Interviu cu predare de ștafetă pe Transfăgărășan cu Caporal Pavel Flinta – ANNO DOMINI 2020

AMINTIRI DIN TRECUT ÎN PREZENT.

EXPUNERE PRELIMINARĂ      

Transfăgărășanul reprezintă o capodoperă a trecutului istoric românesc, întins pe versanții Carpaților, o adevărată „coloana vertebrală a unității de neam a românilor” din spațiul carpato-pontic. Impusă prin ctitorie, epopeea Transfăgărășanului nu este o legendă, ci o realitate a trecutului nostru istoric, însă cu siguranță, prin amploarea și unicitatea sa, va intra în legendă ca un simbol al veșniciei unității de neam și țară. Traseul Transfăgărășanului reprezintă de fapt, o conexiune între fenomenul milenar al transhumanței în acest spațiu mioritic în care deplasarea turmelor mioritice au legat un lanț firesc și natural, devenind parte integrantă a realităților românești.

Adevărați eroi au creat, construit și iubit Transfăgărășanul, eroi ce nu au cedat în fața vicisitudinilor naturii; acești eroi – de multe ori pierduți în negura istoriei – trebuie înscriși ca reprezentative figuri ale istoriei României, iar cuvintele lor sunt menite a fi înscrise cu litere de aur în cartea de istorie a românilor.

Un astfel de erou este caporalul PAVEL FINTA, pe care, vara anului 1971 îl găsea instructor la școala de gradați la Alba Iulia, pregătind militarii pentru misiuni cu caracter specific geniștilor. A primit misiunea de a se deplasa pe Transfăgărășan și de a se angrena în lupta cu forțele muntelui.

Realitatea zilelor anno domini 2020 m-a determinat să consemnez interviul ce mi-a acordat de d-nul Pavel Finta și pe care îl redăm pentru a intra în istoria viitorului:

Reporter(R): Domnule Finta, cum ați ajuns pe șantierul Transfăgărășanului?

Finta(F):În vara anului 1971 îmi satisfăceam stagiul militar la o unitate de geniu din Alba Iulia. Făcusem școala de gradați, am primit gradul de caporal și instruiam militarii din ciclul unu de stagiu militar.Șantierul Transfăgărășanului cerea forțe suplimentare, deoarece dificultatea condițiilor de lucru creau întârzieri mari în derularea proiectului.M-am deplasat la începutul lunii iulie 1971, împreună cu o parte din militarii instruiți de mine, la punctul de lucru de la Izvorul Ursului, aflat pe drumul spre Bâlea Cascadă.Nu am mai avut timp să ne mai gândim la condițiile de adaptare și am intrat direct în ritmul de lucru alături de ceilalți colegi aflați acolo.

R: Ce tip de lucrări vi s-au repartizat și dacă aveați în dotare mijloace tehnice pe măsură?

F: Eu am primit calificarea de artificier. Trebuia să dislocăm roca muntelui pentru a fi apoi cărată de buldozere și basculante. Săpam locașuri în stâncă, cu ranga, cu dalta, ajutați de baros și lopată, pentru a monta explozibilul necesar, ca prin explozie să spargă roca. Aceste unelte le căram mereu cu mine, în sus și în jos, ori de câte ori se repeta operațiunea. Era o luptă crâncenă, nu era loc de poezie, de gânduri către casă, către drăguța din sat. Orice eroare însemna riscul accidentelor sau chiar pierderea vieții. Am avut multe cazuri de acest gen. Învățai să eviți pericolul prin pățaniile celor din jurul tău.

R: Cum ați reușit să înfruntați vitregiile naturii?

F: Eram în floarea tinereții pe vremea aceea! Dar munca cu lopata și târnăcopul ne ducea la epuizare. Trebuia să avem grijă și de condițiile terenului foarte accidentat, în stânga și-n dreapta erau prăpastii, terenul foarte alunecos, vânturi necruțătoare, ceață densă. De ploi și ninsori în plină vară, nici nu mai vorbesc! Seara, când ne adunam la dormitoare, mai găseam ceva timp pentru a citi câte o scrisoare, primită de acasă sau de la iubită. Mai scriam și noi, ne mai plângeam unii la alții, că nu găseam plicuri, pixuri, timbre,…, scrisorile circulau cu întârziere.

R:Și cum ați reacționat la primirea primei scrisori de acasă, de la Alba Iulia?

F: Da, am scrisoarea de atunci! Le păstrez cu sfințenie! Imediat o deschid!

Scria mama mea așa: ,,Dragă Pavel! Am așteptat foarte mult scrisoarea ta, n-am știut nimic despre tine, deja am cumpărat lanternă, bec de rezervă și baterii, plicuri pentru scrisori și timbre. Tata ți-a luat pastă de bărbierit și lame de ras. Sora ta, Măgduș, a venit acasă de la București și ți-a adus două cravate frumoase,…Te sărutăm cu drag, tata, mama și Măgduș!”

Cam așa erau scrisorile noastre de la familii. De dat telefoane, nici nu se punea problema. Aflam prin aceste scrisori veștile de acasă, din familie, gospodărie, de prin sat sau oraș. Din când în când primeam și pachete de acasă, cu mănuși, ciorapi, dulciuri, fructe.Dar stați un pic, să vă arăt scrisoarea primită de acasă, de ziua mea!

„Dragă Pavel, înainte de toate de ziua ta îți dorim numai bine și sănătate, să poți îndeplini datoria de militar și să vii acasă sănătos. Sora ta îți trimite în pachet, de ziua ta, o sticlă de pepsi, 120 bomboane de ciocolată. Să le dai și la militarii cu care lucrezi. Îți mai trimite o ciocolată cumpărată de Ziua recoltei, mere. Te sărutăm cu drag, tata, mama și sora!”

R:Părinții tăi au avut ocazia să te viziteze?

F: Da, au ajuns la mine la începutul lui septembrie 1971. Au venit cu trenul de la Alba Iulia până la Sibiu, apoi cu autobuzul până în satul Cârțișoara, aflat la poalele munților. De acolo vreo 10 kilometri au mers pe jos, până la Bâlea Cascadă. Vizita a durat câteva ore, după care s-au întors iar pe jos, până în sat și de acolo la Sibiu, cu autobuzul.

R:Se apropia toamna, au început și ploile. Cum ați continuat activitatea în zona Bâlea Cascadă?

F: În condiții deosebit de grele. Ploile provocau torenți amenințători, ne udam la picioare, mănușile nu mai țineau de cald, nu aveam timp de foc. Ne încălzeam la tobele de eșapament, de la basculante și compresoare. Am continuat activitatea în această zonă, în diferite puncte de lucru, până la sfârșitul lunii decembrie 1971. Am plecat apoi la unitate la Alba Iulia, și în februarie 1972 m-au lăsat la vatră.

R:Mulțumim pentru impresionantele cuvinte, cu siguranță munca depusă de dumneavoastră alături de mulți alți eroi ai Transfăgărășanului, sacrificiului – de multe ori suprem, sunt adevărate mărturii ale unui legământ românesc de a lega cele două provincii istorice, Transilvania și Țara Românească și vor rămâne ca un mesaj clar către viitor pentru unitatea veșnică a românilor.

A consemnat,

Col. (r.)dr. ing. Constantin Avădanei

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.