Mi-a făcut rău, mult rău, fără niciun motiv. Ea, ruda mea nedeslușită, atunci când mi-a fost cel mai greu mi-a înfipt cuțitul în spate.
Mă simțeam rănită, grav rănită, ca și cum mă aflam undeva pe un câmp de luptă unde nici un infirmier nu mai poate să ajungă până la mine.
Dar, în ceasul al doisprezecelea, iată unul.
– Tată, o urăsc!
– Dar tu încearcă s-o iubești!
Cum să-l înțeleg?! Se vede că el n-a fost rănit niciodată și nu a cunoscut setea de răzbunare…
– Imaginează-ți că ura ta-i ca o pasăre fără pene, care din cauza unei maladii le-a pierdut pe toate… Și-n disperare de-a le lipi înapoi, încearcă să le recupereze din toate locurile unde le-a pierdut. Doar că acestea împrăștiindu-se oriunde și niciunde, nu mai pot fi găsite… Așa este și cu ura, nu trebuie s-o împrăștii înăuntrul tău, ci trebuie s-o preschimbi în iubire. S-o transformi în raze de lumină. Ura te poate nimici, îți poate lua totul, iar iubirea îți dă totul. Așa că ia-ți „pasărea”-n brațe și spune-i că o iubești. Pentru că doar acei slabi urăsc, iar acei puternici devin puternici prin bunătate și dragoste. A urî… este atât de ușor. Ura însă vine fără niciun efort.
– Dar cum aș putea s-o iubesc pe cea care mi-a rănit sufletul?
– Gândește-te că nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu. Făcându-ți rău, ți-a făcut un bine. Suferind, învață să te bucuri. Din durere se învață, prin suferință te înalți.
– Dar cum aș putea să-i răspund la răutatea ei cu blândețe?
– Cu iubire, așa să-i răspunzi! Și-ai s-o lași fără arme. Răutatea va rămâne fără replică și o vei învinge. O vei învinge cu cuvinte puține și bune sau doar cu tăcere. Iar dacă nu-i poți spune nimic, atunci taci, dar să taci cu blândețe, cu bunătate, iar gândul să-ți fie bun. Nu lăsa gândurile rele să te tulbure. Și cu ele trebuie să lupți, să le alegi, dar și să le asculți.
Învingându-ți gândurile rele, învingi lutul din tine, smulgi ușor, ușor rădăcinile care trebuie îndepărtate.
– Cât de greu este să te lupți cu tine însuți…
– Nimic nu este greu, e nevoie doar de puțină iubire. Iubirea trebuie să o cultivi. S-o crești ca pe un copil. Așa cum și tu îți iubești copilul c-o dragoste nemărginită, așa să-i iubești și pe ceilalți. Pentru că toți suntem ca niște copii, unii mai buni, alții mai răi, copii mai tineri sau mai bătrâni decât noi. A răspunde răului cu bine e un mare dar. Știi cât de mulți au fost acei care m-au înconjurat cu răutate și am ajuns să le mulțumesc? Pentru că prin suferință am ajuns să fiu mai aproape de Dumnezeu.
– Dar cum poți să suferi și să fii fericit?
– Suferind, știi că Dumnezeu nu te-a părăsit! Iar ura nu este decât un zid ce te ține departe de tine însuți. Dărâmă-l, ca să te poți rezidi. Înlătură-l, ca să poți trăi împăcată. Nu poți să vezi soarele în întuneric atâta vreme cât prin suflet se împrăștie ceața.
…Părăseam câmpul de luptă împreună, de mână cu el, salvatorul meu, și de undeva din neguri răzbătea soarele. Era atât de mare și atât de luminos, încât atunci când m-am gândit la femeia umilă care mă urâse, mi s-a făcut rușine de mine și mi-am cerut de la Dumnezeu iertare.
Doina DABIJA / UZPR Chișinău