◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro18.04.2024

„Cum e turcul, si pistolul !”

Românii au un proverb, „cum e turcul, și pistolul” .Dacă întrebi pe cineva de unde vine această expresie, și ce înseamnă, cei mai mulți vor spune că probabil de pe vremea stăpânirii turcești și că se referă la ceva obiceiuri, adică dacă turcul era rău, folosindu-și pistolul pentru a obține bunuri, o făcea cu ajutorul pistolului, sau că se referă la oameni și obiceiurile sau apropiații lor, ceva de genul „spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești”. Greșit, de fapt proverbul vrea să facă o trimitere la aspectul exterior al unor lucruri și conținutul lor. Expresia originală era „cum e tocul, și pistolul”, dar din motive necunoscute, tocul a fost înlocuit cu turcul.

Deci, „cum e tocul, și pistolul” este corect a se spune, lucru cât se poate de adevărat. După forma și mărimea unui toc de armă își poți da seama ce armă are, trecând peste modul individualizat și marcat în care se fac astăzi toate ambalajele nu numai ale armelor ci și ale tuturor  produselor. Fie că e prelată de tun, toc de pistol, cutie de muniție, un cunoscător văzând ambalajul îți poate spune ce ar trebui să fie sub sau în el în mod tradițional, normal. Cam același lucru se poate spune și despre… societăți,  inclusiv cea  românească. Mai există câteva proverbe sau vorbe de duh aparținând unor oameni celebri, cam cu același sens.  Românii spun, „ai ceea ce meriți”, sau „la așa cap, așa picioare” iar George Orwell spunea: Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice”.

Unii au spus că „suntem, ceea ce mâncăm”,  eu zic  că merităm ceea ce alegem. Păi dacă asta e regula, de ce am face noi excepție?  Și pentru că suntem la capitolul arme, deci armată, hai să vedem dacă se aplică proverbul și relației armată-societate. Eu zic că da, deși unii, fie patriotarzi în exces, fie orgolioși peste măsură spun că nu. Civilii, în special cei care au făcut armata și au învățat doar să coase nasturi sau au fost repartizați la G.A.Z. sau munci industriale, cei care nu au făcut armata pentru că nu le-au dat voie diferite convingeri de diferită natură  dar au tras cu arcul sau pentru că a fost scoasă din program, spun că armata de azi nu se ridică la nivelul societății, că a devenit o armată de „mercenari” și fac tot ce pot pentru a o umili, batjocori, punând-o pe ultima treaptă de salarizare. Meseria de apărător al țării (unii chiar se îndoiesc că militarii și-ar mai apăra propria țară, spunând că de fapt ei luptă doar pentru bani și apărarea intereselor altor țări) nici măcar nu este trecută în nomenclatorul meseriilor, fiind cotată  practic cea mai de jos meserie, pensionarii militari prin urmare ajungând  să fie cei mai batjocoriți. Astfel în vreme ce toate pensiile civile au crescut în ultimii ani de câteva ori,(nu neapărat ca valoare, cât  ca proces) cele militare sunt înghețate de cel puțin10 ani și nu exagerez când spun acest lucru, doar prezint situația.

La rândul lor, militarii spun că meseria de militar este una dintre cele mai nobile și că nimic nu se poate compara cu onoarea de a trăi pentru a fi gata să mori pentru țară. Este un paradox, dar cam asta ar însemna meseria de militar dacă avem în vedere atât jurământul militar prin care conștientizezi și te angajezi să faci tot ce ți se cere pentru a executa ordinele primite de la superiorii tăi. Că s-a ajuns ca superiorii să nu mai fie cei militari ci aceiași civili care au un dispreț crunt față de militari, asta e altceva. Culmea este că pentru acest jurământ și respectarea lui, militarii sunt blamați și pentru acțiunile din trecut și pentru cele actuale. Pensionarii de azi sunt blamați că au făcut parte din „armata tratatului de la Varșovia” de parcă au avut de ales sau de parcă nu ar fi fost militari ai armatei române ci ai armatei sovietice. Cine ne garantează că pensionarii de  „mâine”, un mâine care va veni,fără îndoială, nu vor fi învinuiți că au făcut parte din „armata N.A.T.O.” în vreme ce urmașii lor vor fi militari „europeni”? Nimeni.

