Acum 62 de ani, la data de 4 august 1958, au fost arestaţi de către Securitate scriitorul Vasile Voiculescu şi alţi 15 intelectuali care participaseră la reuniunile mişcării „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme.
Organizația culturală „Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”, se formează treptat începând din 1945. Întâlnirile de la Mănăstirea Antim încep să aibă loc în mod regulat, în fiecare joi, în biblioteca sau în pridvorul locaşului, iar din februarie 1946, membrii ei îi dau şi o formă organizată. Astfel, un grup format din Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Gheorghe Dabija, Anton Dumitriu, Paul Sterian, ajutaţi de stareţul Mănăstirii, pr. Vasile Vasilachi, transmite o cerere către Patriarhul Nicodim în care solicită binecuvântarea acestuia pentru funcţionarea grupului „Rugul Aprins al Maicii Domnului”.
„Rugul Aprins” era considerat ca fiind „o organizație subversivă unde s-au ținut mai multe ședințe cu caracter conspirativ, [care] a atras o serie de elemente reacționare din rândul studenților și i-au instigat la acțiuni contrarevoluționare împotriva orânduirii de stat democratice din RPR”. (Ioana Diaconescu, Rugul aprins al Maicii Domnului. Condamnarea 8 noiembrie 1958 – Sentința nr. 125, „România literară”, nr. 12/2013)
Sentințele vor fi între 5–25 ani, iar Sandu Tudor va primi pedeapsa cea mai grea, 25 de ani (va fi încarcerat la Aiud, unde a decedat în detenție la data de 17 noiembrie 1962). Poetul Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai târziu (26 aprilie 1963), iar conform dorinței sale, a plecat pe ultimul drum îmbrăcat cu hainele cu care se eliberase din temniță. Membrii „Rugului Aprins” au fost eliberați în anul 1964, prin decretul 411, împreună cu mai mulți deținuți politici, în fapt acțiunea regimului comunist făcea parte din atitudinea generată de acesta pentru o destindere a legăturilor cu Occidentul.