default-logo

De la Bal, la… Buzău

Totul a început la Balul Ziariștilor, din 27 februarie 2020, organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, la Casa Armatei din București. Acolo s-a organizat și o tombolă, la care unul dintre premii a fost un sejur la Pensiunea Berca din județul Buzău. Despre cum unii, desemnați de președintele UZPR, domnul Doru Dinu Glăvan, să facă extragerea biletului pentru acest premiu, și-au tras propriul număr câștigător din căciulă – e de scris separat, căci pare mai degrabă o scenă din filme, decât din realitate. Dar nu asta este demn de semnalat, ci ceea ce a urmat.
Ceea ce a urmat a fost pandemia cu ale sale consecințe nefaste, când toate au fost răsturnate cu susul în jos, astfel cine ar mai fi crezut că premiul acesta va fi onorat. Totuși, cum încercarea moarte n-are, prin august am zis „hai să sunăm”. Întrebată, doamna de la pensiune a răspuns așa cum probabil aș fi făcut-o și eu: „Când fac o promisiune, mă țin de ea, nu-mi retrag cuvântul.” Asta, din start, spune mult. Dacă și l-ar fi retras, nici măcar n-ar fi fost bănuită de rele intenții ori neseriozitate, având în vedere circumstanțele. Dar iată că o epidemie nu schimbă neapărat și caracterele. Astfel, a fost făcută programarea pentru zilele de 4 și 5 septembrie a.c. și așa am ajuns la Pensiunea Berca din județul Buzău. De fapt, am stat la Casa Matei, aflată în imediata apropiere, în aceeași curte.
Spun cu toată sinceritatea că, dacă nu mi-ar fi plăcut, n-aș fi scris despre asta. Aș fi ales tăcerea și nimeni nu m-ar fi întrebat de ce am tăcut, fie și numai pentru faptul că nu se știa dacă am fost/ pe unde am fost. Dar am ales să scriu tocmai deoarece am fost extrem de plăcut impresionată, atât de eleganța Casei Matei, de primirea și servirea ireproșabile, de curățenie și de respectarea regulilor de igienă. Nu mai spun că am fost cucerită din start, încă de la intrarea în hol, de prezența unei mici biblioteci amenajate, la dispoziția oricărui doritor, în care puteai sta comod într-un fotoliu, să citești din cărțile expuse, într-o ambianță rafinată. Biblioteca poartă numele Georgeta și Emil Bernevic, probabil donatorii de carte/ întemeietorii bibliotecii. Deasupra rafturilor, trona un portret înrămat al scriitorului Mircea Eliade. Cred că se înțelege de ce am fost impresionată, într-o pensiune nu te-ai aștepta să te întâmpine literatura încă de la intrare. E al doilea loc neconvențional în care găsesc așa ceva, primul, despre care am scris (Sala de lectură din gară) l-am întâlnit în Gara Beclean pe Someș. Pereții pensiunii poartă din loc în loc fotografii sepia care te transportă în alt timp, camerele sunt curate și dotate corespunzător, personalul amabil. La toate acestea, dacă adăugăm și peisajul mirific în care este amplasată pensiunea, precum și proximitatea față de locuri interesante de vizitat, faptul că masa se servea pe o terasă ce dă într-un parc superb, avem suficiente argumente pentru a recomanda Casa Matei/ Pensiunea Berca oricui dorește să se relaxeze într-o oază de liniște, de frumusețe, „departe de lumea dezlănțuită”.
Vineri a plouat. Nici că se putea o zi mai nimerită pentru a vizita Vulcanii Noroioși. De data aceasta, noroioși nu erau doar vulcanii, ci și vizitatorii.
Schitul Berca, biserica „Sfinții Mihail și Gavriil”, la care se ajunge ușor de la pensiune, se afla, din păcate, în renovare, deci nu am putut vedea mare lucru. O cruce, o rugăciune și drumul înapoi.
Sâmbătă, în schimb, a fost o zi superbă pentru plimbări, însorită, fără să fie caniculară. Prima oprire la Mănăstirea Ciolanu și la admirabila Tabără de Sculptură Măgura (I și II) amplasată, cum se știe, în aer liber, într-un decor atât de frumos, încât nu-ți venea să-l mai părăsești. Tabăra a fost organizată între anii 1970-1985, iar cele peste 200 de lucrări au fost donate de artiști (elevi ai liceelor de artă din țară și absolvenți de Arhitectură) județului Buzău.
Muzeul Chihlimbarului de la Coți. Îl mai văzusem de două ori, însă de data aceasta am fost și mai impresionată, datorită recentei renovări a acestuia. Frumusețea chihlimbarului de Colți și a altor flori de mină expuse este pusă în valoare de stilul modern și elegant de expunere. Un alt atuu este prezentarea profesionistă și pasionată a ghidului muzeului, doamna Diana Gavrilă, a cărei prestanță profesională avusesem ocazia să o admir și cu trei ani în urmă, la ultima mea vizită acolo.
Puțin mai sus, la vreo 5 kilometri, se află Ansamblul Rupestru Aluniș. Dincolo de exoticul chiliilor săpate în piatră, al bisericii din Aluniș parcă ieșită din stâncă, al unei liniști luminoase ce se așternea peste toate, am avut și aici o altă surpriză de ordin cultural: Aluniș Art Center, unde ne-a întâmpinat inimoasa fondatoare și directoare, pictorița Iulia Sîrbu. Ne-a invitat înăuntru, să vizităm expoziția de artă plastică, ne-a dat câteva explicații despre proiectele încântătoare pe care le are în vedere și care se petrec acolo, într-un colț parcă uitat de lume, și ne-a invitat să rămânem la concertul de muzică mistică românească susținut de Elena Strings, cu începere de la ora 18. De fapt, primisem încă de la Colți o agendă a tuturor evenimentelor din vara 2020, toate cu intrarea liberă, din care amintesc doar câteva: concerte de muzică românească veche, de muzică lătărească veche, atelier de dans tradițional, vindecare prin muzică, atelier de pictură henna, de pictură pentru părinți și copii, vernisaje și altele la fel de minunate. Din păcate, timpul nu ne-a permis să rămânem. Când am plecat, artiștii deja veniseră, își pregăteau instrumentele, făceau probe, în curtea generoasă, amenajată cu scaune, perne și măsuțe joase. Tot acolo se află și o cafenea, cu apă, sucuri și, bineînțeles, cafea. Când am vrut să cumpărăm o sticlă de apă, ni s-a replicat (Iulia): „Apa o oferim gratis, aceea este de la Dumnezeu și n-avem noi voie să-i punem preț.” Mai trebuie menționat că acolo totul se desfășoară în armonie cu mediul înconjurător, cu strădania de a nu-i aduce nicio atingere, fără plastic, fără alte materiale nocive (sticlele sunt numai din sticlă, paharele și paiele din hârtie etc.)
Când am plecat, artiștii începuseră repetiția dinainte de concert, iar soarele mângâia blând așezarea de dincolo de lume, de dincolo de timp. Mi se părea că trăiesc într-un basm, m-aș fi așezat pe o pernă și aș fi tot stat să ascult muzica sferelor.
Ultima oprire a fost la Brăești, la prieteni, la fel, într-un peisaj deosebit de frumos. Chiar lângă casa lor, cochetă, înconjurată de flori, cu flori chiar și la poartă, trona o clădire într-o curte… pe care nu pot să le descriu. O jale de colo până dincolo. De fapt, jalea vine mai mult din faptul că acea clădire purta o inscripție: „Biblioteca Moș Tarcoci”. A-Mica îmi spune că, de fapt, clădirea nu mai funcționează demult ca bibliotecă, deși era și ea mândră și frumoasă cândva, iar doamna preoteasă-bibliotecară făcea multe acțiuni interesante cu elevii satului. Dar acum terenul din spate e destinat creșterii porcilor. M-ai dezamăgit, Moș Tarcoci, oricine vei fi (fost)! Nu că ai fi primul!
Pe drumurile patriei, m-am întâlnit, în gândurile mele, și cu alți prieteni literați: epigramistul Florin Rotaru, pe lângă casa căruia, din Ciuta, am trecut, salutând-o din mers, prozatorul Titi Damian, la care m-am gândit în drum spre Aluniș, văzând indicatorul spre Muscelu-Cărămănești, locul său de baștină, despre care a scris și pe care l-a descris atât de frumos, scriitorul Vasile Voiculescu, pe lângă a cărui casă memorială, de asemenea am trecut, amintindu-mi că am vizitat-o anul trecut în octombrie, grație editorului Firiță Carp, care m-a invitat să înmânez premiul din partea Editurii „Detectiv Literar” la festivalul „Vasile Voiculescu”, și evident mi-am amintit și de cel căruia l-am înmânat – jurnalistul și scriitorul Dan Ionel Dinu, dar și de toți ceilalți prieteni ai mei scriitori și jurnaliști buzoieni, prea mulți pentru a fi nominalizați aici, dar cărora le spun că m-am gândit la ei și m-am bucurat că trăiesc ori s-au născut într-un astfel de ținut binecuvântat.
Închei aici rezumatul periplului prin această frumoasă parte de țară, nu înainte de a adresa cuvenitele mulțumiri Uniunii Ziariștilor Profesioniți din România, președintelui acesteia și Casei Matei/ Pensiunii Berca. Și cum timpul trece atât de repede, mă gândesc deja la următorul Bal UZPR.


Florentina Loredana DALIAN (DĂNILĂ) / UZPR Slobozia

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.