Guvernul de tehnocrați al Mareșalului Antonescu. Ajutorul alimentar acordat Franței, Greciei și Vaticanului

Am prezentat în numărul trecut ceea ce am putea numi „miracolul economic al României” în plin război mondial, „miracol” coordonat de geniul economic al sociologului, omului de litere, profesorului de etică şi teologului Mircea Vulcănescu. Acesta a fost şi un economist redutabil și, în această calitate, a fost subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, între 27 ianuarie 1941 şi 23 august 1944, în guvernarea Antonescu. Astfel, în perioada 1941 – 23 august 1944, România a reuşit să-şi răscumpere creanţe din străinătate şi să-şi procure, tot din străinătate, aur şi devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane. Secretul acestor performanțe a fost guvenul de tehnocrați impus dictatorial de mareșalul Ion Antonescu, șeful statului. Acesta a reușit să asigure nu numai prosperitatea economică României (fără termen de comparație cu vreuna din țările angajate în război, de o parte sau de alta) ci să trimită și ajutoare alimentare unor țări aflate în impas. (Miron Manega)

În situația critică în care se găsea țara la începutul anului 1941, generalul Ion Antonescu, Șeful Statului, instaurează dictatura militară „apolitică, de apărare a țării într-un ceas greu, cu concursul tuturor”, după cum a caracterizat-o Mircea Vulcănescu, scop în care a numit un guvern dictatorial, compus în cea mai mare parte din tehnicieni „necunoscuți de el, aleși pe baza competenței lor tehnice” […].

După eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei în vara anului 1941, la care s-a adăugat și preluarea administrării și exploatării economice a Transnistriei, în pofida continuării războiului împotriva Rusiei Sovietice alături de Germania, guvernul Antonescu a declanșat un program de dezvoltare economică a țării și asigurarea traiului populației, ale cărui rezultate au fost recunoscute și apreciate […].

 Prima preocupare a guvernului antonescian a fost asigurarea aprovizionării populației cu alimente și articole de primă necesitate.

 Anul 1941 fusese un an secetos, astfel că recolta s-a dovedit a fi slabă. În agricultură se simțea și lipsa brațelor de muncă, inflația explodase, iar comerțul devenise raiul speculanților. Lipsa alimentelor de pe piață începuse să se facă simțită și datorită faptului că societățile germane colectau cereale direct de pe piață, fără niciun control.

Dificultățile privind aprovizionarea cu alimente a populației, datorate totalei dezorganizări a transporturilor, precum și prudența guvernului în ceea ce privește crearea unor rezerve pentru viitor, au dus pe parcursul anilor 1941-1942, la raționalizarea consumului pâinii, cărnii, zahărului, la colectarea cerealelor în vederea raționalizării, la producerea pâinii cu cartof și mălai și la dezvoltarea industriei alimentare (producerea de conserve de pește, marmeladă, produse lactate, etc.).

Începând cu anul 1942 situația aprovizionării populației se revigorează, sunt înființate economate în toate județele, este pus la punct un plan de transport și repartizare coerent, ceea ce face să fie eliminată o eventuală criză alimentară, prețurile au stagnat, iar prin aplicarea Legii mobilizării agricole a fost rezolvată, în mare parte, problema brațelor de muncă.

În plan economic, guvernul a aplicat politica economiei dirijate de către stat, așa cum afirma și definea conceptul, în 16 mai 1942, Vicepreședintele Consiliului de Miniștri, profesorul Mihai Antonescu: „Economie dirijată însemnează, mai ales în vreme de război, luarea unor măsuri de răspundere și indicarea soluțiilor pentru producători, punându-se la îndemâna lor toate mijloacele pentru executarea programelor… Deci pentru fiecare fabrică trebuie să știm ce se lucrează exact din acest program, ca să-i cunoaștem producția”. Ulterior, în 20 mai, în ședința Consiliului Economic cu reprezentanții industriei și comerțului, el afirma în același registru: „Nu facem producție socializată, nu facem producție etatistă; dar economia dirijată ar fi o simplă trufie dacă nu se transformă într-o datorie a statului ca să vă coordoneze eforturile și să vă substituie în anumite sectoare, prin intervenția statului, direct. Așa înțelegem, prin urmare, economia dirijată și această colaborațiune”.

Continuarea pe certitudinea.ro

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.