Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor
Mă întorc acum pe continent, într-un oraş aflat la ceva mai mult de o sută de kilometri de Dubai, megalopolisul Abu Dhabi, capitala administrativă a Emiratelor Arabe Unite. Autostrada care leagă cele două oraşe este, fireşte, impecabilă, ca toate drumurile care străbat aceste ţinuturi ale Orientului Mijlociu. Totuşi, pentru că naveta pe traseul Abu Dhabi – Dubai, înseamnă, pentru mulţi emiroţi, mai mult de o oră, la ce credeţi că s-au gândit emirii? Să achizioţionăm de la Elon Musk brevetul pentru hyperloop-ul proiectat pentru „linia” San Francisco – Los Angeles (tub vidat prin care este trimis, cu un câmp electromagnetic puternic, „glonţul” care este de fapt vagonul de tren). Aşa că, dacă ritmul fabulos de dezvoltare este menţinut, prin 2025 vizitatorii EAU vor circula prin tunelul submarin Abu Dhabi – Dubai în… 13 minute! Abu Dhabi, spuneam, este capitala administrativă a celor şapte Emirate Arabe Unite şi este totodată principalul furnizor de valută pentru toţi emiroţii. Inevitabil, are o uriaşă moschee şi, într-o foarte armonioasă dispunere, cartiere de zgârie nori, alături de un …disepensar pentru şoimi, vânătoarea cu şoimi fiind sportul preferat al arabilor din Orientul Mijlociu. Din doi în doi paşi dai peste câte un sediu de universitate, un centru ştiinţific şi, foarte adesea, o reprezentanţă a unei firme de obiecte şi produse de lux, ca şi în Dubai, de altfel.
Tentativa de mutare a economiei de pe hidrocarburi spre alte domenii se simte la tot pasul, turismul de lux fiind activitatea care, cred şeicii, va completa bugetul Emiratelor, atunci când uriaşele rezerve de petrol şi gaz se vor fi împuţinat. De aceea, oferta de activităţi turistice este uriaşă: plimbări de zi sau de noapte cu hidroavionul, cu iahtul sau cu dhow-ul (un fel de felucă locală), safari în uriaşul deşert pe care se află întregul ţărm al Golfului Persic, ospeţe sardanapalice la Burj El Arab sau Burj El Kalifa, sau vizite la subţirelul suk local – toate se oferă turistului cu ceva dare de mână – şi trebuie să vă spun că ne-a surprins numărul mare de vizitatori, şi în Dubai şi în Abu Dhabi şi în Doha, capitala Qatar-ului, semn că turismul este o carte care merită jucată, poate alături de activitatea financiară, căci lumea petrodolarilor participă din plin la acest adevărat cazinou planetar al societăţii turbocapitaliste de astăzi. În noaptea de după Abu Dhabi ne-am deplasat cu vasul-hotel spre Manama, capitala ţării Bahrein. O ţărişoară care, repet, a refuzat (după părerea mea, neinspirat) propunerea legendarului emir Zayed de a face parte din EAU pentru că, având la vremea aceea petrol din belşug, şeicii locului s-au gândit că e mai bine să-l înfulece singuri. Aşa au şi făcut, în ţărişoara alcătuită din 33 de insule, toate legate între ele prin poduri şi autostrăzi, cu oraşe luxoase şi locuitori puţini (pe 765 kilometri pătraţi vieţuiesc, în total, 1,2 milioane de locuitori, mai mult de jumătate fiind vecini de continent, pripăşiţi în acest mic Las Vegas al Orientului Mijlociu). Cumva, Bahreinul mi s-a părut diferit faţă de celelalte oraşe arabe din Golful Persic – şi asta pentru că opulenţa era mai puţin ostentativă – consumul prea grăbit al resurselor subsolului a indus oarecare cumpătare – dar mai ales pentru că ghida, pe nume Nawol (în arabă: „Cea care-şi atinge scopul”), o arăbiţă frumoasă, subţire ca o trestie, ne-a dezvăluit o altă pagină din viitorul care se va deschide. Neascunsă sub hijab, ca multe dintre concetăţenele ei, deşteaptă brici, cunoscătoare a istoriei locului dar şi a istoriei universale, bună comunicatoare, ba chiar bună de gură (ne-a informat că tocmai câştigase divorţul cu soţul-stăpân, luat nu prin aranjamente