Dumnezeu, conștiința și…poetul

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

1. POETUL este „MĂRTURISITOR AL LUMINII”… altfel ar trăi cum bate vântul, într-o lume schimonosită, în destrămare. În publicistica sa, Marele Eminescu detalia despre şansa omului de a câştiga conştiinţa nimicniciei sale şi convingerea mărimii lui Dumnezeu, scăzând, în acest mod, deşertăciunea lumii. Caut prin vers, dorindu-l din ce în ce mai limpede, aşezat pe aripă de înger, mărimea lui DUMNEZEU, să scad măcar o picătură din deşertăciunea lumii, să pot spune, precum filosoful, DUMNEZEU EXISTĂ! EU L-AM ÎNTÂLNIT! Şlefuindu-mi cuvântul prin învăţătura cuvântului Lui, prin poezie poate voi putea ca în mărturisirea ultimilor stareţi de la Mănăstirea Optima, să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd şi să iert. Poemul „Lângă cununa de spini”, scris la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, mă defineşte foarte bine: „IARTĂ-MI, DOAMNE, NETEZIMEA DEGETELOR,/ N-AM FRĂMÂNTAT DESTUL STRUGURII PĂMÂNTULUI,/ PÂNĂ LA LUCIU,/ PÂNĂ LA STRIGĂT,/ DAR ŞTIU SĂ ARĂT CU MÂNA SPRE CER; SPRE LOCUL ÎNALT UNDE CUVÂNTUL E CÂNTEC”.

2. „Când tot mai puţini oameni citesc în CARTEA CONŞTIINŢEI, când purtăm sentimentul că suntem fiinţe rămase pe-dinafară, când ziua e strămbă şi pâinea de zgură, vorba cronicarului, ne reîntorcem la LEAGĂN-PRAG-POARTĂ-POM şi CRUCE, ne reîntorcem ACASĂ unde e şi MAMA, şi PATRIA. Este triada lui Ioan Alexandru în care mă regăsesc: FIU-MAMA-PATRIE – este şi triada din lirica lui Grigore Vieru – pentru a putea bea paharul până la fund în jarul adevărului, pentru a putea fi în RODIRE. Sub mâna, ochii, rugăciunea mamei, care sunt mâna, ochii şi RUGĂCIUNEA PATRIEI, gândul meu e fără vini şi fără înserare, totuna cu vindecarea rănilor, cu vestea de viaţă străbătând VEAC de ÎNVIERE. În poemele Zoreniului, MAMA încinsă cu răcoarea zorilor, intră în lanul de grâu, secerându-l de spice, VENIND SEARA CU ÎNGERII ÎN POALĂ. Şi PATRIA CÂND NU E TRĂDATĂ, E ÎN LANUL DE GRÂU, CU CERUL ÎN SPICE. Şi FIUL la fel”.

3. „Prelungirea vieţii poetului, eu o caut în DUMNEZEU”. Dacă în jur se prăbuşesc altare, LUMINA DUMNEZEIASCĂ, le reface prin cuvânt: „ÎN GÂNDIRILE LINE / DĂNI-L, DOAMNE, ŞI ASTĂZI ŞI MÂINE, / ŢINE-I CUMPĂNA ÎNALTĂ ŞI VIE, / NAŞTE-I CLIPĂ ŞI CREŞTE-I VECIE”.
Prof. dr. VALENTIN MARICA (1949-),
scriitor, poet, publicist român, doctor în filologie, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Uniunii Scritorilor din România.
S-a născut în satul Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud. Este absolvent al Facultăţii de Litere specialitate română-italiană şi al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca; senior-editor la Radio România Tg- Mureş. Redactor la Radioteleviziunea Română, secretar literar la Teatrul Naţional din Tg. Mureş, lector la Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureş şi la Facultatea de Jurnalism a Universităţii „Dimitrie Cantemir”, consilier al Direcţiei pentru Cultură Mureş. Preşedinte al Fundaţiei Culturale „Cezara Codruţa”, director al Editurii „Cezara Codruţa Marica”, director al Centrului de studii literare „Grigore Vieru”, redactor-şef adjunct al revistei „Vatra Veche”, colaborator permanent la Radio România Cultural. Ca membru al Societăţii Filologilor din România a susţinut comunicări ştiinţifice despre D. Cantemir, I. Slavici, M. Eminescu, L. Blaga, T. Arghezi, L. Rebreanu, G. Călinescu. Debut literar în anul 1970, la Iaşi, în revista „Cronica”. Autor a numeroase volume de poezie şi publicistică, istorie literară şi interviuri. Dintre volumele sale de poezii amintim: Metanii, Vecernii, Laguna umbrei, Secantă la ochiul mimozei, Cruci în deşert, Poemele Zoreniului, Tăcerea magilor, Frigul visului, La fântâna îngerilor, Schitul numelui, Mâini de alint, Îndurare amiezii, Metanii peste strigătul arborelui şi multe altele. A fost recompensat cu foarte multe premii, distincţii, şi de diplome de „Cetăţean de Onoare” a unor localităţi, cum ar fi oraşul Sărmaşu, locul unde a studiat 4 ani în timpul liceului.
O fiinţă deosebită, o voce aparte, o gândire înaltă, ziditoare, sensibilă în sensul frumos al cuvântului, care te acaparează din primele momente, iar spaţiul de faţă nu ne permite să cuprindem o personalitate de excepţie ca a domniei sale (n.a.).
Cuvinte de suflet:
* – „Cuvântul e o picătură de sânge şi numai el mă face viu”.
* – „Numai îngerul îmi spune, cum să calc iasca din freamătul crucii, numai îngerul îmi spune că apa ce curge printre sălcii, e vecernie…”
* – „Prin peţiolul frunzei trece pulberea creştetului meu: ţărmul opal al cuvântului”.
* – „L-am cunoscut pe Dumnezeu în ŢARA SFÂNTĂ… acolo, litera scrisă nicicând nu a tremurat mai tare în carnetul de reporter…sfinţeam subiectul şi predicatul; totul se petrecea sub văzul icoanei şi sub văzul lui IIsus. Oare… „Prea târziu bem vinul măslinilor?”
* – „CÂND AJUNGI LA RĂDĂCINA LUMINII, ŢI SE DĂ CHIP DE UMILINŢĂ”.

P.S. IOAN ALEXANDRU (1941-200), poet, scriitor, om politic, membru fondator și vicepreședinte P.N.Ț.C.D., prof. Univ. Dr., jurist specialist în drept administrativ:„Casă nu-ţi poţi face fără patru pereţi. Iar aceşti patru pereţi sunt cele patru Evanghelii. Este Scriptura, Evanghelia lui Hristos peste care vin scrisorile Sfântului Apostol Pavel şi celelalte, care sunt ca un acoperiş de şindrilă, cum sunt peste biserica aceasta”.

Părintele Ilie

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.