în traseele prin țară mi se   mărturisea nu o dată cu voce tremurândă “ Și eu am rude în Basarabia”, ori  “ Și mama/ tatăl meu e de peste Prut,  s-a retras împreună cu familia în 40”. 

     Au trecut 80 de ani de atunci.

    Ce  avem de făcut în continuare? De 30 de ani căile sunt bătătorite.

     Să ne cunoaștem și să ne recunoaștem!

Să valorificăm ajutorul acordat, să  exprimăm gratitudinea  noastră Statului Român și fraților/contribuabili români. 

         A venit timpul să ne întrebăm și noi sincer și să răspundem onest la întrebarea : Ce am făcut noi, cei din Basarabia   pentru românii din țară,  pentru România?

      Pentru că România și românii ca și Moldova de Răsărit-Basarabia nu înseamnă doar unii politicieni (care mai și greșesc, din păcate, deseori machiavelic),  România și românii înseamnă   Măreția Sfinxului din Carpați, înseamnă valurile Dunării,   vraja Mării, înseamnă Sfintele Mănăstiri, unde se  menține peste veacuri focul credinței și mântuirii, România și românii înseamnă demnitatea cu care își apăra “ sărăcia și nevoile și neamul” Mircea cel Bătrân, înseamnă puterea crucii și credinței  lui  Ștefan  cel Mare și Sfânt,  cu care a apărat poarta creștinătății,  înseamnă sfinții închisorilor,  curajul și năzuința nestrămutată a domnitorului Mihai Viteazul, înseamnă nemurirea lui Mihai Eminescu, Rapsodia Română și George Enescu, Cumințenia Pământului și Coloana Infinită/Axis Mundi  a  lui Constantin Brâncuși,  pasiunea din cântecele Mariei Tănase, ale  lui Gheorghe Zamfir, ale lui   Grigore Leșe.

        Suntem conștienți  că istoria românilor   nu poate fi completă   fără reflectarea asupra  sacrificiului  membrilor Sfatului Țării din Basarabia,  care au declanșat la 27 martie 1918  procesul de unificare a provinciilor românești, dar și  a  generației de  aur din Basarabia de la sfârșitul anilor  80 începutul anilor 90, care  au pregătit și înfăptuit Renașterea Națională. 

         Cultura română nu poate fi completă fără opera lui Ion Druță,  Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, fără  muzica lui Eugen  Doga,  Anatol Chiriac, Ion și Petre Aldea – Teodorovici, fără filmele regizorului Emil Loteanu  și virtuozitatea ”Lăutarilor” lui Nicolae Botgros.

       Integritatea noastră nu poate fi atinsă fără a ne aduna trăirile și valorile în toata complexitatea. 

                  Moldova de răsărit/ Basarabia,  Quo vadis?

       Dacă până la 1989 ar mai fi putut fi considerată firească rătăcirea unor basarabeni, rămași cu sechele din perioada sovietică,  referitor la identitatea noastră și limba pe care o vorbim, acum nu mai există  justificare,  e doar  constatarea că suntem atrași din nou într-un teatru al absurdului.

        ” Să vorbim românește! Să ne prețuim valorile! Să ne cunoaștem istoria și Țara!”- acesta ar fi  răspunsul. 

       La nivelul dialogului bilateral nu poate fi loc de supărare, chiar  dacă  exprimările uneori nefericite sau judecata pripită ar putea să doară.

       Să ne amintim că fratele/prietenul adevărat/ mamă sunt cei care ne spun adevărul în față și  ne fac semnul crucii  în spate,  rugându-se pentru noi.

        În fața unei pandemii, membrii familiilor se țin departe, deși mistuiți de dor,  națiunile își adună forțele, statele își dau măna – toate  pentru a salva Viața.

          De-a lungul secolelor națiunile au supraviețuit,   ținându-se împreună,  iar roluri hotărâtoare  în istoria lumii au avut doar statele puternice  sau cele care  au dus o politică  înțeleaptă.

     Așezarea noastră geografică ”în calea răutăților” ne-ar putea servi pentru transformarea condiției noastre dintr-o masă de manevră într-un privilegiu.

     Ferice de națiunile care au avut parte de Oameni de Stat, de Oameni Politici  capabili să impulsioneze și  să  direcționeze energiile spre bine  și împlinire.

Dumnezeu să ne ocrotească și să ne binecuvânteze!

 

Iuliana Gorea Costin

 Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar 



 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.