Pensionarii de azi sunt învinuiți „și asta a spus-o fostul lor președinte, pe post, că nu au făcut nimic toată viața, doar au cules porumb deși indiferent că au cules porumb, au construit canale, trans-făgărășanuri, au săpat tunele, au plantat stejari sau cules mere, nu au făcut-o pentru că așa au vrut ei ci pentru că asta au vrut politicienii care i-au condus. În concepția sau filosofia fostului președinte, militarii, ca să merite respectului lui ar fi trebuit să-și incendieze tehnica din dotare. Pe de altă parte, militarii de azi sunt învinuiți, că în loc să își apere țara, apără alte țări sau interese, că în loc să moară „construind autostrăzi” mor apărând în deșert interesele altora, că au devenit carnea de tun dar și „mercenarii” altora. Parțial adevărat, spun parțial, pentru că la fel ca și în perioada „Varșovia” nu militarii sunt cei care au decis drumul, direcția și orientarea, ci tot cei care îi învinuiesc, disprețuiesc și batjocoresc. Este însă adevărat că fără ajutorul militarilor în ’89, nu s-ar fi ajuns la această „libertate” de batjocorire a armatei.

Tot militarii, cea mai mare parte din ei se consideră nu doar „brațul înarmat” al țării, al societății ci, prin studii și pregătire, prin educație și conștiință, prin jurământul și angajamentul de viață și de moarte,  prin sacrificiul făcut odată cu intrarea în această categorie, odată cu alegerea acestei meserii, se ridică cu cel puțin o treaptă deasupra mediei românilor. Dacă aș fi fost întrebat asta cu ceva ani înainte, aș fi spus fără să ezit, că așa este. Acuma însă după ani de zile de luptă cu mentalitățile românilor dar în special pentru drepturile încălcate ale militarilor, pot spune, având în vedere atât acțiunile clasei politice, atitudinea românilor dar și reacția militarilor, fie activi fie pensionari la aceste acțiuni și atitudini, că nu este adevărat. Nu suntem cu nimic mai presus decât cei între care trăim suntem, fără îndoială, oglinda fidelă a societăţii la toate nivelurile ei și o să exemplific, nu însă înainte de a constata că indiferent ce ar face militarii, că vor sta în țară culegând (dacă mai au ce) recolte, fie că participă la acțiuni de luptă, indiferent unde, tot vor fi învinuiţi că nu au făcut ce trebuia, pentru că pentru unii, dacă inginerii trebuie să construiască, doctorii să vindece, popii să organizeze pomeni, militarii trebuie să lupte şi să moară cât mai repede, cât mai tineri, pentru că ei nu produc nimic, ei nu trebuie să ajungă la pensie, ei nu merită pensie…

Da,  sunt de acord și susțin în continuare că militarii actuali, activi și în rezervă/retragere, nu se ridică cu nimic peste media românului, pentru că dacă s-ar fi ridicat, nu s-ar afla în situația în care sunt astăzi, nu ar fi reprezentați în asociații de indivizi avizi de putere, grade, medalii, sinecuri și alte facilități prin care li se cumpără „cooperarea”, nu ar fi fost dezbinați în sute de asociații, nu ar fi asistat atât de pasivi la ceea ce li se întâmplă, nu ar fi acceptat cu atâta ușurință să le fie cumpărate conștiințele și vândute interesele, nu ar fi acceptat ridiculizarea gradului militar prin atribuirea de grade tuturor cârnațarilor sau infiltraților din politica românească, și-ar fi apărat „cu prețul vieții” onoarea, demnitatea, gradele, haina militară și statutul.

Nu au făcut asta, pentru că nu se ridică deasupra mediocrității. În ceea ce privește asociațiile și liderii acestora, în loc să se unească, fac ceea ce fac și partidele politice în special la  alegeri: arată cu degetul una împotriva alteia, numai că partidele fac asta de ochii lumii, în fapt între alegeri bat palma și își urmăresc interesele comune, care înseamnă jupuirea românului de rând. Asociațiile militare însă,  nu, între ele ura persistă, orgoliile nu fac loc cooperării, nu își dau mâna, nu au interese comune.

