Între incertitudine și libertate
Ana-Cristina Popescu, dascăl de profesie, jurnalist prin atașament, dar totodată scriitor și după cum se poate observa în volumul de față dramaturg, oglindește printr-un limbaj metaforic în „Contraste“ lumea de astăzi, o lume confuză în care omul a ajuns să fie captiv propriilor trăiri și năzuințe. De aici și titlul volumului, „Contraste“, opoziția dintre dorință, tot ceea ce poate însemna normalitate și noroiul temerilor în care omul se zbate.
Volumul cuprinde șase piese de teatru încărcate de simboluri abstracte, unele simboluri devenite personaje precum Viorel Apostol, Flamingo, Crina. De altfel întâlnim și personaje cu nume nedefinite X, Y, M, Q, O, Z, Sora I, Vecinul etc, personaje ce lasă cititorul să înțeleagă că oricine se poate identifica cu ele, mai ales în situațiile în care nu poți ști dacă personajul X de exemplu este bărbat sau femeie.
Piesele de teatru din acest volum aș putea spune că ascund multă poezie, mai exact proză poetică, aforistică, autoarea reușind să găsească o multitudine de sensuri pentru același lucru. Se oprește la un lucru și prin personajele pieselor de teatru din volum îl întoarce pe toate părțile punând pe tapet toate nuanțele ce le poate avea. „Ce e de fapt nimicul? A, da! Nimicul e o mare coadă, o coadă la care ne așezăm toți în speranța că putem să mutăm munții, o coadă la care stăm și lustruim vise, lustruim scări spre stele, dar totul se dovedește zadarnic.“ concluzionează Viorel Apostol, unul din personajele dramei „La coadă“, în finalul tratatului său despre nimic. După ce o viață a fost nevoit, atât el, cât și cei apropiați lui să aștepte la nenumărate cozi, în trafic, la poștă, la casa de bilete pentru a viziona un film ce începe să ruleze înainte ca să poată obține biletele pentru a intra în sală, până și la internet „N-ai văzut tu cozile de pe internet. E o coadă așa de mare pe internet. Nu mai comunică oamenii față către față, toți fac coadă la internet.“, înțelege că totul este zadarnic, că oamenii prin acțiunile lor nu fac altceva decât să se piardă în nimicurile vieții. „Ce-am rezolvat eu cu tratatul acesta despre nimic. Am demonstrat că toate sunt nimic. Dar eu? Ce sunt eu? Ce sunt oamenii din jurul meu? (Ia din nou foaia pe care a unit linii și cercuri.) Suntem punctele acestei cozi. Noi formăm geometria ei. Stăm la coadă. Aici venim în lume. (Arată pe desen.) Aici creștem, ne înălțăm. În acest punct suntem înghițiți spre cercul din pântecele cozii, spre ochiul cel viu din mijlocul triunghiului. Toată viața am stat la coadă ca toți oamenii de rând și nu am știut. Nu poți să depășești granița, că nu-ți este permis. Prin urmare Viorele, stai la coadă!“
Plin de simbolistică este și pachetul ce-l primește Viorel Apostol de la Rusalin, vărul lui plecat la muncă în Germania, pachet ce refuză în nenumărate rânduri să-l deschidă de teama a ce-ar putea să găsească înăuntru. Prin pachetul ce devine simbol în piesa de teatru, autoarea dorește să arate că toată viața omul trăiește cu incertitudini. Până și atunci când își dorește cu ardoare să pornească pe o anumită cale, ceva îl face să fie și îndoielnic de o finalitate pozitivă.
Două din piesele de teatru ale volumului „Arestat la domiciliu“ și „Dileme“ au ca temă distanțarea socială, surprinzând drama izolării și singurătății, cea mai grea pedeapsă pentru un om, căci omul este o ființă sociabilă, nu-i este dat să trăiască în singurătate, fapt ce ne este confirmat și în Sfânta Scriptură, în prima carte a acesteia „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.“ (Facere, c. 2, v. 18)
De remarcat în volumul de față este că fiecare piesă de teatru are și un motto venit cu scopul de a întregi învățăturile ce se desprind din mesajul textelor. De exemplu motto-ul piesei de teatru „Cu repetiție“ este „Cel care a greșit se întoarce de fiecare dată să ceară ajutor celui ce i-a făcut rău ca într-un supus cerc al sorții.“ anticipând firul dramatic al textului a cărui decor plin de simbolistică este o piață de vechituri, în timp ce motto-ul piesei de teatru „Spam“ sună ca un verdict, ca o avertizare de a fi atenți la toate acțiunile ce dorim să le facem „Unele lucruri nu pot să fie șterse niciodată“.
Ultima piesă a volumului „Caii Sfântului Toader“ nu doar surprinde unele tradiții și obiceiuri populare, dar e bogată în îndemnuri morale întâlnite încă din motto-ul acesteia, învățături prin care omul este sfătuit să vadă frumusețea fiecărui lucru ce-l înconjoară, să înțeleagă tot ceea ce e în jurul lui, să deschidă ochii și să observe ce mare dar este această viață pe pământ și să o prețuiască făcându-se util prin faptele sale.
Volumul „Contraste“ în general este o meditaţie filozofică asupra vieţii, cu personaje emblematice ce poartă în ele un mister greu de a fi dezlegat, dar care în dialogurile dintre ele sau monologurile ample duc spre ideea libertății de sine. Rătăcit în noroiul temerilor omul își caută libertatea interioară pe tot parcursul pieselor de teatru din această carte.
Radu BOTIȘ