default-logo

La ora culorilor toamnei

Vinul , licoare divină din soare condesat, prin pasiune şi muncă. Strugurele pe drumul podgoriilor şi spiritualităţii vrâncene 
 
Dincolo de adevărul pur geologic al bogăţiilor naturale , dincolo de frumuseţea peisagistică şi valoarea oamenilor , Vrancea tălmăceşte un cod genetic de virtuţi spirituale , reunind tot ce, de fapt, formează tezaurul originii comune a românilor : graiul, înţelepciunea creaţia locuitorilor din Moldova, Muntenia şi Transilvania , adică cele trei provincii româneşti unite tocmai prin arcul de piatră al Carpaţilor . Este o realitate ce ţine nu numai de însemnele relifeului , ci de o întreagă configuraţie de gând , de spirit şi de faptă născută din veşnicia acestei zone româneşti pure, în ale cărei ecouri ne regăsim fiinţa istorică.
Există locuitori ai stepei , deşertului fluviilor , mării. Vrâncenilor le-a fost dat să aibă podgorii.Oameni echilibraţi şi statornici , dârji şi ospitalieri, moştenind virtuţile înaintaşilor ei au introdus cultura viţei de vie şi vinului în spiritualitatea zilei . Motivele invocând rodul podgoriilor se regăsesc în tot ceea ce ţine de cultura casnică şi poate , chiar mai mult, în zugrăvirea interioară a bisericilor locului.
Aşadar despre Vrancea nu se poate aminti fără a vorbi despre pământ …soare…struguri…vin. Vinul care, în timp a fost socotit ambrozie, băutura tinereţii fără bătrâneţe a zeilor şi , deopotrivă licoarea care i-a pierdut pe mulţi. Unii l-au ridicat în slăvi, dar destui l-au coborât şi sub ,, talpa iadului”. Nu odată , mulţi l-au anatemizat , în schimb poeţii, sculptorii , pictorii, slujitorii Eutherpei înscriindu-se în replică, durându-i temerare monumenete de artă , nemuritoare opere. Chiar şi clericii, porniţi împotriva vinului, i-au admis prezenţa prin boable şi vrejii de viţă de vie înzidiţi în frescele bisericilor vrâncene. Mahomed al II lea , care se pare a cunoscut şi apreciat gustul rafinat al vinurilor vrâncene spunea referindu-se la această licoare ,,îngăduit-am vinul celor înţelepţi şi l-am interzis nerozilor”.
Strugurele – soare condensat în pământul Vrancei. Acest soare adunat întro bobiţă este un miracol. Are aromă, parfum,gust, culoare, zaharuri, vitamine, de unde şi numele de elixir al vieţii. Un pahar de vin este însoţitorul firesc al momentelor fundamentale ale existenţei vânceanului : naşterea, căsătoria şi moartea. Prezenţă necesară şi la necaz şi la bucurie.
De la imaginea poem asupra viţei de vie, strugurelui , vinului la imaginea concretă şi, pe cât posibil, de sinteză a viticulturii vrâncene încerc să fac o translaţie scriind despre… drumul podgoriilor vrâncene, despre numele purtate de vinurile de marcă vrâncene, prin ce se detaşează ele, despre zonele de tradiţie ce au adus celebritatea cultivatorilor.
Pigmentat de legende spuse la un pahar conţinând vinuri de excepţie puse la învechit în beciuri seculare, dar şi cu istorii minunate despre această îndeletnicire a vrâncenilor, viticultura, drumurile podgoriilor vrâncene a devenit o atracţie turistică . Dar , încă nu îndeajuns valorificată pentru numeroşii doritori să afle secretele producerii vinului , dar şi ale artei populare unice, ori imaginea peisajelor din locurile unde s-a născut Mioriţa, Vrâncioaia şi feciorii săi precursorii eroismul, puţin intuit de românii zilelor noastre, celor ce au lupta pentru fiinţa neamului românesc în aprigul august 1917, moment ce a condus la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.
