default-logo

Dublă lansare de carte la Bacău: autori, Marius Manta și Ioan Enache.

În cadrul Cenaclului „George Bacovia” al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, întâlnire moderată de Dumitru Brăneanu, a avut loc o dublă lansare de carte: autori, Marius Manta și Ioan Enache.

„Articolele pe care le-am scris de-a lungul anilor în rubrica mea Literaturbahn mi-au prilejuit, printre altele, şi un soi de întoarcere în timp, de rememorare a unor aspecte ce involuntar fuseseră, cine ştie din ce motiv, zăvorâte în camere întunecate. Dintre acestea ori din alte zone ce încă se cer explorate au izvorât câteva linii de interes pentru prezent. Mi-am dat seama că, una peste alta, nu ai cum să scrii dacă nu faci un pas înapoi, dacă nu laşi ideilor timpul cuvenit – pentru că, fericit sau nu, timpul rămâne unul dintre judecătorii în absolut al producţiilor artistice.”  – Marius Manta, în recentul volum Cronofiabile (Editura Studion – Bacău, 2020), titlu asemănător cu rubrica sub care-și publică, în „Ateneu”, cronicile literare. În alegerea textelor din „Cronofiabile”, Marius Manta precizează în materialul de început: „Mi-am dat seama că, una peste alta, nu ai cum să scrii dacă nu faci un pas înapoi, dacă nu lași ideilor timpul cuvenit – pentru că, fericit sau nu, timpul rămâne unul dintre judecătorii absoluți al producțiilor artistice.”

Sunt prezentate, cronologic, începând cu ediția din iulie – august 2014 a revistei „Ateneu”, o suită de „cronofiabile” (termen preluat din orologerie – care rezistă timpului), cărți de ieri, cărți ale prezentului, cărți necunoscute, cărți uitate; cărți care au nevoie de o nouă „punere în scenă”, de o reîntâlnire cu marele public. „Cronofiabilele vor fi, implicit, un pariu peste timp – uneori ar putea părea îmbătrânite, în afara modei, dar mecanismele interioare vor fi nealterate, vor purta în chip metaforic aceeași dorință de frumos, de adevăr” (Gh. Bălțătescu), precizează în continuare Marius Manta. Au rostit alocuțiuni despre volum Dan Perșa, Petre Isachi și alți scriitori.

Despre a doua carte, Ioan Enache – „Scrisori pe undele râului. Cartea a doua a pocăinței” (Editura Studio, Bacău, 2020): „Cartea aceasta grea de trăiri limită trebuie citită pe-ndelete, vers cu vers, poezie cu poezie, urmând ritualic meditațiile ce stîrnesc ecouri, îndemnând la imperioase însemnări. Cititorul grăbit al zilelor noastre n-are de profitat de pe urma lecturii, căci metaforele năvălite minții valuri-valuri, comparațiile și epitetele metaforice – toate atestînd o vervă neobosită și un vocabular surprinzător – necesită mereu empatie cînd infantil-înlăcrimată, rugător-neputincioasă, cînd tinerește-avîntată spre luptă și nădejde în biruință, cînd spăsit-aprobatoare ca o clătinare bătrînească a cugetului învins… Eventualul deficit de atenție receptoare e riscant, căci alunecările gîndului către problemele cotidiene, către necazurile aduse asupră-ne pot duce la maculări schingiuitoare ale mesajului ori pot provoca blocaje intelectuale, de această dată mai grave decît în cazul altor lecturi beletristice (am sugerat deja încă din rîndurile introductive că relația emițător-receptor este obligatoriu întemeiată pe vie credință creștină). De aceea, semințele-versuri ale cărții au nevoie de un cuget pregătit încolțirii, creșterii și rodirii: mîntuirea, deplina unire cu Tatăl.” Mihai Floarea în Revista de lingvistică și cultură românească.

Despre acest al doilea volum lansat au vorbit Marius Manta, Petre Isachi, Cornel Galben.

Întrunirea a avut loc în grădina Casei Bacovia, cu o participare bună din partea colegilor scriitori, muzică de Bach, în binecunoscuta ospitalitate a scriitoarei Tincuța Horonceanu Bernevic, muzeograf.

 

Cristina Ștefan

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.