Deşi „fake news” reprezintă un termen mai frecvent decât şi-ar dori jurnalismul onest şi de calitate, deşi există şi „prestatori” în această profesie, cine doreşte cu adevărat să se informeze şi să fie astfel mai puternic mai are încă de unde alege branduri gazetăreşti fără pată. Unul dintre ele este, fără îndoială, „The Guardian”, iar în spatele felului în care se face jurnalism sub acest titlu stă un nume intrat în legenda breslei: Peter Preston.
Ca unul dintre cei mai longevivi editori ai breslei, a transformat ziarul în tot ceea ce este astăzi – etalon de modernitate, de viabilitate profesională şi financiară, un bastion al jurnalismului progresist.
Preston s-a alăturat echipei fostului „Manchester Guardian” în 1963, l-a văzut devenind brandul naţional şi internaţional care este astăzi din interior, ca editor din 1975 până în 1995. În toată această perioadă s-au petrecut evenimente de anvergură, care nu au clintit ziarul nicio clipă: reprofilare grafică, adaptare la vremuri, păstrarea unui stil de o seriozitate şi un profesionalism de renume, reflectarea corectă a marilor transformări ale lumii, de la „era Thatcher” la căderea „cortinei de fier”. „Orice editor care rezistă peste 15 ani face şi lucruri bune, şi greşeli”, obişnuia să spună cel considerat astăzi una dintre marile figuri ale gazetăriei secolului XX.
S-a stins crezând în presă. Ultimul său editorial exprimă speranţa ca domeniul informării publicului „să se demonstreze capabil de a recâştiga ceva din respectabilitatea pierdută în timpuri în care presa este considerată a nu mai avea vreo valoare deopotrivă de către elitele politice şi de către public”.
Peter Preston poate fi un model. Aşa cum ziarul pe care l-a introdus pe uşa din faţă printre simbolurile presei internaţionale rămâne un model. Pentru oricine mai crede că într-adevăr presa se poate întoarce la a fi un actor în mijlocul evenimentelor şi nu „o grupare de comentatori de pe margine”…
Oana Mihai