Ioana Sandu  – un nume cunoscut pe scena muzicii românești

Am avut deosebita șansă să vă ascult și cântând, dar și să asist la o oră de limbă și literatură română la Liceul Teoretic Traian unde sunteți profesoară – ambele activități necesită multă pregătire. Cum reușiți să vă împărțiți timpul, de care se plâng cei mai mulți că le este insuficient ?

   Timpul este cel mai viclean prieten.

  Nu știu ce înseamnă să stai, de copil mi-a plăcut să am preocupări complexe. Apoi sunt și sacrificii pe care le accepți în condițiile unei cariere bogate. Nu am avut niciodată o viață de familie standard, nici copii nu am intenționat să am vreodată. Viața mea a însemnat doar două activități: muzică și profesorat.

Se spune că: ”Profesorul joacă un rol. El acţionează asupra unor oameni, şi aceştia reacţionează în schimb.” Cântatul este tot un rol, care vă reușește perfect, dar la teatru v-ați gândit?

 Îmi place să vizionez piese de teatru, mi se pare fascinant că actorul evoluează live, îi poți simți răsuflarea. În studenție am descoperit marele teatru, am luat parte ca spectator la reprezentații de poveste cu Ștefan Bănică senior, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Dem Rădulescu și mulți idoli ai teatrului.

 Despre teatru nu știu ce să spun. Am cântat revistă de când eram copil, cred că fiecare melodie este un rol, cu costumație, gestică, dicție, frazare, atitudine. Am descoperit în copilărie o carte care mi-a marcat cariera – „De la vorbire la elocință” de Cella Dima. De acolo mi-am preluat principii legate de impostație, frazare, dicție, respirație. Făceam exercițiile indicate de autoare când aveam 10 ani, începusem și canto. Am învățat multe din timp, inclusiv mișcare scenică, toate cred că au legătură cu teatrul.

Apoi fiecare oră de curs este tot o piesă de teatru. Este greu să menții ștacheta sus pe parcursul întregii ore cu niște adolescenți fără stare. M-am pus la probă adesea, o privesc ca pe o provocare continuă. Este modul meu de a fi…

Criticii își exprimă părerea, deși uneori ar putea să pună mai multă sensibilitate în modul în care o fac. Cum reacționați/gestionați la acestea?

 Critica, în contextul obiectivității ei, mi se pare constructivă. Nu are cum să fie sensibilă, devine atunci subiectivă…  Muzica este o chestiune de gust, accept să fiu criticată, este firesc.

 În calitate de profesor, și mai ales de limbă și literatură română, cred că citiți mult, care este scriitorul sau genul de scriere preferat?

  Am citit ce mi-a picat în mână, am crescut într-o casă fără cărți. Eu am adunat grămezi de cărți în timp, apoi a apărut internetul și mi s-a părut aiurea să mai strâng cărți în format letric.

Am mulți scriitori preferați, e greu să aleg…Ierarhiile în domeniul artei sunt nocive. În preferințe am un loc rezervat pentru Tudor Arghezi. De gen literar, ce să spun…astăzi genurile literare se întrepătrund. Genul liric este aparte, cred că se apropie de structura mea interioară.

Când ați devenit profesoară, v-ați modelat/șlefuit, luând ca reper anumiți profesori pe care i-ați avut în copilăria dumneavoastră?

  Am avut repere evident. Nu am copiat pe nimeni, dar îmi admiram în detaliu profesorii. Pe doamna mea de română Nilă Maria o port în gând adesea. M-a adoptat într-un fel, de la 9 ani eram ajutor de bibliotecar la Școala Generală 5, în micul cartier Slobozia din Câmpina, Prahova. Acolo am descoperit marea literatură, pornind din clasa a 4 a… Îmi direcționa lectura, de la Eminescu la Laurențiu Fulga, de la poezie la creație, analiză și dezbatere. Am învățat multe de la frumoasa doamnă, mânuiam textul cu dexteritate deja prin clasa a 7 a.

Apoi în liceu am avut un domn de română de poveste- Dad Marian! Fascinant ca întreg, tandru, calm și spiritual. M-a iubit și m-a luat sub aripă, simțeam că mă prefera. Am aflat de marele Arghezi, de Blaga, am început să fac hermeneutică la nivel minim sau cine știe… Domnul Dad este un model de profesor pentru mine prin întreg!

