Interviu cu scriitorul și jurnalistul  EMILIAN MARCU

Ioan Vasiu: Din ce generație de poeți faceți parte: șaptezeciști sau optzeciști ? În ce revistă și când ați debutat ?

Emilian Marcu: – Trebuie să menționez încă de la început că acest concept de și despre o generație,  nu mă prinde chiar foarte bine. Toți cei din jurul meu se dau drept optzeciști și nu chiar toți sunt postmoderni, ceilalți de dinaintea lor și a mea, adică șaptezeciștii, au mai multe afinități cu poeții dintre cele două războaie mondiale și parcă sunt mai aproape de realitate, de poezia adevărată, mai aproape de poezia scrisă pentru cititori. Cred că și unii și ceilalți, atâta timp cât sunt poeți adevărați și scriu poezie de mare rezonanță, fac parte din toate generațiile poetice, inventate sau necunoscute. Mă întreb: Din ce generație poetică face parte Homer sau Sapho, ca să nu amintim decât două nume?

Am debutat în 1967, în revista Miorița, de la Liceul G. Ibrăileanu ( Ion Neculce astăzi), o revistă care a luat premiul  întâi pe țară. Poezia mea din acea revistă se numea Primul rod și a fost comentată în România literară de poeta Nina Casian. În presa mare am debutat în aprilie 1974, la Familia, prezentat de poetul Șt. Aug. Doinaș și în Amfiteatru din decembrie, tot 1974, prezentat de poeta Constanța Buzea

 Ioan Vasiu:Din punct de vedere editorial, când ați debutat ?

Emilian Marcu: Tot în 1974, am debutat și editorial cu placheta Nunta în sâmbure, la editura Junimea din Iași, grație Marelui Premiu obținut în acel an la Festivalul Nicolae Labiș, de la Suceava-Mălini.  În 1977 am publicat, tot la editura Junimea, al doilea volum intitulat Amiaza câmpiei. Cu timpul, am publicat mai multe volume, pe care nu le mai numesc aici, să nu ocup spațiul, volume de poezie, proză, publicistică și note critice ( două volume din Vitrina cărților). Au apărut și două cărți despre activitatea mea literară, una semnată de Vasile Anton Ieșanu, Prin Iadul de lux al lui Emilian Marcu   și Zidiri semnată de Mioara Bahna.  Cu poetul Constantin Marafet am realizat o carte de interviuri intitulată Sarea muntelui de rouă.

  Ioan Vasiu:Care sunt revistele literare cele mai prestigioase la care ați colaborat în decursul anilor ?

Emilian Marcu: Am publicat în aproape toate revistele literare importante din România. În afară de cele două amintite mai sus, am pubicat în Convorbiri literare, Cronica, România literară, Luceafărul, Ateneu, Plumb etc. Despre publicatul în reviste eu am o anumită teorie.  Dată fiind, totuși, efemeritatea revistelor, public tot mai rar, spre deloc, în reviste. Consider că un grupaj, mai mic sau mai mare, de poeme, își pierde valabilitatea chiar a doua zi după ce a apărut în revistă, pe când o carte are cu totul altă viață. Dar cum fiecare regulă suportă și excepții pot afirma că de aproape 20 de ani, public lună de lună, în revista Convorbiri literare, la rubrica Vitrina cărților, comentarii la 5-6 cărți ale confraților, și asta din dorința de a pune astfel în circulație mișcarea editorială din diferite zone ale țării. Cred că ar trebui să fie mai mulți scriitori care să procedeze astfel pentru că, în aceste vremuri, cartea circulă tot mai greu și doar întâmplător aflăm despre apariția cărții unuia sau altuia dintre confrați.

 Ioan Vasiu :Știu că ați obținut mai multe premii importante. Vă rog să amintiți câteva. 

Emilian Marcu: Este foarte adevărat. Am obținut mai multe premii, mai importante sau mai puțin importante, dar pentru mine toate sunt la fel de prețioase. Premiile consfințesc, într-un anume fel,  cum ești apreciat și prețuit de o parte dintre semeni, cum  este recunoscută truda ta pe coala albă, în timp, cum este receptată cartea/cărțile tale. După  marele premiul Nicolae Labiș de la Suceava din 1974, au urmat, nu știu dacă ordinea lor este respectată sau nu, aici, de mine: Premiul revistei Luceafărul, Premiul Scânteia Tineretului, trei ani la rând, Premiul S.L.A.S.T., Premiul Convorbiri literare, două premii ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, pentru poezie și pentru proză, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău, pentru mai multe volume de poezie și de proză, Premiul U.Z.P.R., în 2019 și culminând cu Premiul Ion Creangă acordat de Academia Română, tot în 2019, pentru romanul  Tărâmul inocenților, roman publicat la editura Princeps Multimedia din Iași, în 2017. Sigur că mai sunt și alte premii, dar nu le-am menționat aici, tot pentru a nu ocupa inutil spațiul. Fără a părea lipsit de modestie aș spune că primind Premiul Academiei Române parcă nici nu mai contează viitoarele premii ( dacă vor mai fi).

  Ioan Vasiu : Pe lângă calitatea de scriitor, mambru al Uniunii Scriitorilor din România, sunteți considerat și un jurnalist important, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Care dintre cele două Uniuni vă reprezintă mai bine ?

