CRONICA TIMPULUI – un număr de toamnă aurită

A apărut nr. 68, septembrie 2020, al revistei „Cronica Timpului”. Un număr important și interesant – o continuitate, de fapt, în acest sens, a tuturor numerelor anterioare – având ca dominantă a abordărilor ultimele acțiuni publice ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, surprinse până la data apariției. Unul dintre ele este cel întitulat „Târgoviștea e în sărbătoare și se referă la inaugurarea muzeului „Casa Romanței” din vechea capitală a Țării Românești, ocazie cu care a fost lansată și cartea lui Corneliu Vlad, „CAVALERII NOILOR APOCALIPSE”.


Un alt moment consemnat de „Cronica Timpului” a fost vizita la sediul central al reprezentanților ASRA (Asociația Scriitorilor Români din Austria), respectiv Daniela și Constantin Guman de la Salzburg. S-au acordat premii și diplome, de data aceasta „beneficiarii” fiind gazdele și nu oaspeții.
Revista se deschide cu un text extrem de interesant a lui Dan Toma Dulciu despre „intoxicările” emise în spațiul public de controversatul personaj Grigore Ventura, cel care a lansat, la 28 iunie 1883, „știrea” că Eminescu a înnebunit. Personajul, actor mediocru, taxat ca atare de Mihai Eminescu, a fost aspru  încondeiat de liderul conservator Petre Carp. „Aventura” calomniilor lui Ventura va continua și în numărul următor.
Urmează, în celelate pagini, „gândurile de coronavirus” ale lui Nicolae Vasile, intitulate „Dumnezeu bate cu pandemia”, ghidul lui Alexandru Ștefan despre instituțiile publice ale statului, prezentarea Muzeului Păcii România (primul Muzeu al Păcii din Europa de Sud-Est) articol semnat de Magdalena Cristina Butucea, „Nimic despre profesori” – articol critic la adresa sistemului educațional în vreme de pandemie, (autor Florin Antonescu), un interviu cu consolul onorific Ioan Curtean De Hondol, „Cititor de excepție” (Isabela Brănescu), „Taifas singuratic cu inteligența artistică” (Cojocaru Vergil-Cover), przentarea cărții lui Ioan Gâf-Deac, „Vânt învins și sunet invizibil” (Gabriel I. Năstase), „Există un timp” (Alexandra Mihăescu), un text in memoriam Mihai Gheorghe, un comentariu subiectiv despre cartea „Dulce ca Pelinul” de Ștefan Mitroi (autor Ică Sălișteanu), „Ionel Perlea – ambasadorul culturii României ân lumea mare” (Claudia Voiculescu), „În apărarea limbii române” (Floarea Necșoiu), „Discurs despre iubire” (versuri de Nicolae Cabel), „Uriașul de la Mânzălești” (Teodora Marin) etc.

„Cronica Timpului” rămâne și prin acest număr de septembrie o platformă exemplară de exprimare a ideilor, sentimentelor și gândurilor membrilor UZPR și ale prietenilor scriitori și ziariști de pretutindeni.

Mariana Păduraru/ UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.