Răspund și la următoarea întrebare așa…

Păstrez legătura cu toți dascălii din liceu, aceia care mai trăiesc. Cu diriginta mea, doamna Elena Corbu, vorbesc și pe internet, este activă. Ne-am revăzut aproape în fiecare an. O colegă sufletistă, Alina Maer, prietenă apropiată, organizează revederi ale generației 86-90 din Liceul Pedagogic Ploiești.

Mai păstrați legătura cu vreun profesor care v-a format? V-ați simțit mai atrasă de un anume profesor din copilărie? Dacă da, ce va plăcut la el/ea?

  Aș vrea să evoc imaginea îngerului Beatrice Petre, profesoara mea de muzică din liceu. Am învățat să cânt îngrijit, m-a cărat la concursuri, la canto, fără vreun interes material.

Țin minte cum într-o iarnă sticloasă de ger, traversam străzi împreună cu doamna Petre să particip la concursuri de interpretare. Și-a dezbrăcat sacoul fin, verde-mentă, și m-a pus să îl îmbrac. Aveam doar o bluziță de pânză topită pe mine, așa mergeam eu pe ger… M-a iubit de când m-a auzit cântând prima dată, a exclamat:”aceasta e a mea…”. Eram la proba de muzică, așa se intra la Liceul Pedagogic, cu probe eliminatorii. Pe doamna Petre o port în glas adesea, prin emisia specială a sunetului, delicatețe și nuanțe.

Povestiți-mi, vă rog frumos, un moment special de care vă amintiți cel mai des din cariera de cântăreață. Dar din cariera de profesor?

Am multe momente frumoase.

Aleg un moment de prin anii 2009. Cântam la un Remember Mihaela Runceanu, prietenul meu Mihai Bogatu observase că reluasem cariera artistică. M-a chemat să cânt. Nu aveam multe melodii proprii pe atunci, nici ținută adecvată. Dar m-am dus, încurajată de soțul meu Francisc Reiter. Am interpretat live o melodie preluată din repertoriul internațional pe versurile mele :”Jurământ”. Nu vedeam nimic în sală din cauza reflectoarelor, eram pe scena Casei Studenților București. La finalul melodiei am simțit că se prăbușește sala de aplauze. Erau peste 400 de oameni, arhiplin. Am auzit un bravo clar, era al fostei mele colege de grup folk și de liceu – muzician complex, Gabriela Lapoviță.

Greu să aleg dintr-o carieră de peste 20 de ani de profesorat. Am simțit mereu că sunt iubită de elevi, chiar dacă am fost răutăcioasă uneori. Am o manieră autoritară, e dificil să vorbești lângă mine. Am primit de la copii un respect care m-a determinat să nu renunț…

Eleganţă, bun gust, rafinament, feminitate, atitudine, prezență, verticalitate, inteligentă și succes au devenit o etichetă pentru dumneavoastră, nu credeți că a fost foarte generos cu dumneavoastră Bunul Dumnezeu? Ce relație aveți cu EL?

  Dumnezeu m-a iubit cu siguranță. Îi mulțumesc în toate momentele de fericire, îi închin rugă. Cânt uneori și pricesne, sunt speciale. Am învățat acest fel de cântări după plecarea tatălui meu, în speranța apropierii de lumea cealaltă… Părintele Moga de parohia mea din Câmpina mi-a determinat concretizarea apropierii de divinitate prin pricesne.

Care este  principiul de viaţă  ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră?

 Cinstea și munca, devotamentul și respectul pentru valoare.

Am remarcat că piesele interpretate de dumneavoastră sunt așezate pe portativ de soțul dumneavoastră, domnul Francisc Reiter. Contribuiți și dumneavoastră cu idei la linia melodică, sau pur și simplu acceptați așa cum decide compozitorul?

 Eu nu compun, doar interpretez.

Francisc Reiter este muzician de esență tare, este imposibil să indici drumul în muzică unui om complex în stilul lui. I-am respectat harul și l-am susținut, am încercat să fiu vioara lui. Nu știu dacă am reușit , poate niciodată… Sunt un om modest, nu uit de unde am plecat și îmi știu limitele. Trebuie să lăsăm loc pentru fiecare, avem toți ceva pus deoparte…

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru darurile toate! 

Interviu realizat de Daniela Gumann/UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.