Cormina Print și Editura UZP lansează cartea ˝Daniela Gumann/O viață într-o jumătate de veac˝

Pe Daniela Gumann am descoperit-o într-un moment fericit, din multe altele, tocmai la Wiener Neuestdat, la Ziua Europei și Ziua Românilor de pretutindeni, în  orchestrația altui român, Ioan Godja.

Fiind femeie, nu aș putea spune, ce m-a atras, de la început, însă, în anul care a urmat am continuat să văd în comportament o decență, un vehement dor și o tenacitate aparte.

Mereu, în așa-zisele scrieri ale mele, mă întrebam 

„De ce scriu femeile?”…

sau chiar exclamam (poate ușor foiletonistic)

„Ce frumoasă ești!”….

„Ce mult te-am iubit „….

Las punctele de suspensie să poarte cititorul acolo unde e locul, fără a lăsa o vagă umbră de ambiguitate.

Daniela Gumann la jumătate de veac?

Daniela Gumann o viață de Om?

Da! De ce nu?

Munca noastră, sublimă, de altfel, de a căuta palmaresul său precum și cronici, note, însemnări de lectură, nu a fost decât un pas spre a ne da seama că o carte în dar pentru un jubileu e ca un florilegiu.

Daniela Gumann scrie cu patimă. Trăiește cu patimă. Muncește cu patimă. Iubește cu patimă. 

Viața, familia (de fapt, are mai multe familii), societatea, cu alte cuvinte Omul care e în toate a ajuns la jumătate de viață, de veac.

Și nu oricum! Își va vedea în volumul de Biografie intelectuală, un prim bilanț al carierei desfășurat pe anumite paliere sau după unele criterii dar și cu dorința unor musafiri în carte care au dorit să o serbeze.

Plăcută, severă cu propriul stil, lejeră dar nu efemeră, Daniela Gumann adoră, ca pe raftul vieții sale (cel puțin așa desprindem răsfoind filele paginilor) să regăsim „bijou-uri „de tot felul.

Adunate din Călătoria sa de-o viață. De fapt, în scrisul său, desprindem descrieri, personaje, amănunte sau picanterii care conferă stilului un pitoresc aparte.

Știm, veți spune ,dragi cititori, toți suntem călători dar depinde unde decidem a ne fi halta ori stația!

Daniela Gumann și-a urmat propriul destin vălurit de vis și își joacă propria carte în propria carte.
Iată una biografică care vine să confirme aplomb și tenacitate.

Scrierile sale au fiecare un alt proces, o altă parcurgere cum însăși viața i-a fost o „curgere” la mal și cum de altfel, toți exegeții au exprimat puncte de vedere și excursuri aparte.

Când scrie (și aici e un exemplu) scrierile au suflet prin amprenta personajelor care își trăiesc propriul rol asemeni autorului, de altfel, omniprezent și omniscient.

Pentru Daniela Gumann, acum la ceas de sărbă-toare, Ceasul vieții nu i se va opri.

Am vorbit des la telefon, știe să îmbine stiluri la propriu și la figurat. I-am văzut masa de lucru, masa de gătit și masa de primit… oaspeți. Precum și rafturile de carte precum plăcinte pe tava de cuptor…

E un fel de a spune… cum își așterne pagini de viață ori cum își așterne în pagini Paharul de inspirație ori gânduri adunate în viața de om într-o jumătate de veac.

Pentru că, de ce nu, consfințim, e nevoie și pentru noi, femeile, câte un Pahar de viață pe care, civilizat,
să-l închinăm, cuiva. Drag. Un strop de beatitudine
fie-ne, acum, volumul de referințe din care, cu migală, vom sorbi clipita „Daniela 50″.

Acum, la ivirea și citirea acestor rânduri, curge, printre gânduri, vinul din pocalul anilor și un chip închis între coperte, își numără existențial suma. Sau, vine înspre mine, înspre tine… să-și deșerte desaga muzei.

Cartea biografiei intelectuale pe care am alcătuit-o Danielei Gumann ne aduce aminte de Femeia hor-tensian-bengeschiană și oglinda acesteia, doar ca o metaforă a împlinirii, asemeni unei pături de aluat din care am modelat fursecuri ori mousse au chocolat. Femeia… în fața oglinzii. Cartea… iată quintesența unei vieți. Proprii.

Glazura de bezea și nuca în caramel e altceva, îndrăznim aici, e tandemul familiei… felia de viață… El, Constantin, soțul, partener și în scris, ea, Ioana, fiica, o… cireașă de pe tortul vieții. 

Dacă vă veți întreba vreodată de ce scrie Daniela Gumann, de ce călătorește, de ce muncește… un singur răspuns îl dam și noi… fiindcă își prepară singură un Modus vivendi… ca o Simfonie canonică!

Ne-a fost dat, par hazard, să ne regăsim în Lecturi paralele, într-un asemănător circuit de viață! Proza vieților noastre este Poezia vieții alcătuite la Puzzle!

Am și eu două Biografii intelectuale (In/’Out și Out/In) lungi cât o zi de post și profunde cât ape în unde.

Partis-pri-urile vieților noastre sunt Game out!

Altfel nu puteam să cercetăm tot ce s-a scris intru cinstirea osârdiei sale acum la aniversare.

Ca să fiu coordonator al acestui volum omagial alături de o mai tânără jurnalistă, Carina Baba și  alături de alți doi maeștri de penel, Ioana Nistor și Constantin Avădanei, las o lacrimă să picure pe cerneala ochilor, întru cinstirea prieteniei literare care ne leagă. 

Dimpreună, o restituim pe Daniela, sieși, cu închinăciune și cu mâinile împreunate ca pentru o rugăciune!

O restituim însă nu îi furăm, axiologic, libertatea nici identitatea, nici plăcerea de a ne exista!

Alături!

Chiar și în exilata diasporă unde a ales să trăiască ,,să plămădească valori.“ Creative sau existențiale. E dreptul deceniilor(50) să îi confere marama simbolurilor care se desprind din opera înșiruită în acest volum antologic în sărbătoare. 

Personalitate puternică dar jovială, Daniela Gumann impune prin statornicia verbului „a fi” bun și drept într-o lume a învăluirilor, într-o lume a enclavelor.

Precum zidul o cetate, Daniela Gumann nu se teme la 50 de ani de viața care, totuși, nu a ocolit-o… căci ea, Ingrijitoarea… se îngrijește ba de una, ba de alta nu să spargă tipare, ci să se înscrie în tipare.

Acest volum este concludent prin respirație și  aspirație, metaforă conjugată și versificație asonantică și îi conferă, scrisului, afinitate, afectivitate, apetență convulsivă cât e necesar unui discurs epic narativ sau poetic confesiv.

Daniela Gumann, publicist, scriitor, om de cultură, om al cetății, primește cât dăruiește. 

Fie primit acest volum ca o ofrandă, pe talantul pasiunilor sale, cu atât mai mult, cu cât, își primește binemeritatul statut în Marea Cetate a Uniunii Ziariș-tilor Profesioniști din România, unde, cu demnitate, suntem membri.

Prin acest volum de studiu imagologic, ce cuprinde o impresionantă colecție de fotografii din arhiva autoarei, primește Daniela Gumann, expresia sincerei noastre admirații la ceas de sărbătoare!

 

     Florica R. Cândea / UZPR Arad

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.