familiale, cum e tradiţia, ci din dragoste, pentru că „voia să-mi taie limba, mi-o găsea prea lungă şi ascuţită”).. Nawol a fost pentru noi ca un semnal (nici nu a intrat în moschea spre care ne însoţise, deşi, repet, în toate oraşele Orientului Mijlociu Marea Moschee este inima oraşului şi prilej de mândrie pentru localnici), aşa că am rămas cu impresia că deşi s-a ratat primul start, după risipirea averii naturale, în acest mic stat liberal (!) se poate produce schimbarea de care socialul închistat şi desuet al lumii arabe are atât de mare nevoie: ieşirea din prea strâmtele canoane islamice, deschiderea spre cultura universală, respirarea libertăţilor pe care le induce dezvoltarea tehnică. După momentul Sir Bani Yas Is, când mi s-a părut că întrevăd chiar un pas tehnic de gigantic tupeu – „noi vom putea schimba clima!” – paşii curajoşi pe care am simţit că îi face generaţia tinerei Nawol pot însemna o tentativă reală spre schimbare, mai ales că şi foarte severa societate a vecinilor saudiţi dă semne că rigoarea socială absurd de închistată îi ţine încă pe arabi înafara jocurilor mari ale vremii.
Ministerul Viitorului, din Guvernul Viitorului ne arată însă în documentele care pot însemna foaia de parcurs a Orientului Mijlociu că situaţia este percepută, înţeleasă şi pusă în operă de înţelepţii locului şi de marile minţi din ştiinţe şi tehnologii care lucrează pentru ei. Că Viitorul este materie de studiu şi muncă ne-o arată cel mai bine capitolul „Viitorul Educaţiei” din documentul zguduitor care este Starea Viitorului. Parametri de luat în seamă: există încă în lume peste 750 milioane analfabeţi (deci 10% din populaţia Pământului nu ştie să scrie, să citească, să socotească); 6,7% dintre pământeni au absolvit o universitate; piaţa planetară a învăţării (107 miliarde dolari în 2016) este uriaşă; 20% din forţa de muncă a planetei lucrează în Educaţie; în educaţia de bază, cititului, scrisului, socotitului li se adaugă limbajele de programare; importantă hotărârea Uniunii Europene de a oferi liber acces la toate lucrările ştiinţifice şi toate brevetele; realitatea virtuală devine tehnologie şcolară; Open University, de la celebrul Massachusetts Institute of Technology (MIT) oferă 2300 de cursuri diferite pe Internet (remarcabil, STEM- Ştiinţe, Tehnologii, Inginerie, Matematică); mari profesori (ca Abshok Goel, de la Georgia Institute of Technology) folosesc pe post de asistenţi roboţi; educaţia se personalizează, un curriculum pentru fiecare elev/student în parte; 60% dintre copiii de azi vor exercita profesii şi meserii care încă nu există; 60% dintre copiii Terrei au un computer în clasa în care învaţă.
Agenda Educaţiei:
- 2020: toate lucrările ştiinţifice europene sunt expuse liber, la dispoziţia generală;
- 2022: elevii şi studenţii au acces liber la realitatea virtuală;
- 2024: tableta / iphone personale leagă elevul / studentul de şcoală şi părinţi;
- 2025: creştere explozivă a învăţământului la distanţă;
- 2026: acces liber universal la educaţie, prin Internet, la toate clasele şi cursurile;
- 2030: creierul omenesc va fi conectat la cloud (norul de informaţie care pluteşte în jurul Pământului); creierul şi învăţarea vor fi ajutate de chimie şi farmacologie; complet descifrată, harta creierului va accelera învăţarea;
- 2031: „dascăli IT”; educaţie personalizată, pe toată durata vieţii;
- 2035: microbi artificiali voar aduce, la cerere, informaţia direct în creier;
- 2036: dispar clasele clasice, deci şi şcoala clasică;
- 2036: dispar examenele de orice fel;
- 2043: un nou Model al Educaţiei, care va deveni omniprezentă;
- 2050: dispare învăţarea scrisului şi cititului, care intră în reflexele creierului uman; interferenţă neurală directă cu informaţia.