Pagini de glorie şi spiritualitate românească făurite pe ..drumul podgoriilor vrâncene. Drum ce are ca prim şi ultim punct de reper podgoria Panciu.
Prima atestare documentară a podgoriei Panciu datează din secolul XVI, dar vechimea cultivării viţei de vie pe teritoriul actualei podgorii o constituie fragmentul de vas carpic, descoperit în localitatea Pădureni, care are ca ornament o coardă de viţă de vie cu doi struguri stilizaţi.
În cea de-a doua călătorie întreprinsă în Moldova, Goerg von Reichersterffer, emisar al lui Ferdinand de Habsburg pe lângă domnitorul Petru Rareş, acesta face referiri la plantaţiile mari de viţă de vie existente în zona, cunoscută atunci şi sub denumirea de podgoria Crucilor. O imagine asupra viticulturii din aceasta podgorie, la jumătatea secolului al XIX-lea, reiese şi din datele apărute în anul 1861 învolumul ,,Lucrări statistice în Moldova”. Aici se menţionează faptul că terenurile destinate viticulturii pe teritoriul actualei podgorii totalizau 2.870 hectare, respectiv 14 la sută din întreaga suprafaţă viticolă a Moldovei. Descrierea podgoriei este menţionată şi în alte documente străine, informaţiile fiind consemnate de călători care au apreciat calitatea superioară a vinurilor, dar şi parfumul special al strugurilor de masă de la Panciu.
Podgoria Panciu are o întindere de aproximativ 10.000 hectare. Vizaulizată din satelit ea apare sub forma unei fâşii cu o lăţime medie de nouă kilometri, cuprinsă între Valea Trotuşului la nord şi Valea Putnei la sud. Din punct de vedere climatic, Podgoria Panciu este situată în plină zona temperată, ceea ce face ca vinurile albe ori cele roşii să aibă o aromă specială, să fie echilibrate cum spun oenologii , specialiştii care se ocupă de acest domeniu. Aceştia mai spun că vinurile din Podgoria Panciu mai pot fi catalogate drept ,,vinuri având un caracter vioi” obţinut atât din soiuri de struguri autohtoni, precum Plăvaie, Galbenă, Băbească Neagră, Fetească Albă şi Fetească Neagră, dar şi din alte soiuri de struguri de vin aclimatizate, precum Fetească Regală, Rieslingul Italian, Aligoté, Sauvignon, Muscat Otonel, Pinot Noir şi Merlot, care au devenit la fel de renumite în podgorie. ,,Averea” sa, strugurii, este valorificată de mai multe societăţi comerciale de vinificaţie care respectă standardele de calitate în domeniul producerii vinului. Acestea au fost retehnologizate cu fonduri ale Uniunii Europene, vinurile fiind obţinute prin tehnici de ultimă generaţie, dar mare parte din cantităţile obţinute fiind ,,învechite” prin metodele tradiionale în beciuri şi hrube istorice.
În podgoria Panciu vinurile roşii sunt încă în minoritate, deşi mai multe societăţi comerciale care au derulat proiecte de reconversie au plantat soiuri de struguri roşii. Zona este profilată pe producerea vinurilor albe-seci care sunt folosite şi pentru a obţine vinul spumant, după cunoscuta metodă champanoise, ce îşi are sorgintea în Franţa. ,,Şampania” creată în Panciu acoperă cele mai pretenţioase gusturi şi aşteptări, producându-se vinuri spumante albe seci, demiseci ori demidulce, rose, dar şi şampanie roşie. ,,Şampania” albă este un ansamblu de minimum trei soiuri de vin diferite. Unul dominant, Sauvignon Blanc, care conferă fineţe şi vioiciune lichidului ,,creator” de euforie, o treime a acestuia este Pinot Gris, care îi dă putere şi gust profund, iar în completare, Fetească Albă, cea care oferă prospeţime şi fructozitate. ,,Şampania” roşie este tot un cupaj din trei vinuri, Pinot Noir, Merlot şi Fetească Neagră.
