◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

O perpetuă primăvară

Chiar că ar trăi o primăvară perpetuă muzica ușoară românească dacă ar exista un program coerent de susținere a ei la nivelul Ministerului culturii (care, să nu uităm, se mai cheamă ”și al identității naționale”, ori muzica românească este patrimoniu) și al instituțiilor abilitate, cum se spune, în primul rând Radioul și Televiziunea publice! Anul acesta, profitând de fondurile alocate pentru sărbătorirea Centenarului Unirii, au apărut tot felul de concerte reunind artiști din generațiile mai vechi, organizate de persoane care, dacă într-adevăr ar iubi muzica ușoară românească, ar face asta permanent, nu doar când sunt niște fonduri de înșfăcat. Tocmai de aceea se cuvine subliniată apăsat preocuparea constantă, de mulți ani de zile, a lui Paul Surugiu-Fuego întru menținerea interesului publicului larg pentru tezaurul nepieritor al muzicii ușoare românești. Mai întâi cu turneul național (și discul gravat în paralel) ”Serenadă pentru Dan Spătaru”, apoi cu excepționalul ”Gramofon cu amintiri” montat la Teatrul ”Al. Davila” din Pitești, despre care am scris, nemaivorbind de montarea ”Testament”, la aceeași instituție, în care este evocată personalitatea marelui poet, atît de legat de muzică, Grigore Vieru. Iar evenimentul indiscutabil al anului 2018 este concertul ”Tu ești primăvara mea”, care a fost prezentat publicului din țară deja în două turnee majore în care melomanii au reascultat înfiorați zeci de refrene care fac parte din viața noastră. Și pe care nu le vom uita niciodată, grație acestui demers singular.
Am asistat la spectacolul ”amiral”, găzduit de Sala Mare a Teatrului Național, alături de o mie de spectatori entuziaști, între care i-am zărit pe Jolt Kerestely, Silvia Dumitrescu, Ion Dichiseanu, Adina Enescu, Carmen Anton, Livia și Ioan Gauzin. În acest cadru de mare eleganță, sanctuar al teatrului românesc, am simțit respect pentru muzica ușoară românească, pentru slujitorii ei, însuși publicul realizînd că asistă la o reprezentație de gală. Respect, da, acesta este cuvîntul, pentru că Paul Surugiu-Fuego, în egală măsură în calitate de scenarist și regizor, a adus prin proiecțiile de pe ecran un omagiu colegilor dispăruți, dar și corifeilor care mai sînt contemporanii noștri și pe care se cuvine să-i cinstim. Nemaivorbind de reverența în fața compozitorilor și a șlagărelor lor, prin momentele muzicale din spectacol. Într-un decor inspirat, avînd la bază propriile sale picturi, cu scenografie și costume semnate de Elena Stoica, Paul Surugiu a fost acompaniat de orchestra Teatrului ”Al. Davila” din Pitești, iar în unele secvențe a apelat doar la pianistul Vicențiu Perniu. Și le-a asociat proiectului său monumental, inspirație de nota 10, pe Stela Enache și Marina Florea, care pe lîngă piesele solistice sau duetele cu Fuego nu s-au sfiit să facă backing vocal și să danseze de mama focului, rezultînd un show de zile mari! Concertul debutează cu o declarație, ”Te iubesc”, care se poate adresa în egală măsură publicului care face neîncăpătoare sălile la toate concertele sale, după care Paul face trimiterea la titlul spectacolului, cu piesa basarabeanului Mihai Dolgan, ”Primăvara”. Cum în spectacol sînt evocate și alte nume de creatori din Basarabia (Grigore Vieru, Ian Raiburg), Paul Surugiu ar fi de departe cel mai nimerit să i se încredințeze un spectacol al Unirii muzicale, așa cum de altfel face în emisiunea sa ”Familia Favorit” de la TV Favorit, unde artiștii din Republica Moldova sînt nelipsiți. Luminile devin difuze și protagonistul ne reamintește, alături de pianist, trei autentice șlagăre din epoci diferite: ”Prieten drag” de Radu Șerban, ”Merit eu?” de Vasile Veselovschi, ”Mulțumesc, iubită mamă!” de Marian Nistor. În sală să nu vă închipuiți că se află doar persoane în vîrstă, nostalgici și pensionari, nici vorbă, sînt numeroși tineri care n-au renunțat la melodie și la poezie. Așa încît Marina Florea a fost deosebit de inspirată, alegînd creații ale unor compozitori moderni, cum sînt Mihai Alexandru (”Asta-i seara ta”) și Adrian Ordean (”Alerg spre tine”), neuitînd desigur marele său șlagăr, ”Stele perechi” de Ionel Tudor. Concertul este structurat echilibrat: piese cu orchestra, cu acompaniament de pian, omagii pentru compozitori, reverențe în fața unor mari cîntăreți, momente poetice, așa încît ești ținut cu sufletul la gură, ritmul nu trenează nici o clipă. Paul Surugiu-Fuego reamintește piesa titulară, aparținînd lui Andrei Kerestely, a excepționalului său album de dată recentă, ”Nu sunt singur”, cîntă cu patos ”Inima ta” de Horia Moculescu (cu o regie simpatică) și nu-l uită pe unul din compozitorii care, alături de George Grigoriu, l-a sprijinit mult la începuturile sale, încredințîndu-i multe piese, Petre Gălușanu (”Am încredere-n dragostea ta”). Tot el ne invită să nu-l uităm pe Dan Spătaru (”Trecea fanfara militară” de Temistocle Popa, ”Drumurile noastre”), dar nici