După douăzeci de aniÎn 2001, când inițiam un Concurs de Poezie Religioasă, printre primele din țară, dacă nu chiar primul, aveam sentimentul unei necesare misiuni de recuperare, după decenii de condamnare la tăcere, a unui gen literar care a scris pagini de aur în istoria literaturii române, de la Eminescu la Goga, de la Nichifor Crainic și Radu Gyr, la Ioan Alexandru și Adrian Popescu.
Un Concurs care a supraviețuit, a rezistat, prin susținerea celor care au crezut/cred în acest gen literar, care trebuia să renască din prpria cenușă.
N-a beneficiat decât de un sprijin financiar minimal, până la apropierea de cota zero la unele ediții.
Dacă n-ar fi fost susținerea entuziastă și dezinteresată a unor parteneri de cursă lungă, de la Sorina Bloj la Florin Bengean, de la Răzvan Ducan la Gheorghe Nicolae Șincan, proiectul meu ar fi fost de mult o amintire.
Nici cea de-a douăzecea ediție nu se derulează sub cele mai bune auspicii, într-o perioadă în care lumea trece prin grele încercări, iar credința prin neașteptate restricții.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o ediție jubiliară, într-o proiecție în care să ne
regăsim cei care de-a lungul a două decenii am crezut în mântuirea prin poezie și credință, a rămas să fie doar o cuprindere între coperte de carte a creației unor statornici colaboratori, care și-au trimis creații religioase și cărți, cu care să facem o scară de valori, ca o scară la cer.
N-a fost să fie. Ne-am limitat la o antologie, ca o împreună rugare. De fapt, niciuna dintre edițiile „Credo-ului” nostru nu și-a propus să facă neapărat iererhii, cât să întrețină vii preocupările pentru creația literară religioasă. Cred că acest lucru l-am reușit, iar judecătorul suprem, cititorul, va cerne valorile, păstrând pentru viitorime eforturile unor creatori de a se înțelege pe ei, de a înțelege lumea, de a podi drumurile credinței și prin literatura religioasă – poezie, proză, dramaturigie, critică și istorie literară.
Nu vom da nume, pentru că am risca să omitem pe cineva dintre cele câteva sute de autori care au trecut pragul acestui „Credo” literar.
Au fost atâtea momente memorabile, trăiri unice, pe traseele acestei manifestări literare, rămânând memorabile, cu siguranță, cele care s-au derulat sub aura ocotitoare a Mănăstirii Lăpușna, acolo unde poezia ca rugăciune a vibrat în sufletele celor care au trăit Golgota creației.
Nu considerăm că tema poate salva o creație literară, nici nu poate fi o scuză pentru neîmpliniri. Am pus întotdeauna semnul egalității între dimensiunea religioasă și cea axiologică. Din respect pentru valoare, din respect pentru credință. A trebuit să lucrăm însă „cu materialul clientului”. Dar am avut de fiecare dată înțelegere și răbdare cu cei care, de bună credință, s-au apropiat de cele sfinte cu sfiiciiune și smerenie, fără să se ridice întotdeauna la înălțimea așteptărilor.
Cândva, de undeva, o să apară cei care vor reda poeziei religioase strălucirea pe care i-au dat-o de-a lungul timpului atâția scriitori importanți.
Printre cei care au participat la „Credo-ul” mureșean, dincolo de vârse, dincolo de statut literar, se află, sperăm, și cei care vor duce mai departe flacăra literaturii religioase, nu pentru gloria lor, cât pentru împlinirea profeției: „dacă credință nu e, nimic nu e.”
NICOLAE BĂCIUŢ