default-logo

Familia tradițională

Port în mine dragi amintiri ale vremurilor copilăriei petrecute la Putna-Almăj, pe când familiile erau aşezate cu mai mult temei decât astăzi. Toamna târziu şi iarna, când familia ţăranului era adunată în casă, puteai să vezi frumuseţea şi simplitatea vieţii de familie în toată măreţia ei. În soba (odaie, cameră) cu miros de busuioc sau de gutui puse pe fereastră ori pe orman (dulap), cu icoane străjuite de frumoase ştergare, în ritmul suveicilor războiului de ţesut al mamei, când tatăl prelua o parte din muncile gospodinei şi făcea ţevi pentru ţesut iar bunicii se ocupau de copii spunându-le povești, învăţându-i principii de bună creştere, făcând jocuri de isteţime a minţii ori învăţându-i cum să îşi facă rugăciune.

Alături de icoanele sfinţilor, pereţii erau plini de pozele familiei – bunici, părinţi şi copii. De multe ori soţul era îmbrăcat militar cu mustăcioara lui ce reprezenta pământul pe care îl munceau şi îi hrănea. Femeia cât şi copiii erau în costumul popular făcut de ea, cu înfăţişare de sfinţi. În aceeaşi cameră se găseau cununi din spice de grâu. Grâul reprezenta viaţa pe pământ. Din acesta se fac şi prescurile pentru Biserică. Ele reprezentau viaţa materială şi viaţa spirituală. Reprezentau legătura dintre cer şi pământ, dintre forţele văzute şi nevăzute.

Ţăranii români aveau în mâinile lor muncite trei simboluri esenţiale – plugul, pâinea şi Evanghelia. În sufletul lor era o credinţă simplă cât mai simplă, adevărată – creştin şi ortodoxă. Ei iubeau munca, limba, neamul şi pe Dumnezeu. Prin ei s-a conservat şi perpetuat identitatea naţiunii române – prin viaţa de familie, cultură, tradiţie, istoria şi civilizaţia formată răstimp de milenii pe acest pământ sfânt numit ROMÂNIA.

Toate acestea, un miracol al vieţi, pentru mine au rămas icoane dragi la care mă întorc mereu cu bucurie. De aceea se impune pentru urmaşi venerarea străbunilor.

Astăzi, „aginturili„ prin agenţi ai globalizării, fie ei străini sau români, prin acţiunile lor au intenţia de a dispare naţiunea română. Dar aşa cum s-a întâmplat de-a lungul mileniilor, locuitorii din Grădina Maicii Domnului nu vor pieri. „Omul nu prea mai are ce face, nădejdea rămâne numai în Dumnezeu „ (INPS IOAN).

 Prof. PAVEL PANDURU

UZPR CARAȘ-SEVERIN

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.