… Aici mă opresc…
Corabia-hotel-oraş ne poartă noaptea spre Qatar, ţară „ghimpe” pentru uriaşa vecină, Arabia Saudită, amică a locuitorilor de pe celălălt mal al Golfului Persic, iranienii, urmaşii vechilor persani. Ancorăm dimineaţa în Doha şi observ că portul, gigantic, oferă acelaşi spectacol trepidant ca şi celelate prin care am trecut. Mârâielile politice dintre Qatar şi vecini nu se fac simţite şi în economie sau comerţ, căci din balconul cabinei vad un şir nesfârşit de mii, zeci de mii de vehicule pregătite pentru încărcare şi sute de macarale în mişcare pe cheiuri, pe străzi, autostrăzi şi în oraşul în care locuieşte aproape toată populaţia ţării. Qatarezii se numără printre cei mai bogaţi locuitorii ai lumii, trăiesc deasupra unei uriaşe rezeve de petrol şi gaze naturale şi nici unul dintre băştinaşi nu plăteşte taxe, impozite, nici măcar pentru electricitate şi apă (desalinizată, fireşte). Doha, capitala statului, este un oraş – spectacol futuristic, de aceeaşi talie cu Dubai şi Abu Dhabi. Localnicii sunt mari iubitori de sport (postere cu Simona Halep am văzut la mai toate intersecţiile) iar qatarezii sunt mândri că vor găzdui, în 2022, Campionatul Mondial de Fotbal(în treacăt fie spus, proprietarul echipei Paris-Saint Germain este un bogătaş din Qatar şi, mărturises, m-am cam bucurat că în meciul recent cu Real Madrid a a încasat gpluri de copii din familii sărace…). Zgârie nori dar şi ocol de cămile, un Muzeu al Islamului de o distincţie şi un rafinament fără egal în lumea arabă, un îndrăzneţ cheu artificial (numit „al perlelor”, în secolele trecute, culesul perlelor era principala sură de venit a localnicilor), un suk care încearcă să fie şi mall, spectacolul cu care de acum ne-am obişnuit, cel al arabilor stăpânitori ai norilor de turbodolari ce plutesc deasupra societăţii umane, aşezându-se acolo unde înţelepţii lor proprietari calculează că vor aduce profitul cel mai mare, dar şi dezvoltare. Izolaţi şi neglijaţi de-a lungul celor 14-15 secole de Istorie de când există Islamul, arabii fac acum pasul în faţă. Îl fac tacticos, agale, dar cu o forţă uriaşă, care ar putea antrena un tsunami ce oricând poate zgudui lumea. Autocarul cu care ne-am mişcat în Doha a avut-o drept ghidă pe doamna Noha Aboulouyun; drapată toată în negru, acoperită din cap până-n picioare, Noha, deşi vorbind impecabil mai multe limbi şi cunoscătoare a mai multor culturi, mi s-a părut a fi o persoană resemnată în faţa deciziilor societăţii în care trăieşte; avea tristeţe în priviri chiar şi când îşi lăuda ţara cu bogăţia-i fabuloasă şi puterea militară fără seamăn în zonă, temută chiar şi de belicoşii ofiţeri şi soldaţi saudiţi. Lumea se mişcă exponeţial, părea a ne spune Noha, dar mergem oare noi odată cu ea? Ne ridicăm la nivelul extraordinarelor realizări inginereşti care au transformat lumea arabilor de mijloc într-un splendid haos organizat, dar într-o explozie pe care, sufleteşte, oamenii simpli să nu o poată cuprinde? Va fi vreodată linişte şi pace, continui eu întrebările pe care nu i le-am pus ei, într-o regiune a Terrei care, deşi civilizată, se tânguie după zilele molcome de viaţă ale secolelor trecute? Erau mai fericiţi pe când, beduini sau şeici, se bucurau de dulceaţa curmalelor şi de rarele picături de apă din oaze decât acum, când pot urca până dincolo de etajul 100 al impozantelor clădiri care înţeapă norii? Se va împăca, mai departe, Coranul cu explozia tehnologică? Vor continua bătăliile religioase dintre suniţi şi şiiţi să facă să curgă şânge peste nisipuri sau peste betonul care acoperă nisipurile? Norii de petrodolari trimişi peste lume vor găsi ei nişe paşnice şi promiţătoare, aşa cum ni le făgăduieşte Dubai Future Foundation, ajutand dezvoltarea în centre de cercetare, universităţi, instituţii de uriaş progres din SUA, Europa, China, Rusia, India, chiar Africa – şi nu a fabricanţilor şi negustorior de arme şi moarte, pentru care profitul nu înseamnă progres, ci doar bani, bani, bani?