Toate sticlele conţinând asemenea vin spumant sunt ţinute, pentru învechire, culcate în unghi de aproximativ 60 de grade între şase şi 12 luni, perioadă în care sunt rotite în fiecare săptămână, în beciurile existente pe teritoriul Podgoriei Panciu.
Dintre acestea ,, Hrubele lui Ştefan Cel Mare” au cea mai mare notorietate, atât prin dimensiunile sale, cât şi prin calităţile vinului spumant produs pe prin fermentarea naturală, fiind clasificate drept monument istoric şi plasate sub protecţia UNESCO.
Amplasate pe partea dreapta a văii pârâului Zăbrăuţ, în punctul numit Valea Cerbului, hrubele Panciu, ce includ de-a lungul unui culoare central ramificaţiile a 36 de galerii laterale ce totalizează mai bine de 3.000 de metri, sunt construite în pământ lutos (loess).
Istoricii datează ,,hrubele” în epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfant (1457-1504), dar un document care să menţioneze utilizarea lor ca depozitar special de vinuri a fost dat pe 19 august 1700, actul punctând modul de folosinţă şi proprietarii acestora, serdarul Ion Costin, fiul marelui logofat Miron Costin. Apoi, despre Hrubele de la Pnaciu se aşterne o lungă tăcere documentară.
,,Trezirea” se produce prin 1949 când păncenii serbau încă Târcolitul Viilor, un ceremonial magico-mitic de început de Februar, în calendarul popular 1 februarie este răscrucea dintre anii viticoli, ziua în care Anul Vechi Viticol moare şi renaşte Noul An Viticol. În acel an podgorenii din Panciu, suiţi în sănii ori căruţe, îmbrăcăţi în port popular şi cu frunţile împodobite prin coarde de viţă de vie, au plecat în podgorie să dezgroape sticla cu vinul ultimei recolte, îngropată în toamna care tocmai trecuse. Apoi, în alai vesel, au mers pe un deal din preajmă , la o petrecerea pe care o organizau anual. Conform tradiţiei, au aprins un foc mare de tabără. Au ars coardele uscate de vie, au băut din vinul dezgropat de la butuc, au mâncat, au cântat şi au jucat. Numai că în acel an podgorenii au văzut cum, la câţiva zeci de metrii distanţă, din pământ ieşea fum şi, săpând în acel loc, au dat peste intrarea în hrubele “Ştefan cel Mare”, astupate de podgoreni cu sute de ani în urmă, probabil ca să nu dea turcii de ele. Spre surpriza lor au descoperit budane cu vin vechi.
Pe lângă hrubele ”Ştefan cel Mare”, în Panciu mai există alte două beciuri monumente istorice. Este vorba despre beciul ,,Marin Ştefan”, datat secolul XIX şi beciul ,,Vlădoianu”, tot din secolul XIX, dar legende locale vorbind despre faptul că în Panciu beciurile nedescoperite ar fi de dimensiunea oraşului.
,,Via are nevoie de piatră la o anumită adâncime pentru aplatizarea curbelor variaţiilor de temperatură de-a lungul a 24 de ore, de soare, atât de mult încât nu suportă nici măcar umbra unui stâlp, dar vinul nu suportă zgomotul. El are nevoie de linişte deplină. De când se ştie podgoreanul şi-a făcut crama , depozitul în adâncul din mijlocul podgoriei. Tocmai pentru că vinul nu prea suportă transportul oricum şi are nevoie de linişte.Vinul asociat cu decibeli ar mai merge la restaurant , când licoare ajunge în pahar . În rest , vibraţiile îl forţează legăturile între elemente”, îmi justifica existenţa acestor labirinturi de beciuri şi hrube, Ion Puşcă, poate cel mai cunoscut oenolog vrâncean, cel care iniţiat şi consolidat marea producţie de vinuri spumante din Panciu .
În prezent hrubele ,,Ştefan cel Mare”, aflate în administrarea unei firme de stat din anul 1949, producând, prin metoda clasica Champenoise, cel mai bun vin spumant, au devenit o adevărată atracţie turistică, punct de plecare pe ,,drumul podgoriilor vrâncene”, care continuă pe DJ 205 B, prin Ţifeşti, Boloteşti şi Jariştea spre o altă podgorie celebră întinsă maiestuos pe dealurile Măgurei Odobeşti.
