default-logo

UZPR la comemorarea a 419 ani de la tăierea capului lui Mihai Viteazu

 

Duminică, 9 august, la mănăstirea Plăviceni din fostul județ Romanați (actualmente în Teleorman) a avut loc comemorarea Tăierii Capului lui Mihai Viteazu, căci se împlinesc 419 ani de la asasinarea voievodului, la Turda (9 august 1601). Locul comemorării se justifică prin aceea că aici, în curtea mănăstirii Plăviceni, au fost descoperite, în 2010, într-o groapă zidită, „osemintele frumos mirositoare” ale lui Mihai Viteazu. Din 2011, când acest fapt a devenit certitudine, voievodul e pomenit  în fiecare an cum se cuvine, prin Sfânta Liturghie, citirea Acatistului lui Mihai Viteazu, parastasul Voievodului și agapa frățească.

Ceremonia celei de-a noua comemorări din 2012 încoace a început la ora 9.00, cu Sfânta Liturghie, urmată de Acatistul și Parastasul Voievodului, și s-a încheiat cu discursurile oaspeților.

Deși restricționat de starea de pandemie și în ciuda dificultății de a ajunge la locul ceremoniei, evenimentul a fost onorat de un număr neobișnuit de mare de credincioși (câteva sute de participanți „mascați”) și de prezența unor personalități publice: cunoscutul profesor Florian Colceag („antrenorul de genii”, cum este numit în spațiul public), generalul Mircea Chelaru, avocata Diana Iovanovici Șoșoacă (autoarea memoriului împotriva Legii Carantinării, adresat tuturor instituțiilor decidente ale României), celebrul medic Cristian Răchitan de la New York (un apropiat al Casei Albe), istoricul Marian Cristian etc. Au mai fost prezenți Nicolae Mușat, președintele Asociației Creștine ASCIOR, liderii sindicali Denisa Popovici și Ringo Dămureanu, solista de muzică populară Valeria Arnăutu, scriitori, medici, ofițeri, fețe bisericești. Ceea ce este demn de menționat e faptul că mulți dintre ei  – mai mulți decât în alți ani – au venit îmbrăcați în costume naționale. 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, implicată direct, încă din 2013, în semnalarea și promovarea acestui moment dramatic al istoriei noastre însângerate (asasinarea mișelească a lui Mihai Viteazu pe câmul de la Turda), a fost reprezentată de o delegație consistentă: președintele Doru Dinu Glăvan, Miron Manega, Mariana Păduraru, Răzvan Onesa, Firiță Carp și generalul Mircea Chelaru. A fost lansată, cu acest prilej, și ultima apariție editorială a editurii UZP, cartea starețului Teoctist Moldovanu „Umbra lui Mihai Viteazu de la Mănăstirea Plăviceni”. Cartea – o reeditare, de fapt, a unei ediții anterioare, prefațată de Miron Manega – a fost tipărită special pentru acest moment. În cuvântul său, rostit lângă locul unde au fost descoperite, în în urmă cu zece ani, osemintele voievodului, Doru Dinu Glăvan a ținut să amintească auditoriului că recent a fost promulgată Legea privind declararea lui Mihai Viteazu „erou și martir al Națiunii Române” și că această realizare se datorează unui membru al UZPR, poetul și jurnalistul Laurian Stănchescu. Prin demersurile sale insistente și consecvente, acesta a „forțat” în mai multe rânduri Parlamentul României să voteze câteva proiecte de lege cu o profundă semnificație istorică: 19 februarie (data nașterii lui Constantin Brâncuși) – zi de sărbătoare națională, declararea lui Avram Iancu „erou al Națiunii Române” și acum, iată, declararea lui Mihai Viteazu, Horia, Cloșca și Crișan, „eroi și martiri ai Națiunii Române”.

Descoperirea osemintelor lui Mihai Viteazu în curtea mănăstirii de la Plăviceni, este rezultatul unei adevărate „Odisei istorice”. Reconstituirea „traseului” s-a făcut ținându-se cont de cronicile vremii, dar în primul rând de cea a lui István Szamosközy (contemporan cu evenimentul de la Turda), și de cea lui Wolfgang de Bethlen, la 49 de ani după moartea voievodului („Cronica Transilvaniei”, 1650). În ambele sunt descrise detaliile uciderii voievodului la ordinul lui Basta, care la rândul lui primise ordin de la Împăratul Rudolf al II-lea. După asasinarea voievodului, în tabăra de la Câmpia Turzii, trupul a fost dus la Biserica Mitropolitană de la Alba Iulia (Bălgrad). Întrucât „Cronica Transilvaniei” a fost scrisă în 1650, putem deduce că osemintele Voievodului au dispărut de acolo înainte de acest moment. Oricum, înainte de desființarea Mitropoliei Ardealului și transformarea lăcașului în biserică catolică. În ultima sa relatare din Cronica Transilvaniei, Wolfgang de Bethlen spune: „După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva traci l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca, în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia, unde a fost înmormântat în biserica sfântă şi apoi, după o vreme, a fost dus în Valahia Transalpină.
Nu este exclus ca osemintele să fi fost furate și aduse la Plăviceni chiar în perioada ridicării mănăstirii Plăviceni, în vremea lui Matei Basarab (1637). În orice caz, așa cum au fost găsite în 2010, într-o raclă așezată într-o groapă zidită, ele păreau a fi fost ascunse, nu se știe de cine, nu se știe de ce. Și n-o să înțelegem niciodată cât de importantă era, pentru românii acelor vremuri, încărcătura simbolică a osemintelor unui voievod și cât de imperios necesar era ca ele să fie recuperate. Și, iată, au fost descoperite în 2010, când niște lucrători au descoperit comoara. „Comoara!”, chiar așa strigau, pentru că se zvonea că aici ar fi o comoară îngropată. Comoară a fost, dar nu cea la care se așteptau ei. Sunt osemintele simbolice ale Voievodului Mihai Viteazu.

Cunoscută cândva și cu numele de Aluniș, Mănăstirea Plăviceni s-a așezat în istorie pe fundamentul unei legende, care spune că, pentru a scăpa de turcii urmăritori, doamna Stanca, soția voievodului Mihai Viteazu, s-ar fi ascuns într-un aluniș din acest loc” – menționează, într-un articol apărut în ziarul LUMINA, jurnalistul și scriitorul Dumitru Manolache. „Și ca mulțumire că Dumnezeu a ocrotit-o, a ridicat aici o biserică, făcând din trunchiul copacului în care se adăpostise masa altarului, căruia i-a dat și hramul Sfântului Mihail, în cinstea marelui voievod”.

Mănăstirea Plăviceni este un loc misterios, încărcat de istorie, care ne cheamă pentru a ne învăța lecția uitată, sau neînvățată încă, a lururilor sacre care au stat la baza întemeierii Neamului Românesc. 

Cât privește sensul și semnificația luptei și sacrificiului lui Mihai Viteazu, acestea sunt concentrate în fraza memorabilă adresată de el cardinalului Germanico Malaspina, în 1599, înainte de bătălia de la Șelimbăr: ,,Cu noi e dreptul și dreptatea, cu noi e cauza cea bună, cu noi e Dumnezeu!”.

Mariana Păduraru

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.