Vorba e… eu pentru cine votez?… citat de Ion Luca Caragiale
Celebra replică a Cetăţeanului turmentat este în aceste zile mai actuală ca oricând. Geniile seduc eternitatea şi o confiscă. Pe merit. O lectură atentă a scenei în discuţie („O scrisoare pierdută”, Actul I, Scena VII) semnalează faptul că primul cuvânt rostit la intrarea în scenă a celebrului personaj este „Sluga!”, iar puţin mai încolo” (…), dar vorba e, eu alegător, eu… apropiat, eu pentru cine votez?”, nu eu cu cine votez. Aceasta este realitatea, crudă şi dură. Dintotdeauna, noi suntem slugile şi nu votăm pentru noi, cum ar fi normal, ci pentru Ei, neutilii sau mai bine zis inutilii naţiunii, tot dintotdeauna. Nu toţi, ce-i drept, dar cei mai mulţi.
Şi ca să demolez şi eu un mit, cel al onorabilităţii Cetăţeanului turmentat, considerat îndeobşte singurul personaj cinstit din piesă, cel puţin aşa ni se spunea nouă la şcoală, reproduc, din aceeaşi scenă, a VII-a, mărturisirea acestuia „…mă cunoaşte conu’ Zaharia de la 11 fevruarie…” Or, un participant/aderent la complotul în urma căruia a fost detronat, în noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, iubitul prinţ patriot şi pământean Alexandru Ioan Cuza, acel om, poate fi considerat oricum, numai cinstit nu. Şi, ca să nu vă zăpăcesc şi încurc cu totul, vă las speranţa de a-i căuta pe cei cinstiţi printre cei din masa de alegători. Ei, marii anonimi, sunt eroii oneşti ai naţiei române.
Luna acesta, septembrie 2020, vom avea alegeri locale, apoi parlamentare. Cei care au speriat România, cum spun mucaliţii. Mulţi candidaţi, nedumerire şi zăpăceală mare. Alegătorul român este pe bună dreptate nedumerit şi încurcat. De ce? Pentru că cei care au ajutor şi sprijin nu merită, iar cei care merită nu au ajutor şi sprijin. Românul simplu şi de bună-credinţă, cum sunt toţi cei mulţi, nu poate să înţeleagă de ce este nevoie să fie cheltuite milioane de euro pentru nişte alegeri aproape secrete, fără dezbateri electorale între candidaţi. Adepţii teoriilor conspiraţioniste şi ai scenariilor politice spun că nu românii aleg , ci oculta mondială.
Dacă ar fi aşa, ce rost mai are toată nerozia asta. O ipocrizie şi prefăcătorie banale şi inferioare, o bătaie de joc şi foarte costisitoare pe deasupra. Dar vă redau un text mai actual decât oricând, în care Caragiale îi răspunde, cu umor, inteligenţă şi patriotism nedisimulat dezamăgitului de tot şi de toate, lui Vlahuţă. Epistola lui Caragiale este nu doar o încercare de ridicare a moralului „fratelui Vlahuţă”, ci şi un elogiu adus virtuţilor neamului românesc „nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă”. Un neam despre care, spunea Caragiale, „încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni…”.
„De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici chiar nu s’ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni.
Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni – precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca şi cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai aşa, altul mai altminterea; dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace! Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne ca lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Nu, hotarât; neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă; nu e pân’acum dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poata comanda; încă nu ştie de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă şi ‘n brânză.
Să se prăpădească neamul românesc? Dar întoarcă-se Oltul şi Mureşul de-a’ndărătelea către obârşia lor în crearea munţilor Cicului, neamul românesc tot el, neam românesc va fi, lucrând cuminte, aşteptând cu răbdare vremea când să dea şi el culturii şi civilizaţiei europene concursul lui specific, pe cât va fi fost înzestrat pentru asta de Pronia cerească – fiindcă oricum ne-om învârti şi ne-om răsuci noi oamenii, legile care stăpânesc mersul omenirii tot în mâna Proniei cereşti sunt şi trebuie să rămâna; căci a puterii acesteia nepătrunse de noi este şi omenirea o arătare.
Fie dată în omenire parte cât mai frumoasa şi neamului românesc!
Dumnezeu să te ţină în sfânta lui pază!
Al tău vechiu,
Caragiale”
I.L. Caragiale, Despre lume, artă şi neamul românesc, Editura Humanitas, 1994
Şi închei cu un îndemn: Votaţi candidaţii patrioţi! Pe cei care iubesc Ţara şi cinsteşte/ respectă Poporul şi sigur va fi mult mai bine. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Viorica Nicolescu / UZPR