Podgoria Odobeşti se întinde pe raza localităţilor Boloteşti, Jariştea şi Odobeşti, arealul viticol fiind de aproximativ 7.000 hectare. Este una din cele mai renumite şi mai vechi podgorii româneşti. În studiile sale, Nicolae Iorga arata că, încă de pe vremea lui Petru Rareş şi, mai ales, în timpul lui Vasile Lupu, faima vinurilor de Odobeşti era definitiv stabilită, un însemnat comerţ fiind făcut de negustorii cazaclii, care duceau aceste vinuri spre târgurile din Podolia şi Rusia, aducând de acolo blănuri, piei şi alte produse. Încă în urmă cu urmă două secole, podgoreni celebrii în toată Europa de Est, locuitorii Odobeştiului au construit Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul Cazaclii. Toamna, după ce mustul se limpezea, negustorii cazaclii din Odobeşti stabileau preţul vinului pentru întreaga ţară, chiar în faţa bisericii ori la târgul din centrul oraşului care avea loc în fiecare toamnă, de Ziua Crucii. Acum, an de an, autorităţile locale organizează de Ziua Crucii evenimente culturale sub egida ,,Toamnă odobeşteană”.
Primele menţiuni documentare despre podgoria Odobeşti datează din secolul al XVII-lea, Dimitrie Cantemir notând în ,,Descriptio Moldavie” că Odobeşti ocupă locul al treilea în podgoriile din Moldova, iar pe la 1750, italianul Ignacio Raicevici considera dealul Odobeştilor în fruntea podgoriilor Moldovei.
Despre bogăţia podgoriei scrie şi francezul Jean Louis Carra, secretar al domnitorului Grigore Ghica al Moldovei, care arată, într-un raport că impozitele pe vinuri constituiau 10 şa sută din încasările totale ale Moldovei, din care trei sferturi proveneau de la Podgoria Odobeştilor. Până la invazia filoxerică, în podgoria Odobeşti se cultivau soiuri autohtone, baza fiind reprezentată de celebra Galbenă de Odobeşti şi de soiul autohton Plăvaia, alături de care se găseau, în proporţii mai mici, Poama Verde şi Parciu.
Având în vedere importanţa deosebită a zonei din punct de vedere viticol, la Odobeşti se înfiinţează, în anul 1936, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie. În urma cercetărilor în ani instituţia ştiinţifică a creat soiuri noi de struguri, precum Şarba, din care se produce un vin semiaromat, omologat în 1972, şi Băbeasca Gri, omologat în 1975.
Şarba, produs pentru prima data la Odobeşti, este un vin cu însuşiri aromatice intense, oarecum bizare, sugerând mirosul de trandafiri de dulceaţă.
De departe, cel mai faimos vin din podgorie este Galbena de Odobeşti, produs dintrun strugure românesc, care se cultivă doar aici. Este un soi viguros, lăstarii acestuia pot creşte, din primăvară până în toamnă, la 3-4 metri şi chiar mai mult. Coacerea strugurilor se desăvârşeşte în cursul lunii septembrie şi în prima parte a lunii octombrie. Strugurii sunt aripaţi, cilindro-conici cu boabe dese, rotunde care au mărime mijlocie spre mare, greutatea unui ciorchine ajungând până la 350 g. Culoarea boabelor este în general galbenă cu tentă ruginie pe partea expusă la soare.
,,Galbena de Odobeşti este una singură, cu însuşiri inconfundabile , ce ţin de condiţiile pedoclimatice concrete, de zonă. Întro picătură din acest vin sunt microelemente , metale, alimente , medicamente , cam tot tabelul lui Mendeleev şi în plus acel miracol, inefabil ca orice miracol, care potoleşte tristeţea şi aduce bucuria”, îmi spunea Grigore Varga, fostul director al Staţiunii de cercetare din Odobeşti .
