" /> Viața lui Eminescu - episodul 3 - Vânat de Serviciile Secrete străine | Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
default-logo

Viața lui Eminescu – episodul 3 – Vânat de Serviciile Secrete străine

 
Așa după cum am vorbit la sfârșitul episodului 2 al serialului “Viața lui Eminescu”, încă din primii ani ai tinereții, Mihai Eminescu a intrat în atenția serviciilor secrete austriece și rusești, pentru pozițiile sale incisiv patriotice, într-o epocă în care Imperiul Austro-Ungar și cel Țarist doreau să controleze țările române.
Cu ce acțiuni a stârnit supărarea celor două imperii amintite, la 20 de ani în cazul Imperiului Austro-Ungar, respectiv la 21 de ani Imperiul Țarist, urmează să descoperiți astăzi.
Împreună cu jurnalistul și scriitorul Miron Manega, redactor șef al revistei Certitudinea și purtător de cuvânt al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în acest episod vom prezenta inclusiv anumite dovezi materiale (documente de arhivă) ale acestei supravegheri, a căror consecință a fost, în final, eliminarea sa brutală din viața publică.
Serialul este realizat cu sprijinul domnului Ioan Curtean de Hondol și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Vizionare cu folos!
Daniel Roxin
Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.