˝Interviuri˝ – Marius Manta

Printre excelențe

Ca om al scrisului, am evitat interviul, și ca realizator, iar mai târziu și ca intervievat, pentru că nu e simplu să treci dintr-o ipostază în cealaltă. Dar interesează acum prima calitate, aceea care reclamă timp pentru documentare, oricât de familiarizat ai fi cu personalitatea abordată sau cu domeniul pe care îl reprezintă. Timp prețios și pentru criticul literar, și pentru poetul Marius Manta, dar investit în numele unei chemări irepresibile, luminând o structură umană, o disponibilitate, o aspirație mai rară în vremea noastră, opusă ultraspecializărilor care o caracterizează. O aspirație limpezită în ani și în cărți.

 Absolvent de Litere și apoi, cum visează mulți dintre studenții acestei facultăți care îi pregătește în principal pentru viața la catedră, literat, Marius Manta întreprinde o călătorie lungă prin lume grație cărților și scriitorilor cu care a dorit să se întâlnească.  Jurnalul acestei călătorii este volumul său de debut, „Literaturbahn” (2014), care a îmbogățit critica nostră literară cu un condei tânăr, avizat. Redactor la revista „Ateneu” și deopotrivă profesor la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, Marius Manta publică un an mai târziu o carte de versuri, „Tată și fiu. Momente”, o delicată carte de învățături, ades doar sugerate, spuse în tăcere, care, deși într-o formulă lirică originală, te duce cu gândul nu numai la capodopera lui  Neagoe Basarab, ci și la ciclul cunoscutului sculptor George Apostu, originar din Bacău. „Ce tare-ar fi ca tatăl să aibă vârsta fiului./ Ori invers”, spune acolo Marius Manta, o mărturisire esențială pentru alegerile scriitorului pe mai departe, de-acum înainte împreună și cu copilul care a fost, și cu fiul care crește, părinte-profesor, magistru, și permanent discipol, ucenic. Băiatul care admira de pe pasarelă trenurile, cum își amintește într-unul dintre interviuri, după chemarea necunoscutelor pe orizontală, matur, descoperă tot de acolo, de sus, chemarea tainelor pe verticală. Pentru apropierea de acestea, simte nevoia unor maeștri și pentru că tainele sunt valorile creștine în complexa lor profunzime, cei la care apelează pentru ucenicie sunt iconarii – meșterii, artiștii, scriitorii -, care prin credință, rugăciune și post, cum afirmă unul dintre ei, iconarul Ciprian Marius Ghinescu, trăiesc icoana ca „purtătoare și lucrătoare în Har”, având „menirea să transmită învățătura Bisericii și a Sfinților Părinți”, un „mesaj mântuitor și mângâietor”. Așa că volumul următor, din anul 2017, se intitulează „Ucenic la iconari” și este dedicat, cum vor fi de-acum înainte toate, explicit sau nu, „fiului meu”, dorindu-se și fiind cu adevărat „o pledoarie în cronici cu date voit amestecate, în folosul echilibrului, frumosului, armoniei… înspre o cultură morală”. „Ucenic la iconari”, călătorie în Tradiția Creștină Răsăriteană, prin mijlocirea portretului, eseului, confesiunii, cronicii de carte, are în partea finală patru convorbiri, una cu Preasfinția Sa Ioachim Băcăuanul, iar celelalte cu organistul  Hans Eckart Schlandt, dirijoarea Anna Ungureanu și sculptorul Gheorghe Zărnescu, trei artiști puternic marcați de nostalgia sacrului. Inspirat, vor fi reluate în acest volum de interviuri, adăugate celor treizeci și două noi.

Cartea de față reunește, așadar, treizeci și șase de convorbiri cu  tot atâtea excelențe în domeniile lor, indiferent de vârstă, deoarece și tinerii abordați s-au distins deja, au avut parte de recunoașteri importante. Mulți interlocutori sunt originari din zona Bacăului și e salutară lumina pe care o aruncă astfel asupra acesteia, chiar dacă scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu nu crede în diferența periferie-centru în creație, distincția continuă să opereze în prezentul nostru, mulți sunt din restul țării, câțiva din străinătate. Majoritatea aparține muzicii, artelor plastice, scrisului, dar curiozitatea lui Marius Manta poposește și în universul șahului, vestimentației, filmului, limbajelor virtuale, orologeriei, ceremoniei ceaiului, rugby-ului și al trenurilor. Curiozitate, desigur, într-un sens superior, adică bazată pe mai mult decât cunoștințe generale: pe cunoștințe generale, permanent îmbogățite, actualizate de un interes viu, determinând și confesiunea cuplului Dana& Stéphane Maitec despre bucuria unui interlocutor „informat și curios în egală măsură”.  Este, să recunoaștem, un evantai impresionant, acesta, al orizonturilor spre care se îndreaptă privirea autorului,  poate mai curând decât evantai – un arbore căutând lumina printr-o mulțime de ramuri. Cred că încercarea lui Marius Manta de a sintetiza preocupările lui Octavian Sassu-Ducșoară, „o apariție specială în rândul artiștilor plastici”, „aș echivala activitatea dumneavoastră cu aceea a unui renascentist – sunteți interesat de întreg spectrul fenomenului cultural și de felul în care arta ar avea datoria de a înnobila omul” i se potrivește și lui însuși.