Gândindu-se la viitor, emirii pe care am început să-i respect îşi pun în primul rând problema apei, vitală, chiar dramatică într-o lume care va depăşi în anul 2050 nouă miliarde de locuitori. Înţelepeţii care au lucrat la document ne amintesc că pe Terra avem cu totul doar o sută terizeci şi trei de mii de miliarde de metri cubi de apă, dintre care doar aproximativ 3,5 % este apă „dulce” şi ne mai atenţionează că 1,25 miliarde de oameni au învăţat să folosească prin hidrocentrale, puterea apelor curgătoare. Ei ne sperie cu informaţia că spre 2050, în mări şi oceane, numărul gunoaieleor din plastic va egala numărul vieţuitoarelor. La suprafaţa şi în adâncul oceanelor au fost instalaţi senzori, iar de deasupra stratosferei sateliţi-gardieni veghează asupra curăţeniei Oceanului Planetar.
Agenda apelor:
- 2020: fiecare consumator va avea la îndemână analiza zilnică a apei pe care o bea;
- 2025: va fi eliminat cel puţin jumătate din celebrul şi înspăimântătorul plaur din peturi;
- 2030: anul în care calitatea apei va fi semnificativ îmbunătăţită, dar şi anul în care apa (dulce) va fi declarată cea mai preţioasă rezervă a planetei; se va încheia cartarea fundului Oceanului Planetar;
- 2032: prin dezvoltarea „fermelor verticale”, cererea de apă pentru agrcultură se va diminua; se defineşte „Economia Apei”;
- 2035: geneticienii făgăduiesc tehnologii ce vor permite plantelor să crească cu consum de apă redus;
- 2040: probabil anul în care gheaţa Oceanului Artic se va fi topit integral; dar şi anul de acces global al fiecărui cetăţean planetar la apă potabilă; abia în acest an vom putea vorbi despre ieftinirea tehnologiilor de desalinizare;
- 2050: în oceane, mai mult material plastic decât vieţuitoare dar, urmare a ieftinirii tehnologiilor de desalinizare, dispare pericolulul războaielor pentru apă;
În transporturi, înţelepţii care încearcă să controleze viitorul au recunoscut că, în 2016, TESLA, companie a schimbătorului-de-lume Elon Musk, construise deja 85.000 de autovehicule, că cele fără şofer străbătuseră deja mai mult de 230.000 de kilometri, că UBER, compania auto fără automobile în proprietate, funcţiona deja în 70 de ţări, că 460.000 de drone autorizate de organismele abilitate erau utilizate în cercetare, pentru transport de pachete (probabil şi în spionaj); de asemenea, că aroganţa numită hyperloop (tot marcă Elon Musk, va circula cu 1200 km/oră între Los Angeles şi San Francisco) nu este considerată de către arabii turbocapitalişi drept o povestire SF ci un domeniu concret de investiţie (cum am mai spus-o, va lega, printr-un tunel submarin, Dubai cu Abu Dhabi); avioane electrice vor fi propulsate cu energie solară; diferite componente de avioane „clasice” sunt deja fabricate de imprimante 3D; a apărut „automobilul zburător”; transportul public – automatizat, logic şi eficient, în oraşe inteligente (smart cities), cu vehicule superinteligente (cu şofer bineînţeles robot); a ieşit la rampă „rucsacul zburător” (să-i aducem un omagiu regretatului Iustin Capră, l-a folosit în România încă în anii ’60, înaintea soldaţilor din armata SUA) – iată sfidările Viitorului, clădite pe ideile creatoare ale Prezentului.