Galbena de Odobeşti a fost cunoscută, însă, în Moldova şi sub mai multe sinonime între care Galbena de Căpătanu, Poamă Galbenă, Bucium de Poamă Galbenă. Cu secole în urmă, când Galbenă de Odobeşti ajunsese în Muntenia a primit numele de Galbenă Grasă. În Dobrogea, din cauza ocupaţiei turceşti, soiul Galbenă de Odobeşti a fost botezat cu numele de Sars Izum. Galbenă de Odobeşti
În Podgoria Odobeşti există o multitudine de producători de vinuri, mai mari ori mai mici, care obţin celebra Galbenă de Odobeşti, dar şi alte soiuri de vin consacrate, precum Şarba de Odobeşti ce stau la învechire pe lângă Beciul Domnesc şi Beciului Bahamat, datat secolul XIX.
Legendele locului vorbeşte şi despre existenţa altor galerii subterane care s-ar ramifica în toate direcţiile, existenţa cărora fiind căutată de entuziaşti călători care fac prospecţiuni mai în fiecare vară.
Din Odobeşti ,,drumul podgoriilor vrâncene” trece pe la Beciul Domnesc, monument istoric din apropierea oraşului, înscris în Registrul Naţional al Patrimoniului Turistic şi pe lista de conservare UNESCO.
Construit în vremea lui Ştefan cel Mare şi renovat în timpul domniei familiei Sturza, între anii 1834-1839, Beciul Domnesc, este o cramă subterană de 62 metri lungime şi 13,4 metri adâncime, fiind singurul asemenea obiectiv realizat din piatră ponce.
Aflat, în prezent, în administrarea unei firme din Focşani / Vincons SA” el adăposteşte cea mai mare colecţie de vinuri vechi, fiind cea mai mare vinotecă profesionistă din România.
,,Drumul” podgoriilor vrâncene continuă, apoi, spre comuna Vârteşcoiu, unde se ajunge după ce călătorul trece podul peste râul Milcov din Moldova în Ţara Românească. Până la Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859, Milcovul era graniţa naturală dintre cele două provincii româneşti.
De o parte şi de alta a şoselei, cât vezi cu ochii mii de hectare de vie se întind de la poale până pe coamele dealurilor din zonă. Drumul şerpuieşte prin satul Beciul către Faraoane, pe lângă fosta moşie a lui Duiliu Zamfirescu, cel ce scris pe pridvorul conacului său cunoscutul roman „Viaţa la ţară”, inspirat, cel mai probabil, de vederea panoramică din zonă, care merge dincolo de Focşani, în timp ce în spatele conacului, la apus, dealurile Vrancei capătă culori fascinante, toamna.
De la Faroane, şoseaua, ca un râu cu multe meandre, se îndreaptă printre plantaţii de viţă de vie spre Cîrligele, iar în continuare intră întro altă celebră podgorie vrânceană, Coteşti.
Cu o istorie de peste 600 de ani, Coteşti, o podgorie în totalitate valahă se întinde pe o suprafaţă de peste 12.000 de hectare cuprinse în zona localităţilor Faraoane, Cîrligele, Budeşti, Coteşti, Urecheşti, Popeşti şi Tâmboieşti.
Centrul podgoriei, comuna Coteşti, este atestat documentar din 1471, localitatea căpătându-şi acest nume de la căpitanul Stan Cotea Odobescu, care a primit un domeniu în această zonă ca danie din partea domnitorului Ţării Româneşti. În satul Odobasca căpitanul a construit o biserică de lemn, care mai există şi astăzi, putând fi vizitată.
Despre podgoria Coteşti apar menţiuni şi în anul 1580, pe vremea domnitorului Mihnea Turcitul. În decursul timpului mai sunt emise acte de danie sau de vânzare a viilor. Din punct de vedere al creşterii viţei de vie, zona Coteşti cunoaşte o dezvoltare deosebită după anul 1900, când pe lângă soiurile de viţă tradiţionale, mai sunt aclimatizate şi soiuri de vie din Franţa şi Italia.
