Istoria recentă a audiovizualului, tema Congresului Internațional de Istorie a Presei

Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), împreună cu Universitatea din Piteşti, organizează, sâmbătă, 19 septembrie, în format online, al XIII-lea Congres Internaţional de Istorie a Presei, cel mai important eveniment ştiinţific de acest fel. Profesori, cercetători și personalități ale presei participă la reuniunea științifică care se desfășoară în trei secțiuni. Autoritățile argeșene, Arhivele Militare Române şi Societatea de Ştiinţe Istorice din România sprijină evenimentul. De asemenea, printre partenerii media de tradiție se numără Agenția de presă Rador a Radio România.

Tema din acest an este „Audiovizualul, o istorie recentă (1928-2020)”. Lucrările sunt grupate pe 13 direcții de cercetare, cum ar fi: „Începuturile radiofoniei, studii monografice. Personalităţi reprezentative pentru perioada pionieratului. Radiodifuziunea începuturilor. Diversificarea emisiunilor – politică, de informare generală, pentru femei, ştiinţifice, medicale, religioase, de divertisment”; „1928, 1956, 1990: România şi teritoriile locuite de români – circumstanţe economice, sociale, politice şi culturale ce încurajează apariţia şi dezvoltarea audiovizualului sau programele editoriale. Influențe străine, modele culturale în evoluția presei audiovizuale”.

Comunicările urmează să fie publicate în volumul „Audiovizualul, o istorie recentă”.
Consiliul ştiinţific al congresului este format din cunoscuți profesori de la universități din Galaţi, Cluj-Napoca, Bucureşti, Oradea, Iaşi, Moldova, Timişoara, Pitești, Constanţa, Craiova, Suceava, Cluj-Napoca./cionescu

RADOR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.