Primind de la dr.Augustin Ostace, scriitor, poet și filozof, două cărți esențiale despe Herta Muller și întâlnirea acestuia cu scriitoarea româncă, deținătoarea Premiului Nobel, despre care Uniunea Scriitorilor nu a zis nimic, încerc să deslușesc în discuțile acestora cele două direcții ale aceluiași drum spre sursa valorilor literare: una reprezintă apropierea de opera literară dinspre istoria prozei autoarei, cealaltă o ridicare generalizatoare spre ansamblul literaturii din preajma operei scrise în limba germană; pe de o parte întâlnim demersul lucidității analitice, pe de alta proiectări intuitive la dimensiunile unei biblioteci imaginare ce tinde să cuprindă tezaurul literar al umanității. Iată coordonatele desemnării actului critic și expozițional al lui Augustin Ostace cu ocazia participării în data de 20 ianuarie 2020 la întâlnirea cu Herta Muler în imensa Aula II a Universității din Koln, unde a avut loc o discuție despre alinierea principalelor modalități contemporane ale abordării artei cuvântului în fața a sute de participanți.
Primul volum intitulat „Herta Muller-Retranslatio „, tipărit la Revox Internaționel, Bistrița, 2020, este structurat în cinci capitole și se deschide cu un “Cuvânt de binecuvântare “ semnat de Poetofilozoful, sub care se ascunde, rpobabil, autorul, urmând, apoi, o prefață intitulată “Aera sistemelor filozofice “, în care autorul “oferă și conferă” cele 12 sisteme filozofice propriul arpegiu “poli-simfonic” în care fixează, printre altele și sistemul filozofic al literaturii” Retranslatio Herta Muller.“
În primul capitol filozoful Augustin Ostace fixează locul și timpul când și unde s-a desfășurat întâlnirea celor doi români din diaspora. Astfel, că această memorabilă întâlnire s-a petrecut la Koln, Germania, marele oraș de pe fluvial Rhein. Numele Rinului are o proveniență veche antică asemănătoare Ronului și denumirii antice de Rhaina a fluviului Volga. Numele provine probabil din limba indoeuropeană comună, verbul re sau ri însemnând „a curge”. Din acest radical provine verbul german rinnen; de asemenea, în greaca veche rhëin înseamnă tot „a curge”, iar în spaniolă rio înseamnă „râu”. Denumirea celtică a Rinului era Rhenos, iar cea latină Rhenus. Până și în zilele de azi Rinul mai este numit în germană și Vater Rhein („tatăl Rin”), care are o conotație mitologică.
Numele fluviului este de origine celtică rēnos „râu”, „fluviu”, cu semnificația originară „care curge”, „val”, „undă”. Cuvântul celtic este continuat de vechiul irlandez rían „ocean”, „mare”, dar și „Rin” Numele latin al fluviului, Rhēnus, este o latinizare a cuvântului celtic amintit, cu un „h” intercalat, neetimologic, și o desinență -us latină.
Numele Rinului este Rhein în germană (Rhīn în germana veche), Rijn în neerlandeză, R
Era în săptămâna 20-25 ianuarie 2020 în care s-a desfășurat Fetivalul Mondial de literatură POETICĂ, ediția a șasea, în care s-a discutat despre arta împotriva sistemelor totalitar, fiind vorba de sisteme politice de dreapata sau de stânga care au aprins focurile morții în secolul XX.
În seara zilei de 20 ianuarie 2020 pe marea scenă a Anfiteatrului din Aula a Universității din Koln-Lindenthal cu 800 de locuri a apărut scriitoarea germană-română, deținătoarea Premiului Nobel Herta Muller, născută în Banatul Românesc, care și-a prezentat cărțile și ideile despre tema propusă a festivalului. ”…Mai ireală mi se pare Herta Muller, cu fizicul ei fragil și inocent, copilăros și emoțional, la finalul programului poeto-sinfonic, din Aula 2 a Universității Albertus Magnus, când solicitându-i un autograf pe cartea sa, “Mein Vaterland war ein Apfelkern-Țara mea a fost un sâmbure de măr “îmi mulțumește tresărind. “ Scrie Augustin Ostace despre prima întâlnire cu celebra Herta Muller. Îți mulțumesc foarte mult pentru asta…I-a răspuns în germană autoarea.
În continuare discuția dintre cei doi, în germană, engleză și română, se constituie într- o sclipire a spiritului.
