Doi jurnalişti australieni au părăsit China în toiul nopţii

Bill Birtles, corespondent la Beijing al canalului ABC, şi Michael Smith, corespondent la Shanghai al publicaţiei Australian Financial Review (AFR), s-au refugiat mai multe zile în localuri diplomatice ale ţării lor, înainte de a părăsi China însoţiţi de diplomaţi australieni. Ei au ajuns la Sydney, potrivit ABC.
Plecările precipitate au avut loc după arestarea, luna trecută, dintr-un motiv neprecizat, a unei jurnaliste australiene pe probleme economice care lucra pentru televiziunea de stat chineză în limba engleză CGTN, Cheng Lei. Această arestare a tensionat puternic relaţiile dintre Beijing şi Canberra.
Potrivit ABC, corespondentul canalului, Bill Birtles, a fost sfătuit luna trecută de Ministerul australian de Externe să părăsească ţara. Cu puţin timp însă înainte de revenirea în Australia, şapte poliţişti chinezi s-au prezentat la domiciliul său în mijlocul nopţii şi i-au adus la cunoştinţă că va fi interogat pentru o „problemă de securitate naţională” şi, prin urmare, nu are dreptul să părăsească ţara. Ulterior, jurnalistul s-a refugiat în Ambasada ţării sale la Beijing.
În cele din urmă, Bill Birtles a fost interogat de poliţia chineză, în prezenţa a doi diplomaţi australieni, şi a primit autorizaţia să părăsească ţara.
Michael Smith a primit şi el vizita poliţiei în aceeaşi noapte, a informat AFR, în opinia căreia presiunile asupra celor doi jurnalişti au legătură cu arestarea colegei lor, Cheng Lei.

R.I.

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.