Un oficial ATP prezent la Zadar a dat cărţile pe faţă. Ce s-a întâmplat cu adevărat la turneu

Andrea Gaudenzi, fost jucător important al Italiei în anii ’90 şi actual membru marcant în ATP, a fost la Zadar, la Adria Tour, pentru a se asigura de bunul mers al competiţiei. În ciuda apelurilor sale disperate, organizatorii şi jucătorii nu au ţinut cont de sfaturi.

Novak Djokovic este considerat principalul vinovat pentru cazurile de coronavirus din lumea tenisului, după organizarea turneului Adria Tour. Au fost confirmaţi deja 6 oameni cu COVID-19, patru dintre ei fiind jucători: Djokovic, Dimitrov, Troicki şi Coric. La competiţia desfăşurată în Balcani au participat mii de spectatori şi au fost organizate petreceri.

Ce s-a întâmplat la Adria Tour

Măsurile de distanţare socială au fost minime, în ciuda faptului că Andrea Gaudenzi, cel desemnat de ATP să supervizeze turneul, a făcut tot posibilul pentru a atrage atenţia asupra pericolelor. Nimeni nu l-a ascultat, toţi fiind convinşi că Serbia şi Croaţia sunt două ţări „imune” la COVID-19, judecând după numărul mic de cazuri existente până în prezent.

A fost ca atunci când te rogi de copiii tăi să îşi pună cască pe cap, când merg pe bicicletă. Şi ei spun „nu, nu, nu” şi continuă să meargă pe bicicletă fără ea. Apoi, cad şi înţeleg într-un sfârşit cât de necesară e casca. Acum sper că a înţeles toată lumea cât de atenţi trebuie să fim şi de ce vrem să luăm măsurile discutate. Pare că jucătorii vor fi într-o bulă, dar e pentru siguranţa lor. Evident că ne pare rău pentru tot ce s-a întâmplat şi sperăm ca jucătorii să se recupereze cât mai repede posibil. Şi sper că toată lumea a înţeles de ce e nevoie de măsuri stricte, virusul se poate lua şi prin alte căi, nu trebuie să existe neapărat contact fizic„, a spus Andrea Gaudenzi, reprezentantul ATP, citat de tennisworldusa.org.

ATP şi WTA pregătesc măsuri fără precedent pentru a îi proteja pe jucători, odată ce sezonul va fi reluat. Din această cauză, mai mulţi sportivi, printre care şi Simona Halep, au anunţat că nu vor participa la US Open.

Sezonul ar trebui să se reia în august, cu turneele de la Palermo (feminin) şi Washington (masculin).

eurosport.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.