În consecinţă, Agenda Transporturilor este pur şi simplu scandaloasă:
- 2020: UBER (compania atât de urâtă de taximetrişti) se generalizează în toate ţările lumii şi va prelua şi comenzi pentru transport cu elicoptere, avionete, drone;
- 2024: hyperloop-ul Dubai – Abu Dhabi intră în funcţiune;
- 2025: UBER şi Volvo lansează primul automobil complet autonom;
- 2025: o primă mare companie îşi concediază toţi şoferii; se generalizează transportul pachetelor cu drone; americanii renunţă să mai cumpere automobile; trecere masivă a industriei auto pe electricitate şi energii renuvelabile;
- 2028: ca-n poveşti, „automobile zburătoare”; sunt strânse pe o platformă mondială datele tuturor transporturilor de pe Pământ;
- 2030: o nouă generaţie de aeronave, probabil cirrculând cu viteze mai mari de 6100 km/oră, adică mai mult decât Mach 5;
- 2035: copertarea şoselelor se va face direct în uzine specializate;
- 2036: victorie absolută a automobilellor electrice şi autonome; zboruri fără turbulenţe, controlate de IT;
- 2040: nu mai există, pe Terra, proprietari de automobile!
- 2050: aeronave translucide; transport stratosferic.
Tehnologiile vor fi fundamental transformate de către ingineri, mai ales prin folosirea pe scară largă a imprimantelor 3D şi a tehnologiilor informaţionale. Încă din 2016, aproape 40% din populaţia planetei foloseau Internetul, iar 455.772 de imprimante 3D erau deja în funcţiune în uzine, înlocuind personalul uman, coexista computerul de 1 nanometru (10-9m) cu un monstru cu viteza de procesare de 93 pentaflopi (93 x 1.000.000.000.000.000 de calcule pe secundă); circa 4 miliarde de gadgeturi fuzionaseră în ceea ce se numeşte deja IoT (Internet of Things, Internetul tuturor lucrurilor) multe dintre acestea se pot vedea în Muzeul Viitorului care şi-a deschis recent porţile în Dubai, unde se prezintă vizitatorilor 56 de noi tehnologii care vor schimba pur şi simplu societatea umană. Între ele, zguduitor, computerul quantic.
Agenda noilor tehnologii – impresionantă pentru europeanul ce mă aflu, chiar jurnalist de ştiinţă, chiar scriitor SF (care de multă vreme a ajuns la concluzia că inginerii se mişcă mai repede decât imaginaţia scriitorilor):
- 2020: piaţa realităţii virtuale va fi de 150 miliarde dolari; soldaţii sunt înlocuiţi cu roboţi;
- 2021: Legea lui Moore este abolită, se ajunge la un fel de barieră în calea miniaturizării;
- 2025: realitatea virtuală şi relitatea normală (common sense, bunul simţ) se unesc;
- 2026: IoT ajunge o industrie de mai multe mii de miliarde de dolari;
- 2030: între oameni, comunicare cvasi-instantanee (previziunea lui Ray Kurzweil se adevereşte, IT se uneşte cu Homo sapiens din protoplasmă); ID pentru fiecare cetăţean planetar;
- 2036: fiecare uman, cu robotul lui;
- 2037: democratizarea computerelor cuantice;
- 2040: IT începe să încalce legile umane…
- 2042: membrii IT intră în companiile de administraţie ale companiilor;
- 2045: jumătate din forţa de muncă terestră este alcătuită din automate şi roboţi;
- 2048: apariţia unor superorganisme IT; se abolesc diferenţele între umani, roboţi, entităţi IT;
- 2050: toată lumea locuieşte în case şi apartamente inteligente (care vor rezolva integral, pentru toţi ce 9,8 miarde umani, problemele casnice).
Scenariu SF?
