Spiritul omenesc şi mai ales cel românesc se numeşte Eminescu

“Alţii mai proşti ca noi…mai rar!”
Mihai Eminescu în ziarul “Timpul”, A.D. 1877!

“A fi bun român nu e un merit, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat”. Mihai Eminescu

Spiritul omenesc şi mai ales cel românesc se numeşte Eminescu Viorica Nicolescu

Dacă poporul român dispare şi rămâne o carte a lui Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii. – Mircea Eliade

„Eşti «patriot» de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vieţii, adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o naţie, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe late şi cu apă rece”( The Times şi Timpul, iată tema…, Timpul, 20 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 178)… „Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală (votul universal n.n.), în ţară şi în Parlament, nu mai e decât manipulul unor ambiţii personale, al unor apetituri, pe cât de nesăţioase, pe atât de vrednice de condamnat” (Ni se anunţă din Viena…, Timpul, 19 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 337)…

„A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ (România n.n.), care este moştenirea, în exclusivitate şi istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se înţelege de la sine” (Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 121.)

„Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptăţiri pentru importul necritic de instituţii străine, care nu sunt altceva decât organizaţii specifice ale societăţii omeneşti în lupta pentru existenţă, care pot fi preluate în principiile lor generale, dar a căror cazuistică trebuie să rezulte în mod empiric din relaţiile dintre popor şi ţară. Nu mă pot pronunţa acum mai pe larg asupra acestui subiect, el mi-a ocupat însă cea mai mare parte din cugetarea proprie şi din studii.” (G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. III, p. 46.)

„Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde aşa-numita patrie e deasupra naţionalităţii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeaşi noţiune, şi iubirea de patrie e una cu iubirea naţionalităţii. Singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”(Dacă în timpul guvernului conservatorilor…, Timpul, 31 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 275.)

„Neputinţa de-a spune minciuni, de-a face promisiuni deşerte, deşi prin ele mulţimea se amăgeşte(;), e o virtute carengreuiază calea în loc de-a o netezi, căci poporul crede lesne celor ce-l amăgesc, e lesne de măgulit de linguşirile demagogilor şi se lasă dezbrăcat de cel ce-i aruncă o frază frumoasă şi-l numeşte la tot momentul suveran, generos, mare, neîntrecut, unic pe faţa Pământului” (Românul» promiţându-ne programul nou…, în ziarul Timpul, VII, nr.30 din 10 februarie 1882 – Textul este reprodus în Opere, vol. XIII.)

„Toate puterile sufleteşti ale generaţiunii sunt absorbite de lupte de partide şi, la rândul lor, toate partidele nu sunt decât de amploaiaţi, după chiverniseală (foloase necuvenite n.n.) e deviza tuturor partidelor, a tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice – căci, la urma urmelor,
fiecare e în stare să moară pentru stindard şi pentru…chiverniseală” (Manuscrisul Articoli nepoliticoşi. Proză politică – Proză limbistică, în Opere, vol. IX, pag. 448)… Căci, „poate să fie un partid demagogic altceva decât esploatatorul intereselor publice? Mulţimea asta de oameni fără învăţătură, care şi-a făcut din politică o speculă, poate ea să trateze negoţul ei cu fraze, altfel decât oricare precupeţ?” (Fără a avea darul…, Timpul, 10 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 203)
„Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar o vrea pe deplin” (Se vorbeşte că în Consiliul…, Curierul de Iaşi, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol.IX, pag. 252.)

„Trebuie odată ca poporul românesc să-nţeleagă cum că, totdeauna, omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere (muncită, în mod cinstit, de către el însuşi n.n.), fie razimul moral al unei mari inteligenţe sau a unei mari culturi, numai acela cumpăneşte [drept] când face legi, judecă cu precauţiune (cu nepărtinire n.n.) şi nu are interes de a sta neapărat la putere, numai şi numai pentru a se hrăni din buget” (Nu suntem dispuşi a reveni…, Timpul, 30 septembrie 1878, în Opere, vol. X, pag. 129.)

„Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ (de-a combate n.n.) neadevărul, ignoranţa lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienţa nulităţilor”104, căci „e clar că un stat care cheltuieşte pentru pretinse necesităţi politice mai mult decât poate suporta producţia poporului va ajunge, pas cu pas, la sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simţitoare prin trebuinţele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice”105; precum şi că „sărăcia e un izvor de rele fizice şi morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadenţei economice”. (Două monografii…, Timpul, 5 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 325.)

