◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

DESPRE EMIL MARINACHE NU PUTEM VORBI LA TIMPUL TRECUT…

Încă o dată, Doamna cu coasa, aceea care lovește fără să aleagă, ne face să îngânăm, cu nestăpânită durere în suflete, Cantilena lui Tudor Arghezi: ,,Măritule,blajinule, tu poți,/Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plâng pe toți’’. De ieri, breasla noastră, a  ziariștilor, este mai săracă!S-a mutat la cele veșnice Emil Marinache, condeier redutabil și o adevărată, exemplară Conștiință.

L-am cunoscut pe Emil încă acum cincizeci și mai bine de ani, în vremea studenției, el fiind student la Drept, iar eu la Filozofie, ambele facultăți împărțind frățește impunătorul edificiu în care se afla și rectoratul Almei Mater bucureștene. Peste numai câțiva ani, aveam să ne regăsim, de data asta colegi de breaslă, într-o altă clădire impunătoare, numită pe atunci Casa Scânteii. Pentru ca, peste alți câțiva ani, să devenim, ca să zic așa, colegi în redacția ,,Scânteii tineretului’’, unde Emil a fost numit, mai întâi secretar general de redacție, iar, din 1979 dacă nu mă înșel, redactor șef.

De la începuturile prieteniei noastre am remarcat, iar anii ce au urmat nu au făcut decât să îmi confirme că nu m-am înșelat, că adevărata calitate definitorie a caracterului său a fost și a rămas capacitatea de a realiza și  de a păstra echilibrul între contrarii. Vocație esențială întărită de înțelepciunea cu care Emil Marinache cântărea fapte și oameni, așa încât, cu mult calm și cu multă răbdare, reușea, mai de fiecare dată, să dezamorseze conflicte și să facă adevărului dreptatea cuvenită. M-am referit la aceste calități cu atât mai mult cu cât sunt convins că de ele era atât de mare nevoie în acele împrejurări în care- și în lumea presei, ca,de altfel în societatea românească- începeau să se acumuleze crescânde nemulțumiri fațăde nedreptăți flagrante cu care ne confruntam și noi, gazetarii. Mă gândesc, după cum orice om de bună credință poate să înțeleagă, la  starea de presiune morală în care lucrau jurnaliștii, ,,istorici ai clipei’’, cum i-a numit unul dintre magiștrii profesiunii noastre, Cristian Popișteanu. Ziariști care erau confruntați tot mai des și mai apăsat cu așa numita comandă socială. Situație căreia i se opunea tot mai des tehnica așa-numitelor ,,materiale cu fitil’’, adică texte cu vorba în dungă, unde aluziile străvezii deveneau veritabile supape morale. Fapt demn de menționat cu atât mai mult cu cât, după 1976, în România, instituția cenzurii fusese abolită, dar asta strict formal, pentru că, în locul ei, funcționa,de fapt, auto-cenzura. Așa încât, fără a avea pretenția să dau faptelor alte semnificații decât cele ce le sunt atestate de realitate, trebuie să spun că dacă în ,,Scânteia tineretului’’, sau în Suplimentul literar și artistic’’ (SLAST) au apărut  și texte pe care nemuritorul Toma Caragiu le-a binecuvântat cu vorba ,,Haidadârla-dârla, Toma cu șopârla’’, acest lucru s-a făcut cu aprobarea redactorului- șef, Emil Marinache.

La fel de adevărat este și faptul că de același simț al dreptății și al probității morale a dat dovadă Emil Marinache și atunci când, în calitate de redactor-șef al cotidianului CC al UTC, s-a văzut pus în situația de a lua decizii punitive la comenzi venite de undeva, de sus! După cum, tot în spiritul respectului față de adevăr trebuie să spun că de mare ajutor i-a fost și ne-a fost, nouă, celor din redacție, faptul că Primul Secretar al CC al UTC s-a dovedit solidar cu noi în anumite situații de impas. Prim Secretar al CC al TC care se numea… Nicu Ceaușescu! Scriu acestea și gândul mă duce, numaidecât, la cel puțin două întâmplări pe care, ani buni după aceea, le-am văzut repovestite în variante care au tot mai puțin comun cu realitatea. Motiv pentru care le voi povesti, pe scurt, dar în  deplină concordanță cu realitatea faptelor, cu atât mai mult cu cât, fiecare dintre ele, spune lucruri esențiale despre curajul moral și despre probitatea profesională a prietenului Emil Marinache.

