Am avut onoarea de-a fi fost invitat să particip la un eveniment special, cel al comemorării a 419 ani de la uciderea miṣelească a întȃiului întregitor de neam, voievodul Mihai Viteazul. Invitația a venit din partea UZPR, care, începând din 2013, se ocupă îndeaproape de promovarea și consemnarea acestui eveniment tragic al istoriei noastre, celebrat în locul în care, în 2010, au fost descoperite osemintele lui Mihai Viteazu.
La Mȃnăstirea Plăviceni, căci acolo s-a produs evenimentul, s-au spus
cuvinte pline de simţire patriotică ṣi s-a subliniat (de parcă ar mai fi fost nevoie) că un popor care-ṣi uită istoria ṣi eroii este un popor condamnat la dispariţie.
O prezență neobișnuit de mare pentru aceste vremuri de pandemie, a validat anvergura momentului. Delegația Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (președintele Doru Dinu Glăvan, Miron Manega, Mariana Păduraru, Răzvan Onesa, Firiță Carp) a încununat o „garnitură” masivă și densă de personalități venite să se împărtășească din umbra istorică a voievodului martir și sfânt: profesorul Florian Colceag („antrenorul de genii”, cum este numit în spațiul public), generalul Mircea Chelaru (membru și el al UZPR), rebela avocată Diana Iovanovici Șoșoacă (cea care a întocmit incendiarul memoriu împotriva Legii Carantinării), celebrul medic Cristian Răchitan de la New York (un apropiat al Casei Albe), Nicolae Mușat, președintele Asociației Creștine ASCIOR, liderii sindicali Denisa Popovici și Ringo Dămureanu, solista de muzică populară Valeria Arnăutu, scriitori, medici, ofițeri, fețe bisericești, mulți dintre ei (și, oricum, mult mai mulți ca în alți ani) purtând, pe lângă „tradiționalele” măști de ptotecție, costume naționale. UZPR a editat, pentru această ocazie, cartea starețului Teoctist Moldovanu „Umbra lui Mihai Viteazu de la Mănăstirea Plăviceni” (o reeditare, de fapt, a unei ediții anterioare, prefațată de Miron Manega). Au fost prezente, pentru consemnarea celebrării, mai multe televiziuni, printre care și TVR, cu o echipă condusă de Răzvan Onesa.
După cum bine preciza generalul Mircea Chelaru, în electrizantul expozeu privitor la data de 9 august 1601 ṣi tragedia de la Cȃmpia Turzii, un popor care accept uitarea (istoriei) ṣi lepădarea (credinţei) este condamnat la a-ṣi pierde identitatea ṣi demnitatea naţională. În cuvântul său, Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a ținut să precizeze că, grație campaniei îndârjite a unui membru al UZPR (poetul și jurnalistul Laurian Stănchescu), a fost promulgată recent legea prin care Mihai Viteazu, alături de Horia, Cloșca și Crișan, au fost declarați eroi și martiri ai neamului românesc.
Asasinarea lui Mihai Viteazul, primul întregitor sub acelaṣi sceptru al neamului romȃnesc, decapitarea ṣi pȃngărirea trupului marelui voievod de mercenarii trădători n-a rămas la îndemȃna hazardului ṣi, cu mari eforturi și riscuri, capul bravului a fost adus și înhumat creṣtineṣte la Mȃnăstirea Dealu de la Tȃrgoviṣte, de paharnicul Turturea, iar trupul mutilate, care a fost deshumat de la Cȃmpia Turzii ṣi reînhumat la Alba Iulia, a ajuns în Ţara Romȃnească, unde a fost ascuns într-un loc neṣtiut pȃnă în anul 2010, cȃnd prin pronie cerească, este descoperit la Mȃnăstirea Plăviceni din judeţul Teleorman.
Dacă televiziunile au trecut sub tăcere, nenorocirea săvȃrṣită împotriva unităţii neamului romȃnesc la 9 august 1601, din motive comerciale care ţin de rating, entuziaṣtii participanţi de la Plăviceni (din 9 august 2020) mai dau speranţa că flacăra patriotismului romȃnesc nu s-a stins definitiv.
Referitor la uluitoarea valoare simbolică a rămăṣiţelor pămȃnteṣti ale ilustrului voievod, vorbesc fără tăgadă faptele.
Nu se poate pune pe seama coincidenţei următoarea chestiune: în 1916, capul lui Mihai Viteazul, spre a nu cădea în mȃinile nemţilor, este mutat temporar în Moldova, înainte ca von Mackensen (sfătuit de ezoteriṣtii germani) să-l poată captura.
Straniu este faptul că cea mai puternică armată a momentului a fost învinsă categoric la porţile Moldovei (la Mărăṣeṣti, Mărăṣti ṣi Oituz).
Se pare că aceste simboluri (rămăṣiţele pămȃnteṣti ale Întregitorului) sunt mai importante pentru duṣmanii unităţii statului romȃn, decȃt pentru făcătorii manualelor de istorie, după care învaţă generaţiile noastre de tineri, care urmează să fie ulterior manipulate grosolan.
Atacul violent la fiinţa neamului, prin dezinformare, măsluirea istoriei, abaterea atenţiei ṣi interesului spre zone obscure de circ ieftin, prin jocuri stupide pe calculator, prin poluarea limbii materne cu barbarisme la modă ṣi inocularea ideii că singura valoare care dă consistenţă viitorului personal este BANUL ṣi că tehnica de supravieţuire este minciuna, se produce acum la vedere, prin complicitatea factorilor de decizie ṣi de apărare a ideii de ROMȂNIA.
Ḯn atare situaţie se impune ca, prin orice mijloace, simbolurile ṣi artefactele sacre ale neamului romȃnesc să fie declarate obiective strategice sacre ṣi apărate ca dispositive militare de importanţă capitală.
De aceea, rămăṣiţele pămȃnteṣti dovedite ca fiind ale Întregitorului ar trebui să se bucure de protecţie specială, ca cea de tezaur național ṣi cinstite cum se cuvine.
Semnalul plin de ardoare patriotică emanat de cuvȃntătorii care au evocat evenimentul ar trebui să ne alimenteze visul zborului spre redeṣteptare naţională ca dintr-un „izvor de adăpat aripa” (Marin Sorescu), fiindcă altminteri nu vom avea decȃt nostalgia unui zbor neconsumat ṣi beteṣugul unei aripi frȃnte.
Deṣteaptă-te romȃne !
Ică Săliṣteanu