În capitolul doi autorul, de formație filozof, analizează din punct de vedere poetico-filozofic discuția cu Harta Muller adusă pe pământ românesc de un înger luciferic.Autorul concluzionează că scriitoarea deținătoare a Premiului Nobel este în Pantheonul mondial din care fac parte: începând cu Sully-Preudhomme și terminând cu Albert Camus sau Samuel Beckett…
În capitolul trei autorul dezbate fenomenul literar și cultural în contextual operei lui Herta Muller,și al plecării legale a acesteia din România în anul 1987, asemuind plecarea acesteia cu fuga ilegală din țară în Iugoslavia și apoi în Statele Unite a autorului cărții.În discuțiile pe care le-a avut este criticată Uniunea Scriitorilor care este o organizație stalinistă și uneori România conservatoare care, încă, are apucături și mentalitate comunistă.
În discuțiile din capitolul trei și auto analiza din capitolul patru se desprind idei și analize poetico-filozofice și politice unde aceste încercări de seientizare a discursului filozofic și, uneori, critic, se întrezăresc metodologiile desprinse din cărțile de filozofie ale lui Augustin Ostace cu ilustrările concrete ale noilor orientări ce sunt suficient de convingătoare pentru ca analiza discuțiilor cu Herta Muller să se intereseze de aceste procedee.Însă, o observație trebuie făcută: întrucât cele două volume despre românca-germană deținătoarea Premiului Nobel,( despre care Uniunea Scriitorilor o ține sub tăcere, din invidia specifică românului cu capra vecinului?!) se adresează cititorului român nu trebuia să fie folosite multe expresii în germană, îngreunând lectura.
Volumul doi intitulat”Herta Muller- Replicatio “ se deschide cu “ Cuvânt de binecuvântare“ și cuprinte prefața “Aera Sistemelor Filozofice “ și patru capitole despre discuțiile pe care le-a avut cu Herta Muller.
Încă de la început autorul se destăinuie, că dorește să descifreze și să redecodifice puterea creativă a deținătoarei Premiului Nobel și a mai multor premii internaționale.Întrebările pe care și-le pute Augustin Ostace marchează idei și dorințe care ”genereză o transferare, o transducție, între poezie și filozofie” ce ” dau între teutonitate și latinitate. “Un reper care ar putea fi invocată pentru aceast sumară situare a întrebărilor și răspunsurilor lui Augustin Ostace îl constituie accentuarea pronunțată a interesului pentru individualitatea lui Herta Muller.Nu rareori, în cele patru capitole, această individualitate este sesizată și reliefată la nivelul personalității, stilului și etimologiilor cuvintelor.Aceste analize ale filozofului sunt repere diacronice ce ne ajută să observăm integrarea scriitoarei în lumea mondială a culturii și în marea mișcare a vremii. Astfel aflăm câteva coordonate în plan sincronic prin ce se particularizează opera Hertei Muller în cadrul mutației ideologiilor.
Dintr-un alt punct de vedere, analiza filozofică a lui dr.Augustin Ostace se diferențiază față de alte analize printr-o declarată aspirație spre analiză, paralelisme, plonjări în stilistică și similitudini ducând spre precizie.
Capitolul patru se deschide cu un superb poem, după care autorul anticipează întâlnirea cu Herta Muller printr-o altă întâlnire petrecută la Cluj-Klausenburg, cu două luni și ceva mai înainte.Este vorba de întâlnirea cu președintele Ligii Scriitorilor din România, Al.Florin Țene, pe o terasă liniștită, cum scrie Augustin Ostace.Discuția cu”Reputatul poet, romancier, critic literar, pare a se scufinda întru vers și imagine, întru biologie și ontologie, rămânând aparent arespirabil… Întâlnirea dintre cei doi mari intelectuali de la ora 11 dimineața, este descrisă cinematografic, fiind Meditația unui Zeu, fiindcă pe fața președintelui Ligii Scriitorilor, așa i se pare filozofului Ostace, o iluminare…o transfigurare…o revelație…”Aceste transgresări de cruciade poetofilozofice și poetovideologice, probabil cruciade întru cruciade, la care războinicii din magia cuvântului binecuvântat și transmutat poetic și conceptologic, se reântorc în ei înșiși, recte Herta Muller, sau Radu Gyr, sau Al.Florin Țene, își inter-relaționează prin transfigurare, un ceva întu dincolo, un poeto-emoțional numit și destin, și fior, și neuitare… “
În neuitare rămân și cele două cărți despre Herta Muller, românca-germancă ajunsă cetățean al culturii universale, iar lui Augustin Ostace îi răspund cu propriile cuvinte,: și filozoful din Koln regenerează“ o transferare, o transducție, între poezie și filozofie sau între teutonitate și latinitate.“ Păstrarea unei drepte cumpene între nevoia de system și respectful pentru realitatea concretă a textului filozofic și artistic este singura recomandare într-adevăr riguroasă ce se cere făcută, echilibru pe care nu-l rezolvă decât finețea și talentul filozofic al lui Augustin Ostace.