Ne invitase la sărbătorirea zilei lui de naștere, mai acum câțiva ani, dar a uitat să vină. Iar noi, cei câțiva amici care am dat curs invitației, l-am tooot așteptat răbdători și l-am tooot sunat îngrijorați, căci ne speriasem să nu fi pățit ceva. Când, în sfârșit, a răspuns, am aflat ce se întâmplase. Afundat în lecturi temeinice și profitând de liniștea bibliotecii, a uitat de orice altceva, în afara lecturii. A apărut val-vârtej după aproape o oră, cu obrajii roșii de jenă și alergătură, tot scuzându-se, încât nici nu știu dacă mai mult ne-am supărat ori mai degrabă ne-am amuzat.
Tot așa, câțiva amici ne-am întâlnit recent la o „socializare” cu bere, unde a fost invitat și prietenul despre care vorbim. N-a ajuns, în schimb m-a sunat seara să mă întrebe dacă merg mâine și eu. Unde, l-am întrebat, păi nu știi, mi-a răspuns mirat, la bere, cu băieții, a prelungit el mirarea. Dar am fost azi, i-am răspuns repede. Păi, nu trebuia marți, a mai întrebat derutat iar eu am zis scurt da, dar marți a fost deja… Avusese de scris și… Uitase.
Episoadele cu pricina nu le povestesc ca să vă bine dispun, deși nu neg că mi-ar plăcea să se întâmple. Dar vă spun că, dincolo de hazul întâmplărilor, că haz au, avem de-a face cu un om ce „simte” care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață. Dacă ai prins un text care, la rându-i, te-a „prins”, poți să stai liniștit în miezul acelui text, șuete cu prietenii au mai fost și vor mai fi.
Între cele două situații relatate, prietenul meu m-a ajutat la o mulțime de lucruri, unde nu a întârziat niciodată. Și, mai ales, nu a întârziat și nu întârzie la vernisajele unor expoziții de arte plastice, la care este invitat să le prezinte, nici la lansările de carte unde se manifestă cu talent și pricepere în creionarea unor aspecte de conținut și formă pe care le relevă mereu captivant. Și nu întârzie nici la predarea articolelor, elaborate acribios și temeinic documentate, către redacțiile care îi solicită tot mai des colaborarea. Și, după cum constat, nu întârzie să se manifeste tot mai pregnant ca un eseist respectabil, opiniile sale având tot mai multă greutate.
În prezent este cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei Române și, evident, își drămuiește cu mare grijă timpul. Aseară ne-am întâlnit pentru câteva clipe, în care și-au făcut loc o mulțime de lucruri importante. Ascultându-l, mă gândeam că o mai atentă urmărire a eseistului Marian Nencescu, cel care poate întârzia la o bere dar la o solicitare cu adevărat importantă niciodată, produce surprize. El spune, într-o manieră cu totul distinctă, lucruri care merită a fi auzite iar eseurile sale, risipite în cărți și reviste, vorbesc despre un om profund și sensibil.
Firiță Carp / UZPR