pe compozitorul Dumitru Lupu, plecat atît de neașteptat dintre noi anul trecut. În acompaniament de pian, Fuego trece în revistă patru dintre cele mai cunoscute creații ale acestuia: ”Nu știu cine ești”, ”Mă-ntorc la tine mare albastră”, ”Ce mult te-am iubit”, ”Hai, vino iar în gara noastră mică”. Artist al poporului din Republica Moldova (cel mai tînăr învestit cu această onorantă distincție și recunoaștere), Paul Surugiu Fuego nu putea ocoli cîteva din refrenele pe care, cum s-ar spune, le-a trecut Prutul, între ele numărîndu-se ”Ce seară minunată!”, ”Sărut, femeie, mîna ta”, ”Iubirea înflorește primăvara”, ”Cîntați cu mine”. O mare surpriză (au fost de fapt două) a constituit-o recitalul poetic (Grigore Vieru, Adrian Păunescu) oferit de marele actor Dorel Vișan, venit special de la Cluj. Emoționante au fost ”dialogurile” lui Fuego cu cîntăreții care au lansat piesele respective, în filmări proiectate pe ecran, ocazii de reverie și nostalgie pentru toți cei aflați în sală, fiindcă imaginile erau de la festivaluri (Mamaia) sau emisiuni TV din anii cei mai frumoși ai muzicii noastre ușoare. Soarta marilor șlagăre, am mai spus-o, nu ține niciodată de premii, este cazul piesei lui Florin Bogardo care dă numele spectacolului, dar și a ”Copacului” lui Jolt Kerestely – doar premiul III la Mamaia. Dar asta nu le-a împiedicat să devină adevărate imnuri, fiind pe toate buzele, fiind lansate, deloc întîmplător, de același Aurelian Andreescu. Minunatul ”Aurică” a cîntat pe ecran, iar în fața lui s-a aflat Fuego, cu o versiune proprie absolut formidabilă. De altfel autorul melodiei, Jolt Kerestely, aflat în lojă, a avut o intervenție la microfon care spune totul: ”Dragă Paul, îți mulțumesc pentru acest moment unic, este o premieră acest duet Aurelian Andreescu – Fuego, nimeni n-a îndrăznit această provocare. Te felicit din toată inima! Dintre toți interpreții, tu ești cel care îmi promovează cel mai mult creațiile, în toate spectacolele și emisiunile tale. Deloc întîmplător, ești primul interpret pentru care am scris două albume. Să ai grijă de vocea ta și de sufletul tău frumos, pentru că îți pregătesc un al treilea album, pe versurile lui Narcis Avădănei. Mulțumim pentru tot ce faci în muzica ușoară românească!”. Al doilea duet de acest fel din concert a avut loc în finalul omagiului adus lui Marcel Dragomir și a fost prilejuit de melodia ”Fericirea are chipul tău”, într-un dialog peste timp cu Mihaela Runceanu. Celelalte titluri interpretate de Fuego în acompaniamentul pianistului Vicențiu Perniu au fost ”Să te gîndești din cînd în cînd la mine”, ”Ce vrei tu, mare albastră?” și ”E bine, bine, e foarte bine!”. Stela Enache, se înțelege, ne-a reamintit lucrările neuitatului Florin Bogardo: șlagărul tinereții noastre, reluat în cor de întreaga sală, ”Ani de liceu”, precum și delicatele ”Balada pescărușilor albaștri” și ”Diminețile mele”. De altfel, așa cum este firesc , dat fiind genericul spectacolului, creația lui Florin Bogardo a fost dominantă, Paul Surugiu Fuego dînd viață vibrant cîntecului ”Tu ești primăvara mea”, iar alături de Stela Enache unui colaj din cele mai îndrăgite refrene ale compozitorului. A doua surpriză față de afiș, după actorul Dorel Vișan, a fost apariția lui George Nicolescu: aplaudat și el la scenă deschisă, a cîntat ”Eternitate” de George Grigoriu și compoziția proprie ”Rugă pentru oameni”, după care, într-un duet de senzație, tulburătorul ”Rugă pentru părinți” de Ștefan Hrușcă, pe versurile lui Adrian Păunescu. Cîndva, Fuego povestea că prima personalitate muzicală în casa căreia a pășit de mînă cu mama sa, adolescent timid sosit de la Turda, a fost Jolt Kerestely, al cărui nume l-a găsit cu ușurință în…cartea de telefon. Acesta l-a îndrumat către marele șlefuitor de talente George Grigoriu, datorită căruia cel care se numea încă Paul Surugiu a debutat pe scena festivalului de la Mamaia în 1993, deci acum 25 de ani. N-a uitat acest lucru, așa încît, înafară de ”Eternitate”, numele acestuia a fost evocat în explozivul duet alături de Marina Florea în piesa ”Nu vreau să te pierd, iubire!”. Mai tîrziu, Fuego l-a avut drept lector la catedra de canto, la facultatea de Teatru, pe Marius Țeicu, din refrenele căruia a alcătuit un dinamic potpuriu în care a demonstrat că nu este doar un as al pieselor lirice. În încheierea acestui spectacol emoționant, înainte de a pleca cu brațele pline de flori alături de colegele sale Stela Enache și Marina Florea, Paul Surugiu-Fuego a recitat poemul ”Artistul” de Aurel Storin – o adevărată profesiune de credință, o plecăciune umilă în fața publicului care l-a ridicat în 25 de ani de carieră la rangul de autentică vedetă a cîntecului. O ipostază absolut meritată, din care însă nu uită să mulțumească celor care au edificat monumentul rezistent al muzicii ușoare românești, cărora le datorează, și el și colegii săi, totul. Numai că doar el nu uită…

Octavian URSULESCU / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *