◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

O potecă

Printre bucuriile pe care ni le aduce cititul, fără îndoială, este și aceea că, măcar din când în când, ne scoate în cale câte o potecă pe care, oricât de cusurgiu ai fi, tot nu ai putea rămâne indiferent la oferta ei de lumină.
E posibil să nu-mi împărtășiți părerea, dar am o explicație. Bănuiesc că nu sunteți la fel de norocoși ca mine. Fiindcă mie mi se întâmplă să ajung uneori pe asemenea poteci și mă aleg, adesea, cu câștiguri greu de obținut altfel. În astfel de peregrinări, sufletul meu culege din mers atâta bucurie, încât simt că aș avea de unde oferi lumii întregi pe săturate. Și cred că nu poate fi o recompensă mai mare, indiferent pentru ce, ca aceea a sentimentului că poți ferici, fie și fulgurant, nesfârșirea.
De o bună bucată de vreme, o potecă aidoma acelora despre care vă vorbesc mă fascinează aparte, deși e tot o potecă de cuvinte, uite cum, îmi dau seama, m-a furat gândul pe care vreau să vi-l mărturisesc și am omis să precizez că potecile la care mă refer sunt toate pardosite cu mixturi de cuvinte.
Ei bine, poteca pe care încerc să vă îmbii acum a apărut pe neobservate întretăindu-se cu căutările mele, s-a insinuat între respirațiile așteptărilor mele de la rigurosul Cronos ca un firicel de altceva, ca o fărămă de neștiut curajos, viguros, capabil să estompeze, să acopere cu forța originalității și a prospețimii iluzoriul meu știut. Aș putea spune că, într-un anume fel, poteca aceasta ,,mă merge” chemându-mă să-i cercetez șerpuirile, care au întotdeauna ceva din inefabilul surprizei, provocându-mă să-i urmez despletirea până la capăt. Capăt care se ivește la un moment dat, însă e doar un capăt de moment, fiindcă țesătura cuvintelor este atât de ingenioasă încât zgândărește gândul, care se avântă cu forța imaginației dincolo, în lumina zămislită deja, sfidând imposibilul, răsfirându-se în mărgăritare de sublim. S-a insinuat, așadar, aducând în sufletul meu un nume.
Nu știu cum face domnul Ion Roșioru, dar îmi crează sentimentul că este un învingător de cursă lungă. Bijuteriile lirice pe care le săvârșește alcătuiesc o cale lactee inimitabilă. Și o arcuiește cu atâta măiestrie, de zici că ar ieși la plimbare cu limba română. Parcă îl văd pășind pe rădăcinile cititului sistematic, acribios, perseverent și ale unei disciplinări exemplare a cuvântului spre culmile desăvârșirii. Altfel scrisul domniei sale n-ar fi ajuns să-mi fie poteca ce v-am arătat-o.

Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *