Ziaristul Radu Macovei a plecat, discret, în lumea fără dor

Un Apostol al cuvântului scris
Va fi depus la Biserica Sfântul Nicolae; cina, sâmbătă – 26 septembrie 2020, la ora 18.00 și slujba de înmormântare duminică, la ora 12,30.
Radu Macovei, ziarist și Om între oameni, a plecat discret în lumea fără dor, cu un dor imens de viață. Nici o clipă suferința sa nu i-a fost umbrită de teama că nu va ieși la liman din încercarea pe care Dumnezeu i-a trimis-o în ultimele luni de viață.
Numele și renumele acestui Om al Cuvântului și de cuvânt, un cavaler al faptei bune mi s-a întipărit în minte și în suflet înainte de a ajunge ziarist la cotidianul Viața liberă. Îi citeam, cu nesaț, relatările despre viața culturală din Galați înainte de momentul de răscruce din decembrie 1989. Relatările sale erau o sărbătoare pentru noi, gălățenii, pentru că – în bezna veacului de aur – cultura solidă, pe care își sprijinea demersul jurnalistic și condeiul de excepție ne hrănea sufletește. Reportajele, interviurile și eseurile sale ne făceau să uităm de corvezile zilnice. Erau ca o candelă care lumină lin în toiul nopții.
Radu Macovei s-a născut pe 1 martie 1943, la Roman, județul Neamț. Este absolvent al Facultății de Filologie (acum Facultatea de Litere) din Iași, promoția 1965. După ce a făcut stagiul militar, în anul următor a ajuns la Galați, unde a primit misiunea de a sluji comunitatea gălățeană, din poziția ziaristului de eveniment cultural. A fost șef al secției Cultură a cotidianului „Viața nouă”, și din acestă poziție a susținut actul cultural, a luminat, a încurajat și îndrumat inclusiv studenții din tânăra redacție „Orientări” din cadrul Universității „Dunărea de Jos” – Galați. Cu ocazia unor mari evenimente culturale ale tineretului, ziaristul Radu Macovei a avut misiunea de a coordona realizarea unor publicații studențești, în special, în cadrul Festivalului de Artă și Cultură Studențească, organizat de Centrul Universitar – Galați. Teatrele gălățene, dar și artiștii plastici, dascății, toți îi cunosc dăruirea cu care le-a fost mereu alături.
Avea în scris și în faptă o aristocrație a Binelui și a Frumosului, fiindcă acest Cavaler al Cuvântului are rădăcini adânc înfipte în aristocrația românească, fiind nepotul după mamă al marelui compozitor, dirijor și profesor Sergiu Celibidache. Fiecare strunea și slujea, în felul său; ziaristul prin puterea cuvântului, dirijorul cu magia sunetelor.
A cunoscut și prigoana, în 1972, tânărul ziarist Radu Macovei fiind scos din fosta redacție a ziarului „Viața Nouă”, pe motiv că soția este fiică de preot. A fost reangajat după doi ani. Nu-mi amintesc să fi făcut caz vreodată de această întâmplare nefericită din viața sa care a marcat viața Dumnealui și a familiei sale.
În ziua de 22 decembrie 1989, ziaristul Radu Macovei a fost cel care a lansat invitația colegilor din fosta redacție: „Să facem un ziar anti-Ceaușescu!”. Așa s-a și întâmplat, Domnia Sa fiind Omul care – în zorii Revoluției din Decembrie 1989 – avea să dea României primul cotidian, să tipărească primele gânduri de „Viață liberă” din România postdecembristă. Imaginile Televiziunii Române, în care este prezentat ziarul „Viața liberă” stau mărturie a acelor timpuri, sfințite de Dumnezeu.
Domnul Radu Macovei s-a numărat între inițiatorii și organizatorii noului cotidian, a fost chiar inima acestui nucleu, care s-a clădit începând cu primele clipe ale Revoluției din Decembrie 1989. Nu numai că a avut curajul unui erou și cuvintele acasă, nu numai că ne-a fost mentor și părinte în ale ziaristicii, dar acest Cavaler al Cuvântului a fost și un iscusit administrator și organizator, într-un domeniu de elită, presa scrisă, în care mulți au abandonat cursa. Cine își închipuie că a face un cotidian și a menține pacea socială, într-un județ de talia Galațiului, este ușor se înșală. Radu Macovei nu numai că a călit la Școala Vieții libere câteva zeci de ziariști, ci ne-a învățat să empatizăm cu cititorii, cu cei peste 400.000 de locuitori ai municipiului Galați și cei peste 600.000 din județul nostru. În primii ani de după decembrie 1989, cotidianul „Viața liberă” avea un tiraj de 125.000 de exemplare pe zi, și 60.000 de abonați. Erau zile în care o ediție se tipărea în câte două tiraje. O organizare ca la carte din care nu lipsea sprijinul echipei de ziariști curajoși, profesioniști, de la „VLG”. Exista în persoana și personalitatea ziaristului Radu Macovei o îmbinare exemplară între profesionalism – clădit pe o vastă cultură – și calitățile sale de iscusit manager. Ne „băteam”, în tiraj și relatarea faptelor bune, cu Iașiul și Constanța. Și ani buni, am fost în fruntea topului…
Domnul Radu Macovei, alături de alți slujitori ai cuvântului din țara noastră, este fondator al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Filialei UZPR – Galați, entitate profesională organizată pe structura Trustului de Presă „Dunărea de Jos”. A fost președinte al Filialei UZPR – Galați și vicepreședinte al UZPR.