Așadar, în pagina I-a a ziarului, mai precis într-o poezie dedicată ,,Celui mai iubit fiu al partidului și poporului’’, un vers ajunsese să sune ,,Nu este partidul’’,evident în loc de ,,Ne este partidul’’. Noroc, mare noroc că cineva din echipa de serviciu a observat greșeala, așa că tirajul a fost oprit și s-a tras o nouă ediție. Numai că, prin niște canale despre care am aflat și noi în redacție mai târziu,câteva exemplare din tirajul cu greșeala au ajuns pe masa titularei Cabinetului 2. De unde a venit comanda ca toți cei care au făcut parte din echipa de serviciu pe număr să fie dați afară!

 De prisos, poate, să vă mai spun ce ar fi făcut un redactor șef care își păzea postul cu orice preț. Nu era, însă, un om de un asemenea fel și Emil Marinache. Acela care, trecând peste orice temeri, a  pus mâna pe telefon și l-a informat pe Nicu Ceaușescu despre cum stau lucrurile. Răspunsul a fost categoric:,,Nu face Consiliul Securității Statului politica de cadre în redacția Scânteii tineretului!’’

Cea de a doua întâmplare, în care redactorul șef Emil Marinache, de fapt omul de curaj și de caracter Emil Marinache, și-a dat măsura caracterului și a probității, este aceea al cărei personaj principal este eminentul universitar psihologul Mihai Golu. Mă refer la alambicata poveste cunoscută  sub denumire ,,Meditația transcendentală’’, în care distinsul om de știință a fost târât în mod abuziv și abject. Profesorul Mihai Golu fiind și un statornic și prețios colaborator al ziarului, situație în care nu mică mi-a fost mirarea atuncea când, într-o marți spre seară, domnia sa mi-a telefonat spunându-mi să scot din ediția de a doua zi a ziarului articolul său întrucât , în aceea zi urma să fie exclus din partid. Întorsătură a lucrurilor despre care, de la sine înțeles, l-am informat imediat pe redactorul-șef Emil Marinache. Cel care nu a stat mult pe gânduri și, l-a rândul său, l-a informat pe Nicu Ceaușescu. Replica acestuia a fost absolut memorabilă: ,,1.Sunt observații de natură politică sau științifică asupra materialului tovarășului profesor universitar Mihai Golu?; 2. Am fost informați, pe canale oficiale, despre faptul că domnia sa va fi exclus din partid? Dacă răspunsul este NU, atunci articolul poate să apară’’.

Așa s-a și întâmplat, iar, a doua zi când personal secretarul cu propaganda al CC al PCR, Petru Enache, a telefonat, foc și pară la redacție, Emil Marinache i-a repetat, cuvânt cu cuvânt, replica Primului Secretar al CC al UTC. Și,cu asta, discuția s-a închis!

Am ales, la acest cernit ceas care precede așezarea confratelui și prietenului Emil Marinache în pământul Argeșului său natal,aceste două atât de semnificative întâmplări, fiind convins că ele pot să fie lecții de conștiință, de solidaritate și de omenie. Lecții de care avem atâta nevoie cu atât mai mult în aceste vremuri, în care invidia și ura- într-un cuvânt:neomenia-, ne învrăjbesc și ne înrobesc. Așa după cum cred căele pot și trebuie să reprezinte argumentele de neclintit pentru care nu putem ca,de azi înainte, să vorbim, despre Emil Marinache, la timpul trecut! 

Drum senin în Împărăția Cerurilor, Emil Marinache!

                                                    Șerban CIONOFF

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *