default-logo

Manifestări dedicate lui Vasile Voiculescu la Buzău și Pârscov

              În zilele de 8 și 9 octombrie 2020, în municipiul Buzău și în comuna Pârscov – locul nașterii scriitorului Vasile Voiculescu – vor avea loc două manifestări prin care instituțiile culturale buzoiene și autoritățile locale doresc să omagieze personalitatea marelui scriitor.

            Astfel, joi, 8 octombrie, orele 16.00, la bustul scriitorului, aflat în vecinătatea Palatului Comunal, va avea loc un moment comemorativ ocazionat de împlinirea a 136 de ani de la nașterea lui V. Voiculescu. Despre personalitatea acestuia și opera sa literară, va vorbi scriitorul buzoian Dunitru Ion Dincă. Momentul, la care vor participa reprezentanți ai unor instituții culturale, scriitori și ziariști, va fi încheiat prin depunerea unor buchete și coșuri cu flori la bustul scriitorului.

            A doua zi, 9 octombrie, ora 11.00, la Casa Memorială din comuna Pârscov, va avea loc festivitatea de premiere a laureaților Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”. Manifestarea din acest an, aflată la cea de-a XXXII-a ediție, este organizată de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” în colaborare cu Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, Direcția pentru Cultură , Primăria Pârscov și Revista „Detectiv Cultural” București. Pentru prima oară, la manifestarea amintită, în anul acesta a participat – în calitate de coorganizator – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, motivația acestei colaborări fiind aceea că la concursul de creațieiau parte și un important număr de ziariști.

            Amintind de ziariști, acești „istorici ai clipei”, trebuie să menționăm că în acest an, Premiul Național pentru Publicistică a revenit lui Neagu Udroiu, pentru volumul Jurnalismul – studenție fără frontiere, iar Premiul Special, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, a fost atribuit volumului de interviuri Viața țărănească în comunism, semnat de Nicolae Drăgușin, Ștefan Marinescu și Gabriel Catalan.

            Marele Premiu le-a revenit în acest an, cunoscuților scriitori Valeriu și Sanda Râpeanu, pentru lucrarea Gheorghe I. Brătianu. 1980-1989.

            La concurs au participat 95 de de autori de volume și 42 de elevi, cu lucrări în manuscris (poezie și proză scurtă).

 

                                                                                    Ionel Stănuță

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.