Emilian Marcu : Nu aș putea să spun care Uniune mă reprezintă cel mai bine. Ce este sigur, pentru mine, fiecare mă reprezintă pentru munca mea, pentru ceea ce am realizat sau realizez, pentru cărțile mele. Dacă ar fi să fiu întrebat de care uniune, dintre cele două, mă simt mai apropiat și unde cred că sunt cu adevărat apreciat și prețuit, aș spune că U.Z.P.R.-ul îmi este  mai prietenoasă. Parcă cei care lucrează în această branșă sunt mult mai puțin orgolioși și mai cu picioarele pe pământ. La Uniunea Scriitorilor din România lucrurile stau cumva diferit. Când am primit premiul Eminescu–gazetarul de la U.Z.P.R. nu am simțit nici un fel de ostilitate din partea cuiva, dar când s-a anunțat că am primit Premiul Academiei Române, în jurul meu s-a făcut un gol  imens  și mi-am dat seama cât de singur poți fi în asemenea situații, fericite pentru tine.

Ioan Vasiu: – După părerea dumneavoastră, actuala conducere a U.Z.P.R face tot ceea ce îi stă în putință pentru a reprezenta interesele breslei  jurnaliștilor   români ?

Emilian Marcu:Au fost de-a lungul timpului multe lupte pentru supremație și în conducera acestei uniuni de creație dar, cu mult tact, cu înțelepciune și cu multă dăruire, actuala conducere a reușit să echilibreze această corabie. Prin argumente foarte serioase, Doru Dinu Glăvan, împreună cu întregul Comitet Director, au reușit să demonstreze guvernanților că profesia de ziarist este una, cu adevărat de creator și că alături de celelalte uniuni de creație, merită să se bucure și de drepturi, nu numai de obligații. S-a obținut sau este pe cale de a se obține o parte din patrimoniul care a aparținut acestei uniuni de creație și să se pună în folosul membrilor săi, ceea ce nu este deloc puțin lucru. La recenta adunare generală s-au prezentat aceste realizări și ceea ce își propune conducerea pentru viitor. Sunt speranțe că profesia de ziarist va fi respectată, așa cum merită cu adevărat.

Ioan Vasiu: –Tot mai multe publicații au trecut de la formatul tipărit la formatul online. Cum vi se pare acest fenomen ?

Emilian Marcu :Trecerea de la formatul tipărit la cel online are și părți bune dar și altele mai puțin bune. La părțile bune aș putea aminti viteza cu care ajung la cititor articolele noastre, la partea mai puțin bună aș menționa dispariția romantismului și a bucuriei de a răsfoi ziarul într-un fotoliu, la o ceașcă de cafea, dar și a dialogului, în grup, despre anumite articole interesante, provocatoare și încărcate de știri aduse, cu multă responsabilitate. Parcă în presa tipărită gazetarul trebuia, sau poate că așa și era, să fie mult mai responsabil de munca sa, pentru că era chiar o persoană publică. În presa online rămâi doar un nume fără chip, ascuns după tastele unui laptop. Pe lângă dispariția cititorului de presă tipărită a dispărut și meseria de vânzător de gazete, de ziare, cel care era atât de așteptat de întreaga suflare a urbei.  Dar între timp au dispărut o seamă de meserii și au apărut altele, ce-i drept mult mai puțin spectaculoase.

Ioan Vasiu : – În această perioadă, destul de tulbure, se mai poate spune că presa reprezintă a patra putere în stat ?

Emilian Marcu : Presa a fost și va rămâne formatorul de idei și de opinii care are o mare influiență în rândul cititorilor, și va fi tentantă pentru foarte mulți dintre tineri, mai ales pentru presa vorbită, dar și în cea scrisă, pentru că este profesia cea mai spectaculoasă pe care o poate practica un tânăr. Și când acel tânăr va deveni o conștiință, o conștiință publică, toată lumea va avea de câștigat și presa va fi ce a fost…și mai mult decât atât. Va fi cu adevărat a patra putere în statul care are nevoie de știri adevărate, de comentarii inspirate și de mult profesionalism.

           Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR



Despre autor

Articole asemănătoare

  1. Constantin Parascan Reply

    Sigur că m-am bucurat să citesc interviul, dragă Emilian, dar și mai mult mă bucur când îți citesc poemele (știi, tu, cele cu țărani…). Astfel, îți pot furniza o informație (poate nu a însemnat ceva important pentru tine…) – te-am găsit-citit-transcris cu debut în „Flacăra Iașului” din 1973 cu un poem frumos, adevărat… te vei găsi la Indice de nume cu acest debut la Iași… în Istoria vieții culturale ieșene în perioada comunistă/ 1944-1989/ Lumea în care am trăit…, atunci când va fi gata și va fi publicată… Te îmbrățișez…

  2. Constantin Parascan Reply

    Poemul are titlul „Orație” și a fost publicat la „Tinere condeie” în „Flacăra Iașului” de sâmbătă 7 iulie 1973…

  3. Elena Leonte Reply

    Dupa volumele de debut, am crezut ca Emilian Marcu va ramane un „poet al taranului roman”, dar m-am inselat: varsta i-a adus un cumul interesant si preocuparile i s-au diversificat, firesc… acum este la un apogeu a ceea ce a fost este si va fi candva in eternitate.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.