Cele mai renumite vinuri ale podgoriei Coteşti, ce încadrează în toate cele patru mari categorii sec, demisec, demidulce, dulce, sunt Fetească Albă, Fetească Regală, Fetească Neagra, Babească Neagră, Ferâncuşa alături de vinurile din categoria Pinot, Merlot, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot şi Cabernet Sauvignon.
De un renume aparte se bucură, însă, vinurile din soiul Şarbă. Somelierii , degustătorii specializaţi, spun că este încântător la gust prin tonurile şi senzaţiile dulci, cu note uşor amărui. Aceştia mai vorbes despre acest vin că este unul uşor şi are o aciditate echilibrată. că se poate consuma în mod optim la o temperatură de 10–12°C împreună cu legume ori carne de pasăre, dar şi alături de o carne de porc fragedă.
La Coteşti pasiunea faţă de vie şi vin s-a concretizat, în Crama Valahia, prin realizarea unei colecţii muzeale particulare a uneltelor agricole tradiţionale pe care podgorenii le foloseau pentru producerea vinului. Aici se mai poate vedea linul ancestral în care bărbaţii zdrobeau strugurii chiuind şi invocându-l pe Bachus, dar şi teascurile în care se striveau sute de kilograme de struguri o singură dată.
Pe melagurile Vrancei, de-a lungul secolelor, cultivarea viţei de vie, rodul acesteia, strugurii ca şi produsul obţinut prin stoarcerea acestor fructe, vinul, au fost la fel de prezente în viaţa locuitorilor ca şi biserica.
Oameni cu suflet mare, podgorenii au ridicat în cinstea viei şi vinului biserici şi mănăstiri care astăzi stau pe drumul podgoriilor vrâncene, mărturie a avuţiei spirituale a zonei. Sunt locuri sfinte în care strugurele se regăseşte prezent în motivele religioase, întărind convingerea etnologilor că vinul face parte din tradiţia spirituală a Vrancei. Pentru creştinii din zonă strugurii şi vinul reprezintă puritatea şi viaţa, amintind de faptul că în Biblie vinul şi pâinea au fost oferite de Iisus Hristos apostolilor săi la Cina cea de Taină, dar şi faptul că aceste două alimente simbolizează sângele şi trupul Mântuitorului. Şi astăzi, creştinii beau vin atunci când se botează, când se cunună religios şi , chiar, atunci când se împărtăşesc.
De altfel, pe ,, drumul” podgoriilor vrâncene, sunt multiple semne că vinul se împleteşte cu tradiţia şi spiritualitatea vrânceană. Şi, iată, cum acest traseu turistic reprezintă atât o destinaţie pentru cei pasionaţi de istoria şi gustul suav al vinului cât şi pentru cei care îşi doresc să calce pragul unor mănăstiri şi biserici unice în această parte a lumii prin numeroasele inscripţii în piatră ori în picturi şi fresce ce simbolizează preocuparea seculară a locuitorilor din Vrancea pentru cultivarea viţei de vie şi producerea vinului..
Unice prin simbolistica şi valorile depozitate sunt, pe drumul podgoriilor vrâncene, Schitul Dălhăuţi, Mănăstirea Vărzăreşti ori Mănăstirea Recea, toate monument istoric clasificate în patriomoniul naţional.
În comuna Jariştea, dacă vor păşi pragul Mănăstirii Buluc călătorii descoperă, prin frescele întipărite în ziduri, un colţ al Raiului în care este prezentă viţa de vie şi strugurii. La fel de aparte este şi Biserica ,,Înălţarea Domnului” din satul Scânteia, care a aparţinut unui schit construit în anul 1730 de familia Stamatineşti şi care atrage atenţia prin elementele arhitectonice cu elemente stilizate ale vecii preocupări vrâncene.
