◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

˝Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac˝

În mângâietoarea expansiune universală Dumnezeu era în Eminescu.

Viorica Nicolescu

Eminescu este un simbol de credinţă tare în neam şi în menirea lui, un aspru supraveghetor moral, un intransigent absolut, un conducător sigur.

Nicolae Iorga

[„ŞCOALELE NOASTRE SUNT RELE …”]

„Şcoalele noastre sunt rele — iată o temă adeseori repetată de ziare politice şi literare; cu toate acestea puţini au aflat cauzele adevărate ale

decadenţei învăţămâtului nostru public şi cei mai mulţi sunt predispuşi a atribui starea de lucruri unor cauze imaginare sau cel mult unor

fenomene cari nu sunt ele înşile decât urmarea unei cauze generale şi mai adânci.

Şi ,,Românul” constată că şcoalele noastre sunt încă departe de a răspunde la cerinţele unui stat care voieşte a fi şi trebuie să devie un focar de civilizaţiune şi de progres în Oriinte .

Cauzele, după ziarul oficios, sunt a se căuta în organizaţiunea generală a învăţămâtului. Mulţi profesori se dedau la diferite ocupaţiuni

incompatibile cu exercitarea apostolatului lor; dar şi acest rău e rezultatul unui viciu de organizaţiune. Trebuie să facem ca existenţa

profesorului ş-a familiei lui să fie asigurată în limitele unui trai modest dar îndestulător, pentru a-i permite să nu caute alte mijloace de vieţuire.

„Românul” nu cere abnegaţiune de la profesori; căci nu se poate cere de la cetăţean în orice profesiune decât îndeplinirea datoriei lui în

schimbul unui echivalent moral şi material în raport cu munca sa. Foaia oficioasă cere dar sporirea lefilor şi reînfiinţarea… răposatei Eforii a şcoalelor.

Ia să ‘ntoarcem odată chestiunea cum stă în adevăr.

Pentru a fi profesor de gimnaziu ori de liceu se cer studii academice — cel puţin acum; deci 18—20 de ani de învăţătură continuă. E în adevăr singura ramură a serviciului public unde, în schimbul unei retribuţiuni neînsemnate, a unui echivalent material mic, se cer garanţii de capacitate.

Acest lucru e nemaiauzit şi foarte nedrept într-o ţară în care asemenea garanţii nu se mai cer de la nimenea şi nicăiri. Căci ce se cere

bunăoară pentru a fi redactor al „Românului”? Patru clase primare, plus un curs de violoncel. Care e echivalentul material al acestei mari capacităţi? Deputăţie, delegaţiune pentru a răscumpăra valori de un sfert de miliard, directorat de bancă — milioane. Va să zică pentru a înbuzunări un echivalent material de milioane nu se cer în România decât patru clase primare, violoncel — şi negustorie de vorbe. Dac – am întreba ce se cere pentru a fi director la Ministerul de Interne ne-am aduce numaidecât aminte de omul care a ocupat acest post cu oarecare virtuozitate, de mucenicul Simeon. Ce s-a cerut de la el? Patru clase primare şi poate meritul de-a fi bulgar. Care e echivalentul material al colosalei munce de-a fi pătruns misterele abecedarului şi a celor patru operaţii? Mii de galbeni, mobilier din Paris etc. etc. Cum? Pentru un echivalent de 300 de franci profesorul să fie obligat a şti atât de mult şi a munci atât de mult şi celălalt , pentru mii de franci, să nu fie obligat a şti nimic? Ce se cere la noi pentru a fi general, locotenent – colonel , adiutant regal? Patru clase primare — întrebând pe generalul de la Bacău — plus poate o teşcherea de drept de prin Italia, plus unul sau două acte de înaltă trădare. Care e echivalentul material al feloniei şi trădării? Lefuri de mii de franci.

Când lipsă de ştiinţă, cursuri de violoncel, tâlharii, cumul, malonestitate sunt titluri pentru mari, pentru milionare echivalente materiale, nu i se poate cere profesorului de-a fi altfel decât toată lumea, de-a nu vâna câştiguri ilegitime într-o ţară în care toţi le vânează, de-a nu căuta bun trai şi avere fără muncă ca toţi ceilalţi.

Cauza decadenţei şcoalelor e dar declasarea generală care se răsfrânge asupra corpului profesoral ca asupra ţării întregi. Răul trebuie scos din rădăcină; trebuie ca fiecăruia, fie director de bancă, fie amploiat la Regie, la Domenii, la drumul de fier, să i se ceară în schimbul echivalentului material probe că posedă un capital intelectual de resort, probe că a ‘nvăţat carte, că pricepe treaba la care e pus. Dar când măsura generală de cultură ce li se cere Mihăleştilor, Costineştilor şi Caradalelor sunt patru clase primare, iar echivalentul material, plătit din munca altora în schimbul acelei preţioase culturi, se suie la milioane, nu se poate pretinde nici de la profesori să fie altfel decum sunt, să nu fie gonitori de funcţii ca toţi, cumularzi ca toţi, şi să lege de gard o carte care-n România nu-ţi ajută nimic daca n-ai doza necesară de viclenie pentru a te ‘ntrece cu semistrăinii la pescuit în apă tulbure.

Mai mult; pentru ca asemănarea să fie şi mai mare, căci natura e unitară în fenomenul ei, observăm că, precum sustractorii şi trădătorii

ajung departe în celelalte ramuri, tot astfel în sfera instrucţiunii, corelatul hoţilor materiali , hoţii intelectuali, plagiatorii cumulează ei cele mai multe funcţii, trec ei cei mai învăţaţi oameni, sunt ei cei mai influenţi profesori. Ei, iată ce va să zică consecuenţă şi artă de-a trăi.  

Această artă consistă din timpii cei mai vechi încă în a te adapta cu mediul social în care trăieşti. Când nu se mai află oameni oneşti în ţară, cum zice d.Dumitru Brătianu, nu e nebun acela care, în ciuda lumii şi pentru ca să râză toţi de el, încearcă a fi onest? Când cu patru clase primare şi violoncel ajungi prim redactor , deputat, director de bancă, răscumpărător de drum de fier, milionar — apoi nu e nebun acela care ‘nvaţă însuşi şi ‘nvaţă şi pe alţii, pentru ce? Pentru 200—300 de franci pe lună? Nu, să fim drepţi. Ceea ce nu se cere de la nimeni nu se ceară nici de la profesori. Şi ei sunt oameni ca toţi oamenii; când unul plagiază nu face decât să urmeze exemplul ministrului său; când e neglijent urmează pe cei mai iluştri dintre concetăţenii săi, c-un cuvânt ei sunt ca un adevărat liman de scăpare din putrezirea şi mizeria ce-l înconjură; pentru care iubirea adevărului pentru el însuşi e un echivalent moral suficient al muncii lui.

Dar… ,,Românul” singur o zice… „asta nu se poate cere”. Asta e. . . virtutea sufletelor alese, pe care le salutăm cu respect şi… atâta tot.

Directori de bancă, răscumpărători de drum de fier, deputaţi, miniştri nu vom face din ei. Îi salutăm cu respect, pe cât ne stau în faţă, iar când ne’ntorc spatele, le dăm cu tifla: Amŕ ! ”

[24 iulie 1882] 

(M. EMINESCU, O P E R E XIII, PUBLICISTICĂ, 1882-1883, 1888-1889, „TIMPUL” , „ROMANIA LIBERA”, „FINTINA BLANDUZIEI) 1985, EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA R-79717 BUCUREŞTI, CALEA VICTORIEI 125

 

Texte culese de Viorica Nicolescu/UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *