default-logo

Eroi ai presei libere. Despre o profesie de credință, vocație, pasiune și curaj

Zi de zi și noapte de noapte, jurnaliștii se află în prima linie a tuturor evenimentelor, indiferent ce încărcătură de pericol au acestea, de la pandemie la manifestațiile antirasiale din SUA. Dedicați, pasionați, curajoși, acești profesioniști își riscă viața și integritatea fizică pentru a relata și a informa.

Ca martori imparțiali care încearcă să propage informația, jurnaliștii sunt deseori agresați, loviți, arestați, împroșcați cu gaze lacrimogene sau, de partea cealaltă, îmbrânciți de protestatari sau trântiți la pământ de bandele de huligani puși pe jaf și distrugere. Dacă despre motivele pentru care jurnaliștii au ajuns ținta agresiunilor de tot felul se cunosc multe – politica etichetării ca „inamici publici” sau clasificarea ca „atentatori la securitatea națională” pentru că fac dezvăluiri, printre multe altele – atitudinea unei părți a opiniei publice este în mod cert generată de necunoașterea în profunzime a menirii jurnalistului. 

Dincolo de opinie și statuarea ca „personalitate a presei”, profesionistul contemporan cel mai expus al mass-media este reporterul care face această meserie din vocație, pasiune, fără să ia în calcul riscurile și aruncându-se cu un curaj care în cazul militarilor necesită ani de pregătire în vâltoarea unor evenimente care îl pot costa enorm. Toate acestea pentru a nu fi simplă „portavoce” a guvernanților și organismelor de forță, ci sursă de alimentare a societății civile cu puterea pe care o dă informația. „A face jurnalism înseamnă a căuta informația care este cel mai aproape de adevăr și care poate fi susținută de date și fapte, nu versiunea agreată a acesteia”, punctează Jacob H. Fries, redactor la „Inlander”. 

În lipsa unei informări profesioniste, opinia publică poate fi foarte ușor indusă în eroare, iar cea mai bună dovadă este contagiunea pe rețelele de socializare a câte unei știri false sau nesusținute de date concrete. Și mai relevante sunt reacțiile la contracararea de către jurnaliști a acestor informații neverificate; brandul media este imediat catalogat cu clișee, jurnaliștii sunt anatemizați, atitudini de intimidare care nu doar că nu-și ating scopul, ci nu folosesc nicicum opiniei publice.

De partea cealaltă, reporterii sunt chemați să-și recunoască și să-și rectifice greșelile inerente unei lumi „nebune” a informării, cu reguli dure și cu o viteză de propagare amețitoare. „Scopul unei demonstrații este propagarea mesajului, care nu poate fi văzut și auzit decât prin intermediul presei. Dacă presa este eliminată din ecuație și nu documentează mișcarea, nici mesajul nu se propagă, nici jurnaliștii nu-și fac meseria”, punctează Al Tompkins, de la Institutul Poynter pentru Studii Media. Doar că „a face meseria” de jurnalist implică, în multe cazuri, a deveni o țintă, indiferent că este vorba despre Poliție, despre protestatari violenți sau despre huligani extremiști. 

  • Potrivit statisticilor Press Freedom Tracker, din SUA, peste 80% din agresiunile la adresa jurnaliștilor prezenți la manifestațiile antirasiale din SUA au venit din partea forțelor de ordine, cu unii dintre reporteri luați în vizor personal…

 

(Revista UZP, nr. 18/2020)

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.