„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostrum este demagogia”(Pseudo-Românul ne cere…, Timpul, 16 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 119), căci „demagogii neştiind nimic, neavând nimic, vor să se ridice deasupra tuturor şi să trăiască din obolul nemeritat al săracului. Ei se întemeiază pe nevoile – din nefericire veşnice – şi pe lesnea crezare a mulţimii; şi, fiindcă, în genere, sunt înzestraţi în loc de minte cu vicleşug numai, stăpânirea lor înseamnă domnia brutalităţii, a viciilor şi a uşurinţei”( Credem că destul am vorbit…, Timpul, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 169)…„Meşteşugul absolutismului demagogic constă în regula(;) de a păstra aparenţele, dar de-a călca cuprinsul, de-a păzi litera, dar de-a ocoli spiritul Constituţiei” (Manuscrisul Deci, traducând această comparaţie…, în Opere, vol. XI, pag. 463)…

„De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad şi mor prin demagogie, sau prin despotism, „Nu există în adevăr decât două forme ale tiraniei şi ale decadenţei unui stat omenesc: despotismul şi demagogia. Şi despotismul egalizează pe oameni, supuindu-i unuia singur, lăsând să se degenereze cele mai nobile facultăţi ale lor, patimile bune şi inteligenţa; precum şi demagogia are acelaşi fatal efect, prin indiferentismul care-l inspiră naturilor deschise şi mari, văzând în faţă-le biruinţa constantă a mediocrităţii şi a şiretlicului”( Discuţia iscată…, Timpul, 14 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 32”) (A discuta cu ignoranţa…, Timpul, 26 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 150)…„În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea mulţimei, a ignoranţei, a pasiunilor măgulite şi linguşite de demagogi. Când ştie cineva că toată civilizaţia şi cultura omenească e neapărat (e, din păcate, n.n.) mărginită la cercurile acelea care au îndestul timp şi destulă neatârnare pentru a le învăţa şi pricepe, când ştie că nimicind capul unui învăţat spre exemplu împiedicându-l, permanent, pe acesta din urmă, prin obstrucţiuni legislative, economice, sociale etc., să-şi câştige, din muncă cinstită şi prestată în domeniul competenţei sale cultural-ştiinţifice, un trai zilnic măcar decent; şi supunându-l astfel la tot cortegiul de prejudicii psiho-fizice care decurg din înfometare şi din umilinţă (n.n.) ai nimicit învăţătura lui, care era poate rezultatul unei dezvoltări de sute de ani rodul transmiterii şi îmbogăţirii intergeneraţii a zestrei cognitiv-axiologice (n.n.), când ştie apoi că nulitatea demagogică nu suferă nici un merit adevărat lângă sine şi că, ea şi cu semenii ei, voieşte a fi tot, atuncea vede lesne că radicalismul şi demagogia, sub scutul sufrajului universal şi al principiilor liberale – de care ştiu a se servi cu mare succes, mulţumită credulităţii maselor şi slăbiciunii sau sentimentalismului oamenilor luminaţi – demagogii conduc lumea la distrugerea civilizaţiunii, la haos. (Mihai Eminescu, Credem că destul am vorbit…, Timpul, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 169),

„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura
dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie, trebuie să fii înrudit cu ei” (Urmând discuţiunea…, Timpul, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 269)…

Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă”…. (La propunerea noastră…, Timpul, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104) „Cârciumile sunt localuri de îndobitocire şi de prostituţie sufletească” (Camerele actuale de revizuire…, Timpul, 17 iulie 1879, în Opere, vol. X, pag. 301)… Mai mult, „a fost natural ca, în urma acestei extenuaţiuni de putere, multe rele endemice, şi altele de caracter endemic, să se ivească şi să decimeze populaţiile. Astfel, rasa română„însuşi sâmburul naţionalităţii”, (idem, Nu vom discuta cu «Românul» principii…,Timpul, 8 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 163) scade„în proporţii înspăimântătoare”, şi străinii sporesc. Numărul infirmilor la recrutaţie a crescut an de an, ţara a fost bântuită de pelagră, de intoxicaţiune palustră, de anghină, vărsat, toate astea în urma influenţei pernicioase ce o exercită asupra sănătăţii mlaştinile, locuinţele insalubre şi neaerate, hrana neîndestulătoare şi munca excesivă”((Formă şi fond, Fântâna Blanduziei, 11 decembrie 1888, în Opere, vol. XIII, pag. 331), „sărăcia şi urmările ei morale – adică asupra moralului precum şi asupra moralei n.n. -, decăderea vieţii de familie”(Nu vom discuta cu «Românul» principii…, Timpul, 8 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 163)…„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, „sărăcia şi urmările ei morale – adică asupra moralului precum şi asupra moralei n.n. -, decăderea vieţii de familie” Nu vom discuta cu «Românul» principii…, Timpul, 8 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 163…

Viorica Nicolescu/UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.