◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Vremurile petițiilor și umilințelor

Urmările nefaste ale pandemiei de coronavirus în multe țări au discreditat și au grăbit devalorizarea principiilor democratice. Evenimentele recente din Serbia merg mână în mână cu această tendință. Democrația a devenit o noțiune tot mai greu de regăsit în viața politică a Serbiei, fapt pentru care drumul către aderarea la UE este încetinit de mai mulți ani. Serbia a devenit un stat în care cetățenii nu mai au încredere în autorități. Drept consecință, la începutul lunii iulie Serbia s-a confruntat cu o avalanșă de proteste, violențe, arestări, nemulțumiri de toate genurile la care a participat o lume pestriță, de la naționaliștii extremiști până la reprezentanții de seamă ai societății civice. Dacă aceste proteste au eșuat în schimbarea Serbiei spre un stat democrat, prin exercitarea forței statului – ca încălcare a drepturilor fundamentale, iată că actuala revoltă a medicilor din Serbia nu mai poate fi ascunsă sub mantaua fricii de persecuție politică. 

Aproape 3000 de medici, cărora li s-au atașat alte câteva mii de intelectuali, artiști, avocați, cadre didactice etc. au semnat o petiție în care este criticată gestionarea epidemiei, în special faptul că cifrele reale au fost ascunse de opinia publică și ca urmare se cere demisia comitetului de criză. Mai grav, această scrisoare deschisă a fost bagatelizată; a fost primită drept insultă de către autoritățile statului care au reacționat furios, au minimalizat gravitatea conținutului scrisorii. Criticile aduse la adresa semnatarilor scrisorii n-au făcut decât să-i umilească, iar întreaga acțiune a fost pusă pe seama „conspirației” și atacului asupra medicilor cinstiți. E un caz fără precedent, dar în Serbia de astăzi totul este posibil. Să nu uităm, este vorba de țara pe care din cauza situației epidemiologice grave, Uniunea Europeană a eliminat-o de pe lista țărilor sigure. Numărul pacienților crește rapid în fiecare zi, iar sute de medici sunt infectați. În fața spitalelor din toată Serbia, cetățenii așteaptă ore întregi pentru testare, iar rezultatele testelor se amână de pe o zi pe alta.

Firesc că nemulțumirile cetățenilor din Serbia nu sunt altceva decât consecința unei realități dubioase la capitolul drepturilor omului, la adresa gestionării situației de criză care inevitabil se va agrava. Că vremurile petițiilor și umilințelor nu sunt doar o banalitate care deranjează guvernanții ne-o confirmă și o altă petiție care vine din partea Mișcării Internaționale Europene: „Democrația din Serbia este în pericol – UE trebuie să reacționeze”. E clar că și această petiție are menirea de a ne avertiza că Uniunea Europeană este o comunitate concepută pe drepturile fundamentale, iar Serbiei, iată, mereu îi trebuie amintit că integrarea europeană presupune respectarea statului de drept și a principiilor democratice, valori de bază ale UE. Din păcate, în cazul Serbiei, și prin această petiție, Uniunea Europeană trebuie mereu să se convingă că guvernul sârb își îndeplinește obligațiile asumate odată cu începerea negocierilor de aderare.

Iată unde am ajuns. Dintr-o Iugoslavie relativ prosperă am ajuns într-o Serbie în care praful de pușcă din urmă cu 30 de ani ne-a înecat continuu și ne-a adus disprețul întregii lumi. Azi trăim prin vremurile protestelor, petițiilor și umilințelor ca hrană alternativă a democrației.

 

Nicu CIOBANU / UZPR

Corespondență din Serbia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *