default-logo

CLIPE NETRĂITE RETRĂITE ÎN PAGINI LIRICE

De ce scriu femeile?” se întreabă Floare Cândea, autoarea volumului ”Pagini din clipe, apărut la Editura UZP, București, 2020, în elegante condiții grafice, cu o copertă elaborată de artistul plastic Cristian Sida. Întrebării de mai sus, repetată ca un fel de explicație prefațatoare, îi răspunde aceeași femeie, autoarea unor monografii, volume lirice, articole literare, coordonatoare a foii culturale ”Gutenberg” (Arad), profesoară de literatură și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. întrebarea capătă un răspuns poetic: ”de ce scriu?”. Ambele întrebări amână răspunsul, deși niciun cititor nu-l poate lua în seamă, pentru că diferența de gen nu (mai) are de-a face cu scrierea. La un moment dat, totuși o sintagmă ține loc de răspuns: scriu, ar zice femeia, despre ”clipe netrăite, retrăite în pagini…”. Viața e înșiruire de clipe, cea mai poetică măsură a timpului, iar ea, femeia, se confesează, nu pentru ceea ce a ascuns, ca păcate ori nepăcate, ci pentru ceea ce-ar fi dorit să facă și clipa nu i-a fost favorabilă. Prin confesiunea ”scrisă”, ”se ține moartea la distanță”, iar umplerea clipelor ”cu cuvinte”, cu ”suveniruri de suflet pe crengi de rouă”, ascunzând ”dorinți, simțiri, trăiri fragmentate din propria viață”, e gest creator prin ”îmbrățișări de pagini trăite și clipe netrăite”. 

Să fie numărate mai multe volume decât zilele săptămânii publicate de Floare CÂNDEA, lirice intitulate ”Clipe trăite” ori ”Pagini netrăite”. Volumul actual are 435 pagini, grupate în șapte secvențe: De ce scriu femeile?!?, Cartea dimineților cu amiezi înserate; Myria sau … poeme salvate din alte clipe, Aliane, Crinariene, Iubite, Scrisori imaginare. Să batem la poarta ”clipelor poetice”, orânduite pe două rânduri în pagină, după tehnica spațiilor deschise, în care un cuvânt scurt, cum ar fi conjuncția ”și” alcătuiește un vers, iar titlurile repetă obsesiv aceleași veșminte (ex. 40 de texte intitulate ”Crinariana” ori 46 de lirice cu titlul ”Iubite”). În ciuda inducției din titlu, volumul nu preia niciun text din cărțile de poeme anterioare.

Deși psihologii scriu de logica sentimentelor ori de inteligența emoțională, din această viziune ar fi nevoie de o redefinire a ”genului liric”, în sensul în care raționalitatea omoară duhul poeziei, lirismul își extrage seva din iraționalitatea minții și din zgândăririle imprevizibile ale sentimentului. Chemarea cuvintelor spre o împreunare poetică, dedată cu mierea liricii, configurează farmecul limbajului și oferă limbii române răsuflare și fremătare. Poezia întemeiază limbajul, creând o terminologie rebarbativă. Fără poeti, limba ar rămâne un instrument fad de comunicare, cu sprijinul căruia se construiesc doar utilități aestetice. Floare Cândea este un poet autentic, trăindu-și cu obstinație modestia și cultivând neîncrederea în capacitatea sa de ”a respira litere, cuvinte, silabe”, de ”a scrie o carte din raftul întâi” etc. Se lasă revitalizată de neliniște, își injectează lirism pentru a rămâne în febra creației, alcătuind o lume poetică, pe care și-o anină sub formă de ornament al vieții. Găsește o motivație de a textualiza ”clipa retrăirii paginilor netrăite”, orânduind Scrierea în sfera imaginarului, a dorințelor, a refulărilor, a unui dor învins de viață, recuperat prin vocabule și imagini desenate cu litere. Ispitită de visuri inocente și de seducții refulate, Floare Cândea transubstanțiază emoțiile din amintiri, respirând frumusețile din cuvânt, iluzionându-se că-și prelungește adolescența având cicatrici în suflet, care nu se vindecă de uitare decât prin scriere. 

