Într-o țară  îmbătrânită

Mă simt obosită într-o țară obosită. 

Într-o țară plină de oameni care încă nu știu cine sunt ori s-au scufundat voit într-o amnezie generală. 

Într-o țară parcă mereu bolnavă, care nu mai are șanse de vindecare. O țară săracă de vise și cu inima sfâșiată, unde s-au prăbușit toate amintirile. O țară care nici nu mai știe ce o doare. Unde virușii din minte sunt mai periculoși decât cei exteriori. Unde iubirea pare să fi fost demult exilată.

Mă simt tristă într-o țară tristă, care zice că o duce bine, dar parcă nu mai respiră. O țară care suferă și stă pe patul de moarte, dar n-o aude nimeni.

Mă simt învinsă într-o țară care se lasă învinsă. Care își lasă destinul să-i scape printre degetele tremurânde de-atâtea lanțuri sau de atâta nepăsare. Și timpul parcă a rămas pe loc și n-a mai vrut să mai treacă sau a trecut, dar nu l-a mai observat nimeni. Pentru că oamenii au plecat să-l măsoare în alte țări, însă n-au putut să ia cu ei și casa părintească sau geamul prin care i-a privit Dumnezeu.

Mă simt căruntă într-o țară încărunțită, care a îmbătrânit de dorul când era o floare de colț. O țară care încă așteaptă s-o ridicăm de pe patul de suferință și s-o vindecăm de uitare. 

 

Doina DABIJA / UZPR Chișinău

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.