CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ ȘI ARTĂ PLASTICĂ „LAUDĂ SEMINȚELOR, CELOR DE FAȚĂ ȘI-N VECI TUTUROR” (EDIȚIA 2020)

Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” și-a anunțat câștigătorii ediției 2020. Comisiile de jurizare ale lucrărilor primite pentru cele două secțiuni ale concursului („Adulți” și „Elevi”), au fost formate din personalități ale vieții cultural-științifice, scriitori, critici literari, artiști plastici, profesori și traducători, care au decis acordarea unui număr de 42 de premii, premii speciale și mențiuni, Marele Premiu al Concursului Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția 2020, revenind domnului Dumitru Buțoi din Timișoara.

Reamintim faptul că, anul acesta, Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” a înregistrat cifra record de 125 de participanți, cu lucrări trimise pentru domeniile poezie, eseu, traducere și artă plastică (83 la secțiunea „Adulți” și 42 la secțiunea „Elevi”).

Organizatorii transmit felicitări tuturor câștigătorilor și aduc mulțumiri concurenților care și anul acesta, în condiții excepționale, au răspuns favorabil invitației de participare.

Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția 2020, parte a Festivalului „Lucian Blaga” Sebeș, a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Lista câștigătorilor Concursului Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția 2020:

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.