Despre Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul odobeştean Cazaclii cuvintele sunt de prisos, căci această biserică nu doar că a fost construită de negustorii de vinuri din zonă, ci este amplasată chiar în mijlocul viilor din zonă. Astăzi din faimoasa biserică se mai găsesc doar ruinele, iar în 2007 a fost transformată în monument istoric, în speranţa că va fi salvată de la năruirea completă. În schimb autortităţile locale organizează anul de Ziua Crucii, la fel cum se întâmpla în urmă cu două veacuri , un Târg în care viniviticultorii îşi prezintă produsele.
La mănăstirea Brazi din oraşul Panciu, se pot vedea, deasemnea, în decoraţiile interioare elemente decorative în care sunt încorporate viaţa de vie şi strugurii.
Două dimensiuni au contribuit la faima vinurilor vrâncene. Munca naturii, în ani ea ,, lucrând” pentru a da buchetul, parfumul. limpezimea, culoarea , tăria făcându-şi aliaţi soarele, pământul , aerul. Dar numai natura singură nu ar fi permis celebritatea fără munca vrânceanului. El a selectat viţa sălbatică, a înnobilat, a dus-o la perfecţiune. El i-a aflat locul cel mai potrivit al devenirii ei. Natura a fost doar scânteia. Desăvârşirea a fost dată de munca omului, facilitată, uneori, şi de întâmplare, dar de cele mai multe ori însă de efort tenace, de dăruire şi încredere în capacitatea lui de a crea asemenea miracole cum este strugurele bun , frumos, cum este vinul bun, curat, numit nu odată ambrozie şi nectar.
,,Fabricarea vinului este un termen inadecvat. Este vorba de crearea vinului. Dintr-un strugure cu metehne nu poate ieşi altceva decât un vin cu metehne. Cei mai renumiţi oenologi nu se pot lăuda că dintru strugure rău au făcut un vin bun.În schimb cei mai ageamii oenologi pot afirma că dintrun strugure bun au făcut un vin bun”, îmi spunea Horia Furtună , un cunoscut viticultor din zona Coteşti, cel care a ţinut să adauge cu mântrie ,,vinurile vrâncene se pot mândri cu orice vin. Dovadă medaliile obţinute”.
Dar. îl completa un alt viticultor cunoscut din Vrancea, Ion Popescu ,, munca în podgorie nu-i o întrecere sportivă. Ai câştigat medalia olimpică, te retragi şi rămâi în istorie cu performanţa, cu recordul care şi-a adus laurii. În victicultură şi vinificaţie nici o medalie din lume nu te pune la Adăpost. Nu te scuteşte ca în fiecare an să faci totul pentru a-şi onora aurul, argintul ori bronzul câştigat”.
Ce ar trebuie făcut de acum înainte pentru a menţine statul înregistrat de viticultorii vrânceni. După spusele unuia dintre ei , Ioan Nica, ar fi ,,cultura şi stabilizarea solurilor în zone precis delimitate, testate de înaintaşi, astfel încât când atunci când zici Băbească să ştii că asta înseamnă Panciu”.
,, Numai prin onorarea, la nivel calitativ înalt, de către fiecare zonă a mărcilor de vinuri promovate de fiecare podgorie se câştigă şi se apăra blazonul recunoaşterii , preţuirii strădaniilor.
Avem o datorie apărarea prestigiului câştigat de viticultura vrânceană. Pe merit, prin dăruire, muncă răbdătoare, cu mare dragoste pentru această meserie a înaintaşilor, cei de astăzi având mari răspunderi”, precizează şi Horia Furtună.
El mai spune că ,,orientările de durată în acest domeniu al vinificaţiei strugurilor ar trebuie să aibă drept obiectiv nu mărirea suprafeţelor, ci mărirea producţiei de struguri de vin prin modernizarea permanentă a podgoriilor”, dar şi ,,o amplificare calitativă a promovării valorii vinurilor vrancene, printr-o mediatizarea activă şi inteligentă, prin deschideri de trasee care să permită cât mai multor turişti accesul şi dorinţa de merge pe drumul podgoriilor vrâncene, cu acces direct la valorile artistice, spirituale şi frumuseţile naturale din zonă”.
 
 
Text şi foto Cornel Cepariu / UZPR
Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.