Recent, au avut loc alegerile locale, cu rezultate  pentru unii surprinzătoare, pentru alții  așteptate, dar, culmea,  pentru toate partidele au fost „victorioase”. Victorioșii, fără excepție în loc să își analizeze propriile „victorii” s-au apucat să analizeze „eșecurile” adversarilor încercând să-și acopere „realizările” prin mizeria din ograda vecinilor. Puterea, sau cei care dețin puterea actuală, cei care se consideră cea mai democratică formă de guvernământ de la instituirea sau apariția „Agorei”, decide, fără consultarea nimănui că renumărarea voturilor poate avea loc numai în orașele unde au câștigat oponenții lor, nu și în cele unde au câștigat (cu mari semne de întrebare) candidații lor.

Printre „victorioșii” zilei se numără un anumit partid politic, nu îl nominalizez, nu de teamă ci pentru că nu merită, așa cum nu merită nici celelalte. Imediat a apărut în media o listă a  unor candidați ai partidului respectiv la parlamentarele viitoare. Lista, cuprinzând numele a 26 de candidați toți „fii de dac” a făcut înconjurul mijloacelor de socializare. Sunt convins că toate acele nume sunt situate pe poziții eligibile, pe primele cinci locuri pentru a garanta prezența lor în Parlamentul României. Am constatat că în unele cazuri s-au trecut pe listă cu familia. Apariția acestei liste arată faptul că unii s-ar arăta „îngrijorați” de prezența atâtor nume „neaoșe” atât pe liste cât și în Parlament. Este fără îndoială o expresie nu a patriotismului, ci a luptei de partid și a campaniei electorale care nu s-a încheiat,ci continuă, sudându-se ca două țigări de buzele aceluiași fumător.

Cei care au venit cu această listă pe piață, au uitat sau se fac că nu văd, că de fapt nu este nimic de mirare în asta,  că de fapt asistăm la „sudarea” unor acțiuni care au avut și au loc în toate domeniile, plecând de la cel cultural, educațional, economic, politic și militar. Sărbătorim Halloween, introducem în vocabular cuvinte străine deși aveam cuvinte românești, deci nu e vorba de „îmbogățirea vocabularului” ci de batjocorirea lui. Firmele românești au fost înlocuite de multinaționale, resursele românești au luat calea străinătății cu acordul și chiar efortul celor care strigă „hoții !” acuma, pozând în „patrioți”. Aud că noul primar al Timișoarei tocmai a anunțat că „nu exclude” o candidatură la președinția României la viitoarele prezidențiale. Sory Fritz, da eu ți-am anunțat deja primul tentativa de candidatura, așa că ai pierdut efectul „surpriză”. Iată că și președinții se „sudează” în România.

Și pentru că am început cu o idee, cu armata și societatea, cu tocul și pistolul, să termin în aceeași atmosferă. Nici armata, care nu știu dacă este tocul sau pistolul în această relație, respectă orientarea și nu este cu nimic mai bună sau mai rea decât tocul în care intră, pentru că avem militari străini care ne „păzesc” pământul apa și aerul, avem baze militare care au înlocuit vechile cazărmi, avem mici secții de asamblare tehnică de luptă străină, care au înlocuit fabricile de tehnică românească, avem tehnică de luptă străină, e drept, de mâna a doua sau a treia, care a înlocuit tehnica de producție românească, liderii armatei nu sunt promovați dacă nu sunt școliți unde trebuie și nu au „rezultate excepționale” în afară. S-au dat legi prin care cei care au participat la misiuni alături de partenerii strategici sunt recompensați în vreme ce cei care au participat la războiul de întregire sunt lăsați să își lustruiască amintirile. În plus,  avem reprezentanți ai serviciilor secrete străine care dirijează serviciile secrete și justiția din România, avem ambasadori străini care dictează Parlamentului României, chemând parlamentarii la ordin.

Quod erat demonstrandum:  cum e tocul, și pistolul !

Col. (r) Marin Neacsu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *