default-logo

CFR Cluj. Au luat titlul și acum pregătesc cel mai mare transfer din istoria clubului! Mario Balotelli, în discuții avansate cu ardelenii

CFR Cluj pregătește un tun incredibil după ce a câștigat titlul în Liga 1. Ardelenii se află în discuții avansate cu Mario Balotelli (29 de ani), care a evoluat în ultimul sezon la Brescia.

Mario Balotelli, fotbalist trecut pe la echipe precum Manchester City, Inter, AC Milan și Liverpool, negociază o mutare la CFR Cluj. 

În direct la Look Plus, Nelu Varga, finanțatorul lui CFR Cluj, a dezvăluit faptul că poartă discuții cu un golgheter din Italia, însă nu a dorit să îl numească pe acesta. Sursele GSP au aflat că fotbalistul în cauză este Mario Balotelli, care a marcat 5 goluri în 19 meciuri pentru Brescia în acest sezon de Serie A. 

Balotelli nu a mai jucat din martie

Italianul nu a mai jucat fotbal din martie, după o serie de dispute cu șefii echipei care tocmai a retrogradat în Serie B. În urmă cu o lună, Brescia a anunțat pe site-ul oficial faptul că Balotelli a ajuns să cântărească 100 de kilograme! Plecarea atacantului de la echipa italiană este doar o chestiune de timp.

Massimo Cellino, președintele Bresciei, s-a săturat de problemele pe care atacantul le-a făcut la echipa lui și vrea să termine acum contractul care expiră în 2022, anunță Gazzetta dello Sport. Atacantul cere 400.000 de euro pentru a pleca de la Brescia, club care i-a interzis să mai vină la antrenamente. „Mereu am crezut că Mario se va simți ca acasă la echipa din orașul natal, dar am greșit. El trăiește după regulile lui. Îi spui ceva, iar el face opusul. Echipa a ales un drum, iar Mario altul”, a spus antrenorul Diego Lopez pentru Corriere della Sera.

5.5 milioane de eurovalorează Balotelli în prezent, potrivit transfermarkt. Cea mai mare cotă avută de atacant a fost de 32 de milioane, în iunie 2012

Vrem să aducem un mare golgheter al Italiei 
 Nelu Varga, finanțator CFR Cluj, pentru Look Sport

gsp.ro

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.