Staţi să vedeţi ce spune Guvernul Viitorului despre Agenda spaţială…
Inventar pentru 2016: fuseseră descoperite 2030 exoplanete (le dibuise satelitul-observator Kepler), 30 de misiuni NASA, 6 rachete „second hand” recuperate de Space-X, companie a lui Elon Musk (între timp s-a ajuns la 27), preţul unei lansări Falcon a scăzut până la 9 milioane de dolari (colegul Claudiu Tănăselia susţine că arabii sunt dezinformaţi, în realitate costă mai mult, totuşi de zece ori mai puţin decât o face „concurenţa” – NASA, ESA, Roscosmos, JAXA – şi, spune Claudiu, mai puţin decât banii cheltuiţi pentru realizarea filmului SF „Gravity”!); iar Staţia Spaţială ISS a efectuat, în acel an, aflaţi, 400 de acţiuni de cercetare. Să luăm în seamă şi succesul sondei New Horizons, care ne-a transmis imagini de pe planetoidul Pluton, ca şi senzaţionalele imagini ale lui Jupiter trimise de sonda JUNO, să amintim că undele gravitaţionale nu mai sunt doar o ipoteză, căci au fost „simţite” de aparatele astronomilor, că Enceladus, satelit al lui Saturn, a dovedit că, sub gheaţa de la suprafaţă stăpâneşte un ocean de apă adevărată, că „spionul” ExoMars s-a aşezat cuminte pe orbita circummarţiană şi caută urme de viaţă pe Planeta Roşie, – şi putem considera că Industria Spaţială merită din plin investiţii, şi-au spus şecii, pregătindu-se pentru paşii zilelor-de-dincolo-de-mâine. Inevitabil, Agenda Spaţială este incertă, pentru că nu poţi şti de unde mai sare iepurele, adică din ce pălărie a lui Elon Musk…
- 2018: lansarea spre Marte a unei nave Space-X (lui Elon MusK i-a reuşit lansarea, a recuperat două boostere dar, din păcate, nu a „ochit” bine, nava a devenit satelit al Soarelui, se întreaptă spre centura de asteroizi);
- octombrie 2018 (poate 2019?): lansarea sondei-telescop James Webb (funcţionând în infraroşu, de o sută de ori mai sensibilă decât orice telescop construit vreodată);
- 2020: China va lansa staţia orbitală Tiangong-3;
- 2023: minerii vor încerca să exploateze rămăşiţele unui asteroid;
- 2024: nava OSIRIS–Rex, lansată în 2016, se va întoarce pe Terra cu mostre de pe asteroidul Bennu; Space-X va trimite primul echipaj uman spre Marte;
- 2025: astrofizicienii vor explica, în sfârşit, ce este „materia întunecată”; NASA va trimite o navă spre satelitul lui Jupiter Europa, unde astronomii au preciază că există de trei ori mai multă apă decât pe Terra;
- 2030: ESA (European Space Agency) instalează pe Lună prima colonie umană; va fi trimis pe orbită HDST (High Definition Space Telecope, în stare să distingă structuri aflate la distanţe de 330 milioane de ani lumină, existente pe când Universul era tânăr, avea abia 3 miliarde de ani – acum are 13,84 miliarde ani);
- 2033: se descoperă Viaţă în Cosmos;
- 2036: nan-onave energizate de razele solare vor fi trimise către stelele apropiate aflate la 30 ani lumină de noi;
- 2040: sonda New Horizons depăşeşte Centrura Quiper şi părăseşte Sistemul Solar;
- 2045: Roscosmos pune în funcţiune prima colonie lunară rusească; mai multe colonii umane pe Marte şi Lună; astrofizicienii arată, în sfârşit, ce este „energia întunecată”.
Cu asta, „The State of the Future” îşi încheie raportul, emirul Mohammed bin Rashid Al Maktoum şi ministrul său Mohammad Abdulla Al Gergawi au reuşit ceea ce şi-au propus, adică să stârnească nu o furtună, ci un adevărat tsunami printre elitele Pământului, dovedind viziune şi înţelepciune în investiţiile pe care le vor face. Sunt investiţii, după toate aparenţele, paşnice, ceea ce va ridica net stima cu care Lumea Arabă este privită de Occidentul care înaintează pas cu pas, dar şi de exploziva Asie. Investiţiile au, fără discuţie, feed back, orice cetăţean circulând prin Satul Planetar poate să-şi dea seama că Dubai, Abu Dhabi, Doha, Manama sunt aşezări care au îmbrăţisat lumea modernă, care încă păstrează tradiţiile, în care mari universităţi şi institute de cercetare din lumea largă şi-au deschis filiale de unde localnici – gratuit – şi expaţi – plătitori – pot păşi în societatea veacului XXI cu toate drepturile pe care le are Homo sapiens în drumul său spre desăvârşire.
Alexandru Mironov / UZPR