default-logo

Vasile Alecsandri se stingea acum 130 de ani dar lăsa în urmă un nemuritor: „Peneș Curcanul”

Din dorința de a cunoaște mai bine biografiile unor ziariști din generații mai vechi, am răsfoit de curând Enciclopedia “Cugetarea” (cunoscută și sub numele de Enciclopedia Lucian Predescu). Cu acest prilej, atenția mi-a fost atrasă de o publicație care mi-a stârnit interesul,  tipărită mai întâi la Focșani (iunie 1894-mai 1895), apoi la București (februarie-aprilie 1897)  – „Peneș Curcanul”, revistă populară militară – publicație cu apariție bisăptămânală (joia și duminica). 

Personajul care a dat numele revistei militare este identic cu numele poemului lui Vasile Alecsandri (iul.1821 – aug.1890), „Peneș Curcanul”.  Entuziasmat de bravura soldaților români din Războiul pentru Independență de la 1877-1878, Bardul de la Mircești dedică eroilor anonimi volumul Ostaşii noştri,  un ciclu de poezii în care războiul este văzut printr-un filtru uneori optimist, istorisit de un hâtru povestitor (Hora de la Plevna), alteori prin strofe mustind de înțelepciune, în pofida ororilor ce însoțesc sângerosul război, în care eroi anonimi își jertfesc viața (Odă ostașilor români), sau defilează trist, ca supraviețuitori victorioși, dar schilodiți pe viață (Sergentul).

Peneș Curcanul este unul dintre supraviețuitorii războiului de neatârnare, ai cărui camarazi (Cobuz, Ținteș, Bran, Vlad, Burcel, frații Călini, Șoim, Mătrăgună) au pierit. Deși ar părea că este un personaj născut din imaginația poetului, Peneș Curcanul (numele este desigur expresia plastică a dorobanților cu pene la căciulă) are ca model un erou adevărat, cu un palmares impresionant (participant la 4 conflicte militare): Constantin Țurcanu (mar.1854-nov.1932), sergent în Regimentul 13 Dorobanți din Vaslui.

Erou al Războiului de Independenţă din 1877-1878, acesta s-a distins prin fapte de eroism în luptele de la Reduta Griviţa, fiind decorat cu ordinul „Steaua României”. 

Aflat sub drapel, de fiecare dată când țara a fost în pericol, Constantin Țurcanu este prezent pe câmpul de luptă din Balcani (1913), apoi ca voluntar în timpul Primului Război Mondial,  fiind prezent în teatrul de luptă de la Oituz precum și în campania armatei române din 1919 (din Ungaria). A fost răsplătit cu „Ordinul Virtutea militară”, „Medalia Serviciu Credincios”, OrdinulMihai Viteazul”.

În propria bibliotecă am identificat ediția din 1900 a volumului de versuri „Ostașii noștri”, cu o prefață semnată de Ion Bianu, tipărit de editorul Leon Alcalay în cunoscuta serie Biblioteca pentru Toți (replică autohtonă a colecției de buzunar germane Universal Reklam Bibliotheck). 

Vasile Alecsandri “POEZII. Ostașii Noștri”,  Biblioteca Pentru Toți, București, 1900

Culegerea de poezii marca împlinirea a zece ani de la dispariția marelui poet. Ea cuprindea, pe lângă versurile adunate de Vasile Alecsandri, sub titlul „Ostașii noștri”,  publicate în volum la 1880, și un număr de poezii, cuprinse în ediția tipărită la Librăria Socec în 1896.

Prefațatorul justifica tipărirea acestei „ediții popolare” ca o contribuție la mai buna înțelegere, atât a poetului, cât și a creațiilor sale,  anterioare anului 1900,  care erau ”cunoscute mai mult de clasa mai cultă și mai bogată a neamului nostru”.

Ediția îngrijită de Ion Bianu la Editura Alcalay nu confirmă legenda conform căreia  Constantin Țurcanu, împreună cu un grup de “curcani” (veterani) ai Războiului de la 1877, ar fi purtat pe brațe sicriul cu corpul neînsuflețit al poetului, pe ultimul drum, după cum susțin enciclopediile „Minerva”, din 1929 și „Cugetarea”, publicată în 1940.

<<La înmormântarea bardului de la Mircești, cînd a fost să se ridice sicriul poetului, s-a auzit din mulțime comanda: „Cei nouă din Vaslui și cu sergentul zece… Ridicați!” Și poetul marilor noastre vitejii a fost dus pe umerii „curcanilor” sub comanda lui „Peneș”>>.

În continuare prezint o inedită  fotografie, pe care am primit-o de la o doamnă în vârstă, care după spusele dumneaei, înfățișează pe veteranul Constantin Țurcanu (Peneș Curcanul), în costum popular, cu doliu la piept,  purtând pe brațe o jerbă de flori, având steagul României îndoliat.  Textul scris cu litere caligrafice din partea de sus a fotografiei, probabil că a fost scris de un camarad de arme al deja cunoscutului Peneș Curcanul, ce este prezent la funeraliile Suveranului Carol I.

„Jerbă depusă de Veteranul I.N.Constantinescu la picioarele M.S.Regelui Carol I-iu Căpitan Domn, și Rege al României din partea Veteranilor Jud.Vaslui. Plecat[-]am 9. din Vaslui cu sergentul 10.”

După cum se poate observa, pe eșarfă sunt  trecuți anii de luptă ai veteranilor sub comanda suveranului din vremea aceea, Regele Carol I:  „1877 – 1878 – 1914”.

            

Geniul marelui bard patriot a generat un prototip de erou autentic, care străbate vremurile pentru a chema pe români la apărarea gliei străbune și libertății lor. Sensurile sale profunde sunt mai actuale decât oricând!

Tanța Tănăsescu/UZPR

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.