Spirit renascentist, apariție specială în rândul scriitorilor de astăzi, negrăbit, neavând sentimentul irosirii, al ratării unor cărți de istorie și critică literară sau de poezie, Marius Manta nu ezită să plece la drum, atunci când vecinătatea, întâmplarea, evenimentul nu-i prilejuiesc starea de convorbire cu interlocutorii doriți, ca să-i întâlnească, pentru ca să le afle răspunsurile  despre misterul creației și despre soarta acesteia în lumea în care trăim. Drumuri inspirate, răsplătitoare, de-ar fi numai să mă gândesc, de pildă, la interviurile realizate cu Hans Eckart Schlandt, organist al Bisericii Negre – „Sunetul orgii amintește de eternitate, te purifică și îți dă idei înălțătoare”, cu Adrian Sîrbu, dirijorul corului „Byzantion” –„Muzica vindecă patimile”, cu părintele Ioannis Hanna de la Mănăstirea Hamatoura, Kousba din Liban – „Muzica bizantină constituie un limbaj dificil, e calea psaltului de a comunica cu sfințenia” și cu monahul și poetul Ignatie Grecu de la Mănăstirea Cernica„Orice pasăre care zboară închipuie Crucea”, ele însele asemănătoare unor bijuterii muzicale. Și fiindcă nimeni nu poate să sară peste umbra lui, Marius Manta caută nu o dată creatori cu multiple deschideri, Valeria Manta Tăicuțu scrie poezie, proză, eseu, editează o revistă, pictorul Ioan Burlacu este „un artist 3D”, scriitor, animator cultural,  Ioan Dănilă, ofițer al cauzei limbii române corecte, este o prezență esențială pe frontul recuperării, restaurării, amenajării ca muzeu a Casei Vasile Alecsandri și al organizării reuniunilor  culturale „Alecsandriada”, Sofia Vicoveanca, cunoscuta interpretă, conservatoare și promotoare a folclorului muzical românesc autentic, se întâlnește activ cu etnografa Cristina Timariu în convingerea sa că „…frumos a mai iubit poporul nostru haina strămoșească!”, dedicându-i o prețioasă colecție în așezarea copilăriei, Vicovu de Jos, iar Nicolae Mihai își împarte inima între trenuri și literatură, prezența trenurilor în această carte iscându-mi de altminteri o neașteptată emoție-melancolie: tatăl meu a fost ceferist, iar bunicul matern, feroviar al Imperiului.

Imaginea preferată de Marius Manta pentru copertele volumului de debut, „Literaturbahn”, a unui spațiu amplu, străbătut de curgerea neobosită a căilor de fier și de înaintarea trenului spre o zi dincolo de noi, se asociază, cum spuneam, cu a băiatului care nu a uitat fascinația cu care le urmărea de la înălțimea pasarelei. Copilăria sa, dar și a copilului său, relațiile fiu-tată, tată-fiu, joacă un rol important în interesul pentru domenii, zone profesionale, să zicem, netradiționale, alăturate firesc în carte celor tradiționale în existența noastră culturală. Dacă „legitimat de către Federația Română de Șah”, nu putem decât să ni-l închipuim pe Marius Manta jucând șah cu tatăl său, crescând în respectul și dragostea pentru șah, întrebarea despre magia șahului adresată Marelui Maestru Florin Gheorghiu fiind pusă în exclusivitate pentru cititori, în schimb convorbirea cu rugbistul Daniel Carpo ni-l aduce în fața ochilor: „…primele meciuri de rugby le-am văzut alături de tatăl meu, când mai erau televizate în perioada de dinainte de 89. (…) Atunci, mi s-a vorbit pentru prima dată despre onoarea, fair-play-ul intrinsec al jocului de rugby, un joc practicat de gentlemani…” Tot astfel, văzându-l copil cu reviste „Pif” în mâini, nu e greu să ni-l imaginăm, tată, aplecat împreună cu fiul său asupra benzilor desenate ale secolului XXI. Informarea la zi pe care o dovedește în interviul cu artistul plastic Mircea Arapu nu este dobândită peste noapte, este una derivând din împărtășirea constantă a unei bucurii cu fiul său, esențială în viața unui om care mărturisește: „copiii ne prilejuiesc suprema bucurie”. Această nevoie paternă de a merge împreună, de a sta de vorbă, de a căuta răspunsuri anticipând întrebări, iar mai târziu de a discuta de la egal la egal, este resimțită și de profesor în relația cu cei mai creativi dintre elevi. Dar oricâtă  cunoaștere ar mobiliza această voință de a rămâne în pas cu lumea pe care o schimbă tinerii, ar fi prea puțin pentru acel cu un pas înainte pe care îl intuiești în cazul lui Marius Manta și care ține, cum am mai spus, de o natură aparte, rară, cu multiple deschideri și cu mereu proaspăta plăcere de a le valoriza.  De aceea o întrebare gen „Ce presupune statutul de senior web content creator?” (adresată IoaneiIshikawa Constantin, senior web content creator), este iarăși una, din numeroasele, mai mult pentru cititori, pentru a-i ține aproape. Marius Manta știe îndeajuns pentru oricare din domeniile abordate – fie că e vorba de muzica bizantină, fie că e vorba de arta din spatele jocurilor video, și vrea să afle îndeajuns de mult mai mult – fie că e vorba de specificul domeniului, fie că e vorba de raportarea interlocutorului  la ideea la care autorul cărții rămâne, „ rămân la vechea idee că arta adevărată valorizează tripticul adevăr-bine-frumos”, pentru ca volumul său să îl captiveze pe cititor. Și să-l determine să mediteze la câștigul  personal derivând din aceste întâlniri și la șansa unei lumi în care creativitatea are rădăcini adânci și tulpini mlădioase, prin care sevele continuă să urce și să crească lăstari.

Prețuirea cititorului pentru excelențele aduse de Marius Manta în lumina paginilor cărții se împarte și se adună cu dreptate pentru excelența autorului, egalată doar de discreția cu care și-o trăiește și o îmbogățește.

 

Doina Cernica 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.