Libertatea de exprimare a cuvântului, empatia cu cititorii gălățeni și ilustrarea preocupărilor și durerilor social-culturale și spirituale din marea comunitate gălățeană au fost vectori care au ghidat întregul corp redacțional de la Școala de presă a Vieții libere. Mulți dintre discipolii săi, prin ani, au fost la rându-le, inițiatorii unor publicații, ale unor posturi de radio și televiziune, în comunitatea gălățeană, și nu numai.
Ne spunea, adeseori, la întâlnirile de redacție că scopul suprem al ziaristului profesionist, care se bazează pe puterea cuvântului şi pe formele de expresie publicistice şi literare, este „de a informa, dar și de a educa, de a schimba mentalităţi, de a determina atitudini pozitive în rândul comunităţii”. Nu-i plăceau „struțo-cămilele” și când minciuna, furtișagul, dezinformarea, „fake news”-ul se cuibăreau prin vreun ungher al locului, ziaristul Radu Macovei susținea din toți rărunchii demascarea unor astfel de impostori, în stilul său, care s-a imprimat adânc și în stilul nostru, al discipolilor săi. Fără aroganțe. Cu eleganță, cu profesionalism, cu stil, cu o aristocrație a sufletului care venea din străfundurile unei istorii de familie cu rădăcini statornice în Moldova de Sus. Ne spunea că ziaristul, ca „istoric al clipei”, trebuie să fie un „vector de echilibru”, în comunitatea pe care o slujește, că trebuie să-şi exercite profesia cu convingerea că „nu împlineşte un act de simplă alăturare de cuvinte goale, zăngănitoare, care trebuie să umple un spaţiu tipografic pentru următoarea ediţie, ci demersul ziaristului trebuie să fie și crezul său, în slujirea cuvântului și instaurarea păcii sociale în comunitate, și nu numai”.
Prin actul jurnalistic, ziaristul informeză şi formează, corectează, dar şi deschide un dialog real între societatea civilă şi instituţiile administrative, guvernamentale din plan local, judeţean, naţional. Când pune şi suflet în actul său de creaţie, ziaristul schimbă mentalităţi, înnoieşte inimile oamenilor, luminează comunitatea în care trăiește.
Din această perspectivă, maestrul Radu Macovei a fost iniţiatorul, organizatorul și mediatorul unor mari campanii de presă, sensibilizând opinia publică în legătură cu aspecte care privesc îmbunătățirea vieţii din Galaţi şi din România, demersuri pe care le-a susținut cu convingerea şi credinţa că au ca efect instaurarea binelui și a păcii sociale în comunitate.
Prin deschiderea sa către Bine și Adevăr, cotidianul „Viața liberă” a fost între primele publicații care a susținut, între altele, viața cultural-religioasă, prin redactarea unei pagini de „Credință”, editată săptămânal, vreme de peste zece ani, în paralel cu pagina de „Cultură”. Credința și viața Bisericii noastre, cultura și tradiția românească nu au fost aspecte de „nișă” pentru omul și ziaristul Radu Macovei.
Înainte de cumpăna dintre milenii, domnul Radu Macovei a fost deputat în Adunarea Națională Bisericească și în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei „Dunării de Jos”. Ca fiu al Bisericii Ortodoxe nu s-a sfiit să se alăture multor demersuri firești ale vieții bisericești la nivel local și național. Făcea totul cu discreție și cu noblețe.
A fost deputat eparhial, în mai multe mandate, în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, și pentru multele fapte de bine, știute și neștiute, a fost onorat cu cele mai înalte distincții: „Crucea Patriarhală”, acordată de blândul nostru Patriarh Teoctist și „Vrednicia andreiană”, din partea Înalt Prea Sfințitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos.
Între multe alte evidențe, pentru apostolatul său în slujirea cu credință a cuvântului scris, timp de peste jumătate de veac, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România i-a înmânat „Ordinul Ziariștilor – clasa I-aur”.
Acum, la ceasul despărțirii de grijile acestei lumi trecătoare, când ne cheamă la ultima întâlnire de… redacție, cu tânguire de înmormântare, ne rugăm bunului Dumnezeu să-l numere în rândul celor drepți ai Lui.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Maria Stanciu /  UZPR – Galați

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.