DRAPEL PE REDUTĂ

Trebuie să recunosc că toate izbânzile pe care le-am obținut de-a lungul vieții le datorez părinților și profesorilor mei.

De la ei, de la învățătorii mei, care mi-au rămas învățători pentru o viață, am deprins nu numai a scrie și a citi, a număra și a linia, nu numai dulcea noastră limbă, nu numai istoria zbuciumată a țării, ci și verticalitatea, bunătatea, cumsecădenia, curajul.

Tot ei ne-au învățat să deosebim binele de rău, adevărul de minciună, bărbăția de lașitate.

Majoritatea acestora absolviseră Institutul Pedagogic din Tiraspol. 

Ei mi-au rămas modele, cărora am tins mereu să le seamăn.

Pe când eram elev, Institutul din stânga Nistrului era considerat cea mai bună instituție pedagogică din republică. La fel este considerat și azi.

A crescut mai multe generații de intelectuali. 

Un profesor de-al meu îl comparase cu un „cuib”, sălaș pentru păsări. Adică un loc unde i-au crescut aripi și unde a deprins Zborul.

Studiile de acolo le numise lărgire de suflet și adâncire de gând.

Adică devenire de sine. 

Aș adăuga la acestea și demnitatea, care nu se preda ca obiect în aule, dar pe care profesorii nu uitau să o cultive. 

Dintre toate instituțiile de învățământ superior, Universitatea din Tiraspol are, aș zice, cea mai eroică și mai dramatică istorie. 

Pentru a avea acces la carte, studenții și profesorii de multe ori au plătit cu viața.

În 1937-’38 ea rămăsese aproape fără studenți. 

În auditoriile cu învățăcei s-a tras cu mitraliera.

De-a lungul anilor ’30 ai secolului al XX-lea Universitatea a avut zece rectori. În fiecare an – câte unul. Cinci dintre ei au fost împușcați, alți cinci – deportați la urșii albi.  Dar Universitatea din Tiraspol a rezistat. 

La sfârșitul anilor ’80–începutul anilor ’90 unicul tricolor care fâlfâia deasupra orașului Tiraspol era arborat pe clădirea acestei instituții. Acesta fusese păzit mai multe luni de zile de către studenți și profesori. 

Cu toate amenințările și sancționările, apărătorii de drapel n-au cedat, stârnind admirația întregii republici, dar și a restului Europei, de unde ajungeau corespondenți ca să fotografieze acel steag zdrențuit de gloanțe și dogorât de foc, care pâlpâia pe sediul pedagogicului tiraspolean ca pe o redută.

Așa a rămas și va rămâne în conștiința consângenilor noștri de ieri și de azi: ca un drapel pe o redută. 

La cei 90 de ani ai ei Universitatea din Tiraspol e cea mai tânără instituție de învățământ a republicii. Aș spune că aceasta e mai mult decât o academie. Ea e o stare de suflet. Ori de câte ori intru în acest sanctuar al cărții îi descopăr aulele pline de lumină, lumina izvorând din ochii studenților și ai profesorilor, dar și din manuale, din conspecte, din formule, din cifre, din cuvinte… Aici tinerii învață să învețe, să viseze, să fie ei înșiși. 

Mă bucură cadrele profesorale, în frunte cu rectorul Eduard Coropceanu, care cred în puterea ideilor de a schimba omul, societatea, lumea. Și în aceste timpuri deloc ușoare, ca și în zilele Celui De-al Doilea Război Mondial, Universitatea din Tiraspol luptă – pentru omul zilei de mâine, pentru promovarea tehnologiilor noi, pentru prosperarea țării de care aparține. Și aici cred, așa cum spunea Constantin Stere, că niciun efort nu este zadarnic. 

Cât mai multe victorii pe care le meriți, Universitate a noastră! 

La alte multe sute de ani!

 

Nicolae DABIJA / UZPR Chișinău

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.