Glăsuirile poetice întrețin experiențe prelungite în candoare, iar corporalitatea imaginilor tușează o semantică dificil de înțeles în lipsa simpatiei pentru ineditul neexplicit al figurației lexicale: ”creanga încerată”, ”răsare luna în cuibul de săgeți”, ”când ninge luna nouă”, ”borangic de creolină”, ”noapte de mov”, ”far de supărări” și multe altele. Adâncite într-o zveltă duminică lexicală, ilustrările de cuvinte oscilează între pasiune și uimire, patimă și nebunie, poleită de o iluzorie înțelepciune într-o adolescență netrăită: ”Cândva/ Mi-am sinucis nunta/ Cu un căpăstru/ Mistuit/ La rădăcina/ Unui plop/în flăcări/ Apoi/ Am dat bice/ cailor de la caleașca/ Vieții/ Să mă gonească/ Pe jar/ Cât har/ Aveai/ Iubite/ La plecare/ Că nici un nod/ De la cravată nu-mi/ Lăsai/ Nici sânii/ Goliți de sărutare/ La mal/ Să se prăvale/ Era așa/ Ca în poveste/ Cu zale și podoabe/ Mirese din crăiese/ (Mistuiri, 165). Chiar într-o altă organizare textuală, imaginea poetică rămâne misterios de ezoterică și metalogică: ”Cândva, mi-am sinucis nunta cu un căpăstru mistuit la rădăcina unui plop în flăcări. Apoi, am dat bice cailor de la caleașca vieții să mă gonească pe jar. Cât har aveai, iubite, la plecare, că nici un nod de la cravată nu-mi lăsai, nici sânii goliți de sărutare la mal să se prăvale! Era așa ca în poveste cu zale și podoabe, mirese din crăiese”. Aceleași imagini superbe, reieșite din clipe tulburate de nostalgii, se regăsesc în ”Scrisorile imaginare”, prin excelență lirice, adresate (dar neexpediate) de Crinaria unui Crinarian ori de Aliana unui Alian: ”Privesc fereastra ochilor tăi … Și în dermatograful acestei dimineți, culoarea verdelui tomnatic, din pictura naivă a valizelor gândurilor, se scurge pe obrajii cu tapet de vise…”. Sunte texte afective, cu intens miros de iubire și o puternică forță sentimentală, care – altfel aranjate în pagină – configurează texte lirice la fel de tâlcuitoare ca celelalte.

Nici nu avem îndrăzneala de a căuta modele de poetizare. Floare Cândea scrie ca pentru sine și cu propriul sine, iar încropirile cuvintelor-imagini sub un titlu nu se regăsesc în modele ori în asemănări cu alți poeți. Fiind profesor de limbă românească știe prețul fiecărui cuvânt și cunoaște supravaloarea acestuia dacă e livrat cu sensul mai înfocat decât cel din dicționar. De aceea, seducția de figurație încropește metafore inteligente, iar abaterea silabisirilor spre accidente de sens are o semantică plină de înțelesuri subtile: ”te argintesc cu grația nopții”, ”praf de valuri”, ”și într-un alt târziu vom coace ninsori…”, dar și ”poemziceri”, ”să mă răsar”, ”ochii tăi nestrămutați din somnuri”, ”eu am plecat acum să cos brândușe…”, ”să mă aplec înspre cronica din tine”, ”literele pasc mierea fluturilor”. Alteori, mesajul poetic se lasă ademenit de rime interioare, un fel de potriveli de cântec și culoare, fără noimă, dar cu aromă de lirism sfidător: ”Rostogoliri din dimineți/ Se scaldă-n ploi/ Și treisprezece suntem/ Noi. Noi doi/ Ca două foi/ Noi amândoi” (Prier, 16) sau ”canțonete cu sticlete”, ”catrene cu migrene”, ”sonete cu răsunete” etc. 

Fiind un volum nou, (”Pagini din Clipe”), se impun câteva concluzii:

  • În inflația contemporană de ”poeți”, versificatori, lirismatici, aceste ample clipe devin porți (”intrânduri”) prin care înțelesurile nespuse ale vieții primesc binecuvântarea aerului parfunat cu frumuseți, construind icoane pe fila cărora privirea regăsește suflet și arome de viața;
  • Poemele înglobează în sine valoare și originalitate, fiind un volum echilibrat, unitar ca stil și seducător ca problematică afectivă; cu resurse a unei adolescențe întârziate, imaginația eliberează icoane iluzorii și amintiri cu fante de dorinți refulate;
  • Textualizările sunt încropite printr-un limbaj elegant, creativ, seducător prin recuzite poetice (ritm, rimă, arhitectură) și prin mesaj afectiv, având o puternică încărcătură psihică;
  • Varietatea tonurilor, fragmentarismul, spiritul ludic în utilizarea sensurilor, imaginația dibace și rezonanța puternică a amintirilor dosite în memorie țin de tehnica postmodernității, o atitudine a cărei vogă renaște puternic în lirică.

Incurajăm încrederea doamnei Floare Cândea în virtuțile sale poetice, în capacitatea de a știi săpa la rădăcina cuvintelor și a le descoperi sensuri pe care le croșetează în crochiuri lirice. Valoric, poemele din ”Pagini din clipe” dispun de maturitate, originalitate, angajament afectiv, mesaj problematic, farmec în exprimare, configurare și atmosferă ritualică. Cartea Pagini din clipe consfințește (și confirmă) calitatea de poet valoros pentru Floare CÂNDEA, înșiruindu-i vocația între valorile autentice ale liricii contemporane românești.

 

